DAN GULEA, DISTOPII DE VACANŢĂ

Romanul lui Leucuţa (Cerul ca oţelul, Humanitas, „Scriitori români contemporani“, 2022) este o meditaţie despre condiţia omului, realizată cu mijloacele distopiei, localizată vag în spaţiu, dar exact în timp, la puţină vreme după ce „omniprezentul“ anunţ de purtare a măştii fusese afişat la intrarea în orice incintă; elemente ale revoluţiilor tehnologice (cu uşoare nuanţe futuriste, precum fermele de proteine) datează şi formarea, şi orizontul de aşteptare al personajelor, iar angoasa ce conduce lectura este corect dozată, timpul împărţindu-se conform unui „înainte“ şi „după“ incident.

Cu un puternic suport cinematografic, în special la nivelul descrierii unei lumi abandonate – oraşul (mall-ul, gara, centrul financiar, cartierul de lux – sau cele de serie, fabrica, satul, locuinţa izolată, sanatoriul ş.a.) –, romanul Cerul ca oţelul se încadrează prin suspans şi imaginaţie neagră în zona Radu Găvan sau A.R. Deleanu, cu elemente internaţionale. Imaginarul lui Leucuţa este verificat prin repere ale culturii populare, de la filmele cu zombies – inclusiv Thriller­-ul lui Michael Jackson, la reportajele şi, ulterior, voiajele turistice în lumea Cernobîl 1986, cu unele urme de critică socială a locuirii, a schimbării şi modificării unor areale citadine, în sensul gentrificării.

Lupta pentru supravieţuire a unei femei singure, de-a lungul unui periculos drum prin oraşe şi câmpii spre Nord, la ocean, este un pariu pentru literatura română de consum, ţinut foarte bine de Cosmin Leucuţa, în special prin diferite inserturi şi de autoficţionalizări. Astfel, într-un templu al costumelor bărbăteşti haute-couture dintr-un mare centru comercial mai stăruie, printre rondourile de cravate de mătase şi şosete viu colorate, logo-ul firmei, „Cum te vei îmbrăca la sfârşitul lumii?“, de fapt, titlul volumului de povestiri Leucuţa de la Casa de Pariuri Literare (2020). Mai mult, în lobby-ul unui hotel-bar, bine cunoscut protagonistei de dinainte de incident, acum în dezolare, se mai văd urmele tablourilor cu reclame şi personalităţi; un singur asemenea poster mai există, răsturnat pe un fotoliu, un bărbat ce ţine în mâini o carte cu titlul Celebrul animal, roman-interfaţă a unei originale mişcări de contestare a establishmentului cultural din Timişoara de acum cca 20 de ani. O reverenţă a lui Leucuţa faţă de Cătălin Lazurca şi revista grupului „Celebrul animal“, Ca şi cum.

Fasonând în trecere câte ceva la exprimare şi stil („şi-a izbit mandibulele una de alta“, se spune despre un personaj… uman!), Cerul ca oţelul pune întrebări tulburătoare despre destinul speciei umane: „Tot ce nu s-a scris până acum nu cred că se va mai scrie“, spune un personaj ce încă nu a apucat să trăiască mai mult. Dar cine ştie ce înseamnă mai mult?

***

Romanul de debut (Instabil, Humanitas, „Scriitori români contemporani“, 2022) al Ruxandrei Burcescu (n. 1989) urmează traiectoriile din cadrul atelierelor de scriere creatoare coordonate de Florin Iaru şi Marius Chivu; un roman cu scene al lumii rurale de azi, în alternanţă cu decupaje din viaţa oraşului de provincie de dinainte şi de după 1989, cu o coordonare naturalistă şi o armătură simbolică ce trimit spre o anumită confluenţă cu fantasticul, Instabil fixează un personaj desprins dintr-o tentă neorealistă comună „milenialilor“, tânăra Lorelei, ce se luptă cu anumite tare şi secrete de familie – succesiuni de abuzuri şi refulări ce se transmit de la o generaţie la alta.

În acest labirint al tabu-urilor, naratoarea demantelează „locuri privilegiate“, de la idilismul bălţii Snagovului, loc rezidenţial ieri ca şi astăzi, cu oameni ai locului ce se raportează la o credinţă populară comună de tip precreştin (cu vrăji şi sortilegii, faceri şi des-faceri), la idealurile clasei de mijloc modelate de ambianţa corporatistă sau de idealul familial al bunăstării materiale, revărsat într-o serie de şarje ale gospodinei sau ale mahalagioaicei dintotdeauna.

Romanul este un portret al feminităţii ultragiate, care funcţionează maladiv în cupluri deformate: mama dominatoare şi fiul supus (veritabil Psycho hitchcokian este relaţia Dorinei cu le mal-aimé Mircea), mamă-fiică (Cenuşăreasa sau Lorelei şi mama Angela – cu o atenţie specială pentru numele proprii), cu absenţa tatălui (reală sau prin lipsa de implicare în cam orice are legătură cu viaţa de familie), soră-frate, iubit-iubită.

