ŞTEFAN BOLEA, CATACLISM

Pentru a marca 100 de ani de la naşterea şi 50 de la moartea lui Paul Celan (1920-1970), IKGS München şi Gedankendach din Cernăuţi au organizat concursul de proză scurtă Spiegelungen în trei limbi diferite. 569 de lucrări anonimizate în germană, română şi ucraineană au fost analizate de trei jurii diferite, care au selectat trei câştigătoare: Natalie Buch­holz (München), Mariana Codruţ (Iaşi) şi Halyna Jazenko (Lvov). Printre finalişti s-au numărat Irina Georgescu Groza, Katharina Hopp, Gregor Stefan Heuwangl, Mykola Ivanov şi Maria Mykyzej precum şi autorul acestei semnalări. Scurtele texte ale celor nouă premianţi şi finalişti au fost strânse în volumul trilingv Microlite: Dincolo de Celan. Premiul Spiegelungen pentru proză scurtă 2020, editat de Enikø Dácz, Florian Kührer şi Oxana Matiychuk (Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas an der LMU München, 2022).

Probabil cel mai reuşit text al volumului, Poate-i de bine, aparţine prozatoarei germane Natalie Buchholz (n. 1977), care a debutat în 2018 cu romanul Piscina roşie. Autoarea descrie realmente a dog day afternoon: ordalia lui Waswa are accente ecologic-apocaliptice. „Cenuşie e umbra unui nor încărcat care trece pe deasupra lui Waswa. Pielea-l mănâncă, e plină de nisip, roşie ca o cărămidă. Waswa se scutură. Răscoleşte praful, instigă cu uscăciunea lui norul de deasupra“. Cu asumarea transcenderii barierelor speciilor, putem spune „Waswa c’est nous“, animale beckettiene hăituite într-o lume care se transformă într-o groapă de gunoi. Noua zi a Marianei Codruţ prezintă într-un limbaj neutru – anesteziindu-şi emoţiile pentru a potenţa coşmarul – fapta unui monstru: „Cu colţul ochiului, văzu flaneaua roşie a nevestei în drum spre fântână. Ar fi trebuit să se îmbrace şi el şi s-o pornească la treburi, că doar nu-i duminică. Acuş! S-a furişat în celălalt pat, la picioarele copilei care dormea cu faţa la fereastră. Fetica, fetica!, murmura liniştitor înghiţindu-şi cu zgomot scuipatul, în timp ce-şi strecura cu grijă sexul întărit între petalele ei roz…“ Cu intertexte copioase din poemele lui Celan, prozatoarea ucraineană Halyna Jazenko (n. 1983) accentuează tragedia Holocaustului. Ţine-te bine, Băiatul meu! se citeşte aidoma unui delir-parabolă: „«Şi tu scrii în limba lui Heidegger, drăguţul meu?» Fiinţa şi timpul – nu sunt pentru tine asemenea ghicitori. Cine a citit partitura morţii, acela ştie taina fiinţării. […] Eşti rana poporului tău, din care curge încă sânge, dar nu simţi nimic: nici jale, nici durere, nici bucurie. Porţi plumbul din corpul mamei tale în propriul sarcofag. Morţii tăi te-au ales şi te-au lăsat fără sânge… Ai devenit totul şi toate, dar drumul către sine încă nu a început“. Citind întregul volum (succint, excesiv, politic, întunecat precum o noapte după care dimineaţa devine imposibilă), te întrebi prin câte evenimente istorice mai trebuie să trecem şi îţi doreşti ca vremurile noastre să nu fi fost atât de interesante, cum sună blestemul chinez. Cei nouă prozatori (din Germania, România şi Ucraina) sunt fie seismografii unei calamităţi care ne va îngropa sub ruinele lumii civilizate, fie un grup de studiu hiper-traumatic pentru terapeuţii secolului al XXII-lea.