Lucian Vasiliu

1. Nimeni nu poate programa o generaţie. Nici biologic, nici artistic, nici politic, nici sportiv! Unii i-au spus promoţie, pluton [denumirea mea, L.V., în 1979], şleahtă, bandă, val, grupare, clică, trib, clan, gaşcă; alţii au numit-o generaţia în blugi. Mulţi au susţinut-o. Mulţi au blamat-o (Revista „Săptămâna“, cu program de discreditare). Mulţi au ignorat-o (evazioniştii, buni la toate, indiferent de regimuri). O parte, oficială, grijulie cu SISTEMUL, au percheziţionat-o, anchetat-o, intimidat-o.

Cred că, în plan general, au fost marcaţi (mai devreme sau mai târziu), de (selectiv):

– Eliberarea/ Liberarea, în valuri, în final de ani 1950 şi început de ani 1960, a deţinuţilor politic, precum (alfabetic): Ştefan Aug. Doinaş, Adrian Marino, Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Nicolae Steinhardt, Petre Ţuţea, Alexandru Zub.

– Declaraţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, din aprilie 1964, de desprindere de Moscova sovietică.

– Reacţia lui Nicolae Ceauşescu la invazia Tratatului de la Varşovia în Praga anului 1968.

– Paradoxalele Teze ale PCR din vara 1971!

Dincolo de acest lapidar şi subiectiv context politic, ca favorizante în plan strict cultural, aş aminti, succint şi cronologic:

– A.E. Baconsky, Panorama poeziei universale contemporane, Bucureşti, Albatros, 1972;

– Colocviul de poezie de la Iaşi (din 16-19 oct. 1978), secţiunea de la B.C.U. „M. Eminescu“ (Fundaţiile Regale Ferdinand), când Laurenţiu Ulici (tânăr şi el!) a riscat şi a invitat un număr de foarte tineri şi aproape necunoscuţi poeţi, testaţi de el în varii ocazii (festivaluri studenţeşti, concursuri literare naţionale, cenacluri de pretutindeni). I-a invitat la microfon, prezentându-i lapidar şi oferindu-le „şansa de a se lansa“, cu câte un poem rostit, în prezenţa scriitorilor consacraţi (între ei, George Macovescu, Darie Novăcescu, Constantin Abăluţă, Mircea Martin, Nicolae Prelipceanu, elită scriptoriană naţională). La unele vociferări, Laurenţiu Ulici a insistat: „Nu le luaţi acestor copii şansa de a citi în faţa Dumneavoastră!“

În ordine alfabetică, au urcat pe scenă: Romulus Bucur, Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Radu Călin Cristea, Emil Hurezeanu, Florin Iaru, Ştefan Mitroi, Ioan Moldovan, Viorel Mureşan, Aurel Pantea, Mircea Petean, Ion Stratan, Elena Ştefoi, Lucian Vasiliu, Matei Vişniec, Călin Vlasie.

În 1982-83 trebuia să fie editat volumul lui Laurenţiu Ulici, Antologia poeţilor tineri. 1978-1982, Cartea a zăcut în sertarele Editurii Eminescu la Casa Scânteii. A apărut abia în anul 2005, la Editura Muzeului Literaturii Bucureşti. Cu două texte lămuritoare, semnate de Daniela Crăsnaru (redactor, pe atunci, la Editura Eminescu, unde trebuia să apară incendiara antologie uliciană) şi Doina Uricaru (cu textul „După un sfert de secol“). Păstrând proporţiile, Ulici păţise precum tânărul Nicolae Manolescu, în anii 1960, cu proiectata lui Antologie a poeziei româneşti! Sistemele totalitare au fost mereu incomodate de poezia „Luptei cu inerţia“!

– Antologia lui Peter Motzan, Vânt potrivit până la tare. Zece tineri poeţi germani din România; în româneşte de Ioan Muşlea, cu un cuvânt-înainte de Mircea Iorgulescu, Bucureşti, Editura Kriterion, 1982.

