PREMIUL NAŢIONAL DE POEZIE „LUCIAN BLAGA“ (2022) 

În ziua de 9 mai 2022, în localitatea Lancrăm, la casa memorial Lucian Blaga, a avut loc cea de-a cincea decernare a Premiului Naţional de Poezie „Lucian Blaga“. Organizatori au fost Consiliul Judeţean Alba, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga“ şi Primăria Sebeş. Au fost nominalizaţi – prin votul a 17 critici literari – 7 poeţi, care au şi prezentat recitaluri la manifestare. În ordine alfabetică, ei au fost: Gabriel Chifu, Vasile Dan, Ioan Moldovan, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu. Juriul de decernare a fost prezidat de acad. Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, şi i-a mai cuprins pe: Gabriel Coşoveanu, Dan Cristea, Horia Gârbea, Irina Petraş, Vasile Spiridon, Răzvan Voncu. Autorităţile locale şi preşedintele Uniunii Scriitorilor au rostit cuvinte omagiale la adresa marelui scriitor aniversat. Preşedintele juriului a anunţat apoi că, în unanimitate, a fost ales pentru a primi Premiul Naţional „Lucian Blaga“, în anul 2022, poetul Gabriel Chifu. Poetul premiat s-a adresat publicului numeros prezent la manifestare, iar preşedintele juriului a prezentat cuvenitul laudatio, sub forma unui eseu concentrat despre opera lui Gabriel Chifu. Premiul Naţional de Poezie „Lucian Blaga“ se acordă anual (în 2020 pandemia a împiedicat decernarea), laureaţii fiind, până în prezent, poeţii: Adrian Popescu, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Ion Mureşan, Gabriel Chifu.