Imersiile în cultura populară dovedesc şi o bună frecventare a realismului cotidian: Ruxandra Burcescu este atentă la exprimarea din microbuzul de navetă, de la cârciumă, de la priveghi, incluzând şi miteme ale vampirului, damnatul ce are două grupe de sânge, în strânsă legătură cu tema gemenilor – de fiecare dată cu raportările exacte la istoria literară a temei.

Debutul Ruxandrei Burcescu este o promisiune a noului val de prozatori, cei care au făcut primii paşi în viaţă în teribilii ani 1990.

***

Cătălin Mihuleac evaluează în Poziţia a unsprezecea şi domnişoarele lui Fontaine (Humanitas, 2022) o serie de mitologii (naţionale) construite pe terenul francofiliei, având în centru figura lui Marcel Fontaine, o personalitate emblematică pentru ţara noastră, căruia de curând i-a şi fost publicat un Jurnal de război, în traducerea Micaelei Ghiţescu (2016): voluntar în misiunea Berthelot, apoi director al Liceului francez de la Bucureşti până în 1948, când se desfiinţează şi trebuie să se întoarcă în Franţa, unde devine realizator al programului de la Radio France „Ora României“ – inspirator al jurnalismului de tip Monica Lovinescu & Virgil Ierunca.

Principala „metodă“ de studiu a lui Mihuleac: personajul Petru Negru, aflat pe locul nr. 11 pe o listă a Uniunii Sovietice cu persoane din România care nu pot fi arestate sau pedepsite. El este mâna dreaptă a lui Fontaine, poliglot şi bibliofil, întreprinzând o seamă de sacrificii pentru cărţi, şi deopotrivă autor al unui studiu de etnologie despre „Descolindatul la români“. Acest obicei şi conduce către punctul culminant al romanului, perioada dintre Crăciun şi Anul Nou, când se poate inversa ordinea lumii, iar soldaţii îi pot pedepsi pe coloneii care îi canonesc tot anul – dar şi când evreii pot fi batjocoriţi: primul pas către pogrom. E vorba de teribilul revelion de la Oprişeni (Iaşi, 1935), când Petru Negru se află în vizită la o familie de evrei şi asistă la „descolindat“ cu un interes ştiinţific pe care şi-l mărturiseşte în gând: „Descolindaţi băieţi, nu vă opriţi din ură! Muşcaţi, sfâşiaţi, deşiraţi, ucideţi! Sunt primul care scrie despre descolindat, sunt Cristofor Columb al descolindatului!“. Utilizând mai multe istorii personale – printre care şi pe cea a traducătoarei lui Fontaine, devenită personajul Michaela Ghiţulescu, Cătălin Mihuleac rămâne deopotrivă fidel şi proiectului de istorie literară a evreilor din România, cu romane precum America de peste pogrom (trei ediţii: 2014, 2017, 2021) sau Ultima ţigară a lui Fondane. Istorii de Holocaust (2016).

***

Contrautopia lui Cătălin Pavel (Toate greşelile ce se pot face, Humanitas, 2022) ne proiectează într-o variantă de viitor românesc dominat de opinia comună şi de tirania reţelelor sociale, văzut prin ochii lui Radu Grinda, un translator telefonic care facilitează comunicarea între românii plecaţi şi diverse servicii medicale sau administrative. Prilej de serioase caricaturi şi şarje ale lumii în care trăim, studiu de tipologii – acest serviciu într-o multinaţională devine locul ideal de observare a transformării societăţii. Multiple decizii politice şi financiare, de afaceri, decid transformarea lumii obişnuite prin suprimarea pădurilor şi a oricăror arbori şi înlocuirea lor cu modele „avansate“ din plastic sau metal, ce imită frunzele (care sunt retractile, în funcţie de anotimp), cu leduri şi cabluri; acest lucru se numeşte „modernizare“ a pădurilor şi a parcurilor, avantajele fiind benefice pentru un afacerism fără limite, distrugătoare pentru toţi ceilalţi. Din loc în loc, panouri cu păduri adevărate, cu rol de documentare – în special în curtea şcolilor, sau buturugi ale unor copaci seculari, încastrate în vitrine în mijlocul oraşului.

Radu Grinda se înscrie într-o mişcare de rezistenţă, ce are drept scop plantarea de copaci adevăraţi – un bun prilej pentru investigarea teritoriilor utopiei în literatura română, pe urmele lui Mircea Nedelciu din Tratament fabulatoriu, cu accente New Age – fără trimiteri textuale explicite. Pe acest fundal, una sau două poveşti de dragoste coerente, cu un romantism utopic bine temperat, dar şi cu dileme ale lumii de azi, cosmopolite la nivel de multinaţională.

Cu un bun monolog interior, punct de vedere asupra realităţii sociale, romanul lui Cătălin Pavel este o imagine adecvată asupra corupţiei generalizate (chiar unele personaje protestează împotriva corupţiei) prin care este descrisă, fără nicio şansă de redempţiune, societatea contemporană.