– Antologia Aer cu diamante, cu prefaţă de Nicolae Manolescu, ilustrată de Tudor Jebeleanu, Bucureşti, Editura Litera, 1982. Urmată de Antologia Cinci (Pseudoprefaţă de Nicolae Manolescu).

– G. Călinescu, Istoria literaturii române, de la origini până în prezent, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, prefaţă de Al. Piru, Bucureşti, Editura Minerva, 1982. Procurată pe listă, cu acordul autorităţilor.

– Menţionez şi ancheta lui Nicolae Băciuţ, din revista Echinox, nr. 11-12, 1979, intitulată Dreptul la timp, la care au răspuns (relativ) necunoscuţii de atunci (alfabetic) Mircea Cărtărescu, Dumitru Chioaru, Magdalena Ghica, Emil Hurezeanu, Marta Petreu, Virgil Mihaiu, Virgil Raţiu, Eugen Suciu, Lucian Vasiliu.

Sub (sus?)semnatul scria, lapidar, în acel „Echinox“:

Despre actualul pluton de poeţi: ştiu că există. Nu posedă gradaţi, ofiţeri, nu a primit decoraţii, e o echipă de bună-credinţă, viguroasă şi riguroasă, lipsită de accente lăutăreşti, cultă cât mai mult cu putinţă […]. Esenţial e spiritul echipei – o certitudine. Cred că se va vorbi (în sens valoric, şi nu statistic) despre generaţia 1980.

Altfel: frâne, obstrucţii, faulturi, mâini în ghips, nostalgia călătoriilor în Lumea Liberă, dosarele părinţilor, cărţi pe sub mână, interdicţii privind dialogul cu Exilul/ Diaspora/ Migraţia/ Cernăuţi/ Chişinău, cărţi la Index/ Fond Secret (Emil Hurezeanu, Matei Vişniec, Mihai Dinu Gheorghiu, preoţi, plasticieni, actori, arhitecţi, muzicieni, sportivi, popor!).

2. M-am dedicat total lecturilor şi scrisului după o depresie prelungită, urmare a morţii tatălui meu, preot de ţară interbelic, absolvent al Facultăţii de Teologie din Cernăuţii anilor 1930. Moartea a venit fulgerător, prin infarct miocardic, după apariţia în ziarul Scânteia a Tezelor din vara anului 1971 („Revoluţia culturală“!). Treceam în clasa a XII-a a Liceului nr. 1 din Bârlad, urbea lui Tache, Ianke şi Cadâr.

Rămăsesem 3 fraţi în ocrotirea mamei. Eu, mijlociul, revoltat: doream să urmez Dreptul, să îi fac dreptate Tatălui, lui şi intelectualilor, în spiritul cărora mă crescuse până la 17 ani ai mei!). Habar nu aveam că începuseră să umble iar la dosare (origini „sănătoase“) ca în plin stalinism (cu mai mult şi pervers „rafinament“). Nu ştiam că, scriind şi cultivând bibliotecile (inclusiv din ce mai rămăsese salvat din substanţiala bibliotecă paternă), voi ajunge să fac parte din Generaţie! Pornisem la drum de unul singur! Treptat, am devenit solidar cu parte dintre congeneri. Cu insurgenţii!

M-au stimulat între altele, între alţii:

– Profesorii de calitate din liceu, precum Hary Zupperman (de germană), Constantin Parfene şi Mihai Daraban (de română). Ulterior, profesorii de la Bucureşti, de la Postliceala de Biblioteconomie (prozatorul Costache Olăreanu, dar şi Ionescu, Popescu, Petrescu ş.a.) şi parte dintre cei de la Filologia ieşeană.

