RADU CONSTANTINESCU, OCHIUL ŞI NOAPTEA LA GHEORGHE PITUŢ

Autor din familia poeţilor „obsedaţi de metafora grandioasă“, aşa cum îl defineşte Petru Poantă, „natură masivă şi retrasă în sine, taciturnă, mocnită“, Gheorghe Pituţ nu a fost un răsfăţat al criticii, deşi poemele sale sunt – în aprecierea aceluiaşi critic – „cu adevărat tulburătoare prin gravitatea meditaţiei, decantate de cele mai multe ori până la strălucirea rece a gnomicului.“ Cu excepţia curentei critici de întâmpinare, după plecarea prematură a poetului dintre noi, doar două studii semnate de Rodica Mureşan, în 1998, şi Paul Dugneanu, în 2007, au încercat să-i evalueze posteritatea. Şi iată că acum, criticul clujean Maria Vaida ne propune o substanţială monografie (Gheorghe Pituţ sau Ochiul şi Noaptea, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2022), aflată la a doua ediţie, revăzută şi adăugită, după cea din 2009.

Cheia de lectură a întregului demers critic al Mariei Vaida ne este oferită de subtitlul volumului – Ochiul şi Noaptea, două motive cu valoare de simbol, cărora autoarea mărturiseşte că le-a identificat conotaţii religioase. Inspirata metaforă a celor două registre, în care poate fi percepută şi analizată creaţia lui Pituţ, este descifrată şi pe un alt palier de criticul Mircea Popa în Cuvântul către cititor: „regimul diurn al privirii şi al semnificaţiei simbolice a realului şi cel nocturn aşezat sub ameninţare thanatică, saturniană“. Cele două abordări nu se exclud, fiind covergente. Înaintea oricăror alte considerente, trebuie spus că lucrarea este prima care investighează totalitatea operei lui Gheorghe Pituţ, capitolele cărţii urmând îndeaproape preocupările literare ale plurivalentului autor, de la cele lirice, preponderente, la scrierile sale epice, traduceri, publicistică şi literatură pentru copii. Criteriul unificator de analiză enunţat mai sus conferă unitate masivei monografii, concepută cu rigoare şi profesionalism.

Prima parte a studiului este consacrată vieţii autorului, cu popasuri analitice şi savuroase focusări epice asupra acelor momente existenţiale care aveau să-i marcheze creaţia. Reconstituirea detaliilor biografice este realizată cu precizia documentară a cercetătorului, cu acribia criticului, dar, mai ales, cu „afectivitate uşor detectabilă manifestată de Maria Vaida faţă de creaţia literară a lui Gheorghe Pituţ şi faţă de Pituţ însuşi“, aşa cum observă Dumitru Cerna în prefaţa volumului. Autoarea a încercat să scoată la lumină fapte mai puţin cunoscute din adolescenţa sa indigentă, întâmplări semnificative pentru devenirea sa artistică. Exemplar este interviul pe care îl realizează în iarna anului 2007, la Beiuş, cu fratele mai mic, preotul Ioan Pituţ, despre viaţa familiei în anii războiului, despre Ghiuriţă, melancolic şi visător, cu drag pentru poveştile ciobanilor şi pentru necuprinsul boltei înstelate.

Dens, substanţial este capitolul dedicat prozei lui Gheorghe Pituţ, poate cel mai bine conturat al lucrării, aşa cum apreciază Mircea Popa, deoarece „semnalează prezenţa în repertoriul narativ al autorului a unei puternici laturi aluzive, subversive şi chiar dizidente“. Afirmaţia este susţinută de analiza subtilă a Oficiului Universal, definit nu ca un poem în proză, cum a fost îndeobşte considerat de critică, ci ca un roman minimalist, a cărui formulă estetică are la bază o parabolă expresionistă despre lumea în derută, în contextul ideologic al epocii comuniste. După cum, la fel de ofertantă, este şi grila ludică prin care este examinat celălalt roman al lui Pituţ, Aventurile marelui motan criminal Maciste, savuroasă proză de sorginte bulgakoviană.

Originală este şi observaţia privind structura tripartită a universului cosmic imaginar pe modelul platonician (om – stea – Dumnezeu) prin care se prefigurează şi universul teluric al poetului, la rândul său, cu o structură tripartită: pământ, lemn şi apă.

Elementul de noutate pe care îl aduce secţiunea consacrată publicisticii este marcat de clasificarea tematică a articolelor publicate antum şi incluse iniţial în volumul din 1982, Locuri şi oameni, scriitori şi parabole. Demersul autoarei a căutat să surprindă selectiv conţinutul ideatic şi expresivitatea artistică a publicisticii sale de-a lungul a aproape patru decenii, recurenţa unor teme, originalitatea lor în universul creaţiei lui Pituţ.

Notele de subsol, numeroase (peste 500) oferă o bogăţie de informaţii, unele cu caracter anecdotic, rod al documentării pertinente a autoarei în locurile copilăriei şi adolescenţei scriitorului, altele cu informaţii livreşti utile, cu trimiteri exacte la surse.

Bibliografia operei lui Gheorghe Pituţ, capitol distinct în cadrul monografiei, incluzând şi o Bibliografie generală, este întru totul remarcabilă, impresionantă – aş îndrăzni să spun, model pentru încercările similare ale istoricilor literari. Simpla trecere în revistă a cuprinsului său oferă o imagine elocventă asupra strădaniilor criticului. Structurată pe genuri, în ordinea cronologică a apariţiei textelor, ea cuprinde opera antumă şi postumă publicată în volume şi în periodice (poezie, proză, traduceri, eseuri, critică literară, publicistică), referinţe critice în volume şi în periodice, în total aproape 1000 de trimiteri care acoperă şase decenii (1966-2022).

Volumul este fericit completat de o selecţie de Aprecieri critice, de Concluzii (cu rezumate în franceză şi engleză), precum şi de o Anexă cu documente şcolare inedite, manuscrise, fotografii ale scriitorului cu părinţii, fraţii, soţia, copiii şi prietenii, de asemenea, inedite, descoperite de autoare pe parcursul minuţioasei sale documentări.

Demers ştiinţific riguros, instrument ideal de lucru pentru cei care vor dori să se apropie de universul creaţiei lui Gheorghe Pituţ, monografia Mariei Vaida este una dintre apariţiile notabile ale momentului editorial.