– Olimpiadele de română. Deşi relativ ideologizate. Concursul naţional „Tinere condeie“ (profesorul Ioan Opriş). Tabăra de creaţie literară de la Păuşa, pe malul Oltului, lângă Râmnicu Vâlcea (1972): Marian Drăghici. Abonamentul la revista România literară (George Ivaşcu era produs al Şcolii bârlădene şi al Universităţii ieşene!). Muzeele, anticariatele, librăriile, teatrele, cinematografele, expoziţiile temporare, presa culturală, cenaclurile, Rotonda 13 de la MLR, din perioada bucureşteană (1972-1974). Stagiu militar în ţinutul Aradului. Eram şi un pic transilvan: o străbunică pe linie maternă, Puşcaş – devenită Puşcaşu, se refugiase din zona Sălaj-Cluj în Ţinutul Tutova: Puieşti-Bârlad.

– Perioada ieşeană: bibliotecar al Institutului Politehnic „Gh. Asachi“, student la Filologie, muzeograf literar. Cenacluri (mai ales „Junimea“, de la Casa „Vasile Pogor“ – sediul muzeelor literare). Daniel Dimitriu, Mariana Codruţ, Mihai Ursachi. Debutul în Convorbiri literare nr. 16 (40), 30 august 1973 (graţie poetului Ioanid Romanescu, după ce Ana Blandiana îmi răspunsese pozitiv la „Poşta redacţiei“, în revista Contemporanul, pe când eram licean în Bârlad). Tabăra studenţească, de presă, de la Izvorul Mureşului, unde m-am împrietenit cu Marta Petreu, Elena Ştefoi şi Emil Hurezeanu. Lectura în Cenaclul de Luni, cu Liviu Antonesei şi Nichita Danilov, invitaţi de Traian T. Coşovei. Participant la câteva concursuri literare (Suceava, Sighet), ocazie de a-i cunoaşte pe noi congeneri, precum Aurel Dumitraşcu, Adrian Alui Gheorghe. Publicat de Geo Dumitrescu (Luceafărul), Ioanichie Olteanu (Viaţa Românească), Adrian Popescu (Steaua), Eugen Simion (Caiete critice), Cezar Ivănescu (Luceafărul), Constanţa Buzea (Amfiteatru), Ştefan Oprea (Cronica), Suplimentul literar al Scânteii Tineretului (Ion Cristoiu, Alex Ştefănescu). Dar şi rostit/ semnalat la Radio Europa Liberă.

Colocviile de poezie de la Tg. Neamţ, cu Daniel Corbu, Liviu Ioan Stoiciu, Florin Iaru, Eugen Suciu, cu Laurenţiu Ulici, Marin Mincu şi Mircea Martin.

Peste toate cred că spaţiul care m-a stimulat cel mai mult a fost cel de la revistele Dialog şi Opinia studenţească. Grupul Luca Piţu, Alexandru Călinescu, Valeriu Gherghel, Liviu Antonesei, Mihai Dinu Gheorghiu, Andrei Corbea-Hoişie, Florin Platon (istoric), George Pruteanu, Dan Petrescu, Sorin Antohi şi mulţi alţii. Perioada 1977-1983. În 1982-1984 am fost „actori“ ai percheziţiilor şi anchetelor Securităţii!

Şi la această întrebare, răspunsul s-ar putea dezvolta într-o carte.

3. Cred că focul a fost aprins spontan, deşi greu se mai găseau chibrituri, pe piaţă! Şi pe fondul exploziilor politice din Polonia! În mai multe câmpuri minate: Timişoara tinerilor poeţi germani, Clujul echinoxiştilor rafinaţi, Bucureştii occidentalizaţi şi prin Cenaclul „Junimea“ şi Cenaclul de Luni, Iaşii revistelor studenţeşti şi ai clopotelor junimiste!

La Colocviul de poezie din Iaşii lunii octombrie 1978, când Laurenţiu Ulici a avut „tupeul“ să invite poeţi tineri, din toată ţara, la microfonul oficial, din sala/ Aula consacraţilor (pe care îi preţuiam, în general!), s-a auzit:

Ce caută ăştia aici?

După recitalul nostru, murmurele au fost acoperite de valuri de aplauze.

Mă întreb şi eu, acum, între cei câţiva care am rămas, dintr-o sală/ aulă imaginară, colocvială, ludică:

Ce mai caută şi ăştia pe aici?

4. Congenerii noştri s-au dovedit deseori excepţionali în toate, fără exagerare (nu am spaţiu să dezvolt, m-am străduit să fiu cât mai concis şi argumentat-prozaic în răspunsuri): inclusiv în artele plastice, teatru, operă, balet, cinema, arhitectură, muzeologie, management cultural (doar câteva nume, într-o geografie subiectivă: Gellu Dorian de la Botoşani; Adrian Alui Gheorghe la Neamţ; Ovidiu Pecican la Cluj-Napoca; Ioan Pintea şi Gavril Ţărmure la Bistriţa; maramureşenii în Sighetul Memorialului finalizat de Ana Blandiana, Romulus Rusan, Gheorghe Bârlea; timişorenii revistei Orizont şi Horia-Roman Patapievici la I.C.R., odinioară; Teodora Stanciu la Radio (România Cultural, acum la Radio Trinitas); Ioan Cristescu la M.N.L.R.; Ioan Bogdan Lefter şi „Cafeneaua critică“; George Vulturescu la Satu Mare; Constantin Chiriac la Sibiu; Nicolae Leahu la Universitatea din Bălţi, peste Prut; Arcadie Suceveanu, Gheorghe Erizanu şi Emilian Galaicu-Păun la Chişinău; şi mulţi, mulţi alţii). Proeuropeni declaraţi.

Din păcate, am avut şi pierderi grele. De-am invoca doar câteva nume, în critica literară: Mircea Scarlat, Radu G. Ţeposu, Radu Săplăcan, Val Condurache, Traian T. Coşovei (bun comentator şi al poeziei!)!

5. Respect critica literară, autentică, fermă, severă. Nu ceea ce mulţi „închipuluiţi“ (vorba junimistului Ion Creangă) practică astăzi: pagini inadmisibile; limbă română compromisă; trafic de influenţă; conflict de interese.

Apreciez critica literară de odinioară, rezistentă şi azi. Doar câteva nume: Ion Pop, Gheorghe Grigurcu, Cornel Ungureanu, Dan Cristea, Irina Petraş, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Mircea A. Diaconu, Ioan Bogdan Lefter, Răzvan Voncu, Vasile Spiridon. Din „parohii“ critice diverse. Dar şi Mihai Cimpoi, să zicem, care în contextele dificilelor decenii (cenzură/ autocenzură, înfrigurare, umilinţă, izolare) au aflat verticalitate pentru a se pronunţa deseori explicit, uneori sibilinic, în favoarea autonomiei esteticului, a libertăţii de exprimare, de creaţie, de asociere, de inovare. Sancţionând impostura. Nu mai fac listă de nume (am cam abuzat; mi-e teamă şi de omisiuni).

Fără criticii literari de înaltă clasă, s-ar fi ales praful din „plutonul“ nostru, care înainta, în anii 1980, cu „armele“ lui Don Quijote, spre neantizarea Total-(mil)itarismelor (sic!)!

6. Respect valorile, originalităţile, verticalităţile, indiferent de generaţii, promoţii, valuri (convenţii, deseori).

Listele, cataloagele, canoanele se schimbă. De la Maiorescu şi Lovinescu, la Eugen Simion şi Nicolae Manolescu. Chiar şi Periodicul Elementelor, iniţiat în 1869 (tabelul lui Mendeleev), bazat pe cercetări riguroase, ştiinţifice, a suferit, suferă şi va suferi modificări.

Ilie Constantin, Mihai Ursachi, Dorin Tudoran, de exemplu, alegând Libertatea, dispăruseră nu numai de pe listele contextuale, ci şi din biblioteci şi librării.

Asemenea, congenerii noştri, de-ar fi să spunem doar Andrei Zanca, Emil Hurezeanu, Matei Vişniec. Ce să mai zicem despre scriitorii din Cernăuţi, Chişinău, Valea Timocului etc., despre care nu aveam voie să „canonizăm“!? Rămânem în canoea excepţionalului Ivan Paţaichin!?