ION BOGDAN LEFTER, POETICĂ AMERICANĂ, OPERA LUI POE, LECTURI CANADIENE ŞI ALTELE

Pe lîngă Virgil „Bill“ Stanciu, i-am urmărit de-a lungul anilor, de la distanţa Bucureşti-Cluj, şi pe alţi anglişti de la „Babeş-Bolyai“.

Pe Mircea Borcilă (n. 13 septembrie 1942) cred că l-am întîlnit o singură dată, însă am revenit de multe ori la culegerea Poetica americană. Orientări actuale (Studii critice, antologie, note şi bibliografie de Mircea Borcilă, Facultatea de filologie, Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca şi Richard McLain,­ Department of English, State University of New York, Binghampton, Editura Dacia, 1981). Respectiva categorie de cărţi merită cîteva clipe de reflecţie: de la „liberalizarea limitată“ a regimului comunist, la mijlocul anilor 1960, şi pînă la sfîrşitul din 1989, au apărut la noi o serie de culegeri de studii şi prezentări de metodologii hermeutice de mare importanţă pentru formarea cîtorva generaţii de intelectuali umanişti, în special filologi. Iată o mică listă: Analiză şi interpretare. Orientări în critica literară contemporană (1972), Poetică şi stilistică. Orientări moderne (1972), Sociolingvistica. Orientări actuale (1975), Pentru o teorie a textului. Antologie „Tel Quel“ 1960-1971 (1980), Direcţii în critica şi poetica franceză contemporană (1983) ş.a. Poetica americană s-a adăugat seriei. Circulau şi cărţi de teorie literară şi socio-culturală „la prima mînă“, împrumutate între colegi şi prieteni, aduse din străinătate de cei care predaseră la „lectoratele româneşti“, bunăoară, sau aduse de occidentalii care au predat la noi în acei ani de „deschidere“, sau împrumutate de la bibliotecile, institutele, centrele culturale de pe lîngă ambasade, iar universitarii transmiteau ceea ce citiseră către studenţi, la cursuri. La fel şi în cercuri mai largi, se citea literatura internaţională la zi, poezie şi proză postbelică, rar publicată în România şi capricios, în anumite momente de neatenţie ale „aparatului“ propagandistic al regimului comunist sau în funcţie de criterii ideologice, uneori de relaţiile personale ale promotorilor unor autori, chiar şi de chestiuni pecuniare (o traducere putea obţine uşor viza de publicare dacă exista o renunţare la „copyright“-urile în valute vestice!). „Folclorul“ lumii noastre literar-intelectuale încă mai păstrează amintirea unor situaţii interesante legate de toată această tematică, tensionate sau periculoase, de confruntare cu sistemul, ori – invers – rizibile, de-a dreptul comice. Oricum, fără înţelegerea unor asemenea detalii contextuale nu s-ar putea înţelege cum de au fost elitele noastre intelectuale atît de bine informate asupra evoluţiilor din spaţiul occidental, în ciuda faptului că bibliografiile asimilate nu se vedeau „la suprafaţă“, în librării şi-n bibliotecile publice. Subiectul ţine de complicata istorie intelectuală a perioadei. Merită să fie scrisă la un moment dat.

Revenind la Mircea Borcilă: Poetica americană se cuvine recuperată în acest scenariu de epocă. Altfel, profesorul clujean a fost mai puţin vizibil în orizontul literar, pe frontul traducerilor sau în gazetele noastre culturale, căci congenerul lui „Bill“ Stanciu (cu mai puţin de două luni mai vîrstnic!) e lingvist şi poetician, editor – între altele – al unei serii de 5 volume de Studii de stilistică, poetică, semiotică (1981-1987), merituos contributor la numeroase altele, prezent în conclavurile ştiinţifice de specialitate etc.

Colegul de catedră Liviu Cotrău, un pic mai tînăr (n. 11 aprilie 1949), manifestat o vreme discret în domeniul său academic, literatura secolelor XVIII-XIX, cu contribuţii la volume adresate mai ales studenţilor, a devenit din 1987 un traducător foarte vizibil, devotat unui singur mare autor: Edgar Allan Poe. După o culegere a versurilor aceluia, Annabel Lee şi alte poeme (1987), prelungită cu una de proze, Prăbuşirea Casei Usher (1990), ambele cuprinzînd şi versiuni anterioare datorate principalilor traducători ai americanului, de la Emil Gulian la Ion Vinea sau Ştefan Aug. Doinaş, vor urma ani de studiu aprofundat, acasă şi în Statele Unite, şi proiectul unei transpuneri proprii a integralei Poe în româneşte. Vor apărea succesiv Poezie. Dramă (ediţie bilingvă, 2001), Masca Morţii Roşii şi alte povestiri (2003; reeditare revizuită în 2012), Călătorii imaginare, cuprinzînd Povestea lui Arthur Gordon Pym şi Jurnalul lui Julius Rodman (2008), Misterul lui Marie Roget. Schiţe, nuvele, povestiri (volumul al II-lea al integralei prozelor scurte poeşti, 2005, reeditare revizuită în 2008) şi – în fine – integrala versurilor, Poeme (2014). Între timp – Cărăbuşul de aur şi alte povestiri (iarăşi o selecţie de proze, 2011), Povestea lui Arthur Gordon Pym (separat, 2013) şi Pisica neagră şi alte povestiri de groază (2019) (ediţii Polirom în colecţii mai „populare“). A mărturisit într-un interviu apărut în 2019 în Revista de traduceri literare (on-line) că lucrează şi la traducerea celorlalte compartimente ale operei lui Poe, foiletonistica (eseuri, articole) şi corespondenţa. Pe parcurs, Liviu Cotrău şi-a publicat şi teza de doctorat despre proza fantastică a protagonistului său, susţinută încă din 1985 (nota bene: la Universitatea din Bucureşti!): The Scythe of Time. An Analytic Study of Poe’s Fantastic Fiction (tipărită abia în 1999, pe un culoar prea discret, la Editura Napoca Star).

Traduceri excepţionale, atente şi erudite, căci Liviu Cotrău a devenit un mare savant poesc. Volumele seriei sînt însoţite de explicaţiile filologice şi culturale necesare, mergînd pînă la indicarea aluziilor livreşti şi a altor implicaţii inaparente. Studiile introductive şi notele de subsol şi de final dovedesc limpede că Liviu Cotrău ştie totul despre Poe…

Vin către generaţia mea de anglişti şi americanişti, gruparea clujeană. Cîteva cuvinte despre Mihaela Mudure acum şi despre Marius Jucan în articolul următor.

Universitară din 1990, imediat după prăbuşirea regimului comunist, cînd s-a ridicat şi blocada care ne interzisese accesul în catedrele din „învăţămîntul superior“ (alt capitol de istorie intelectuală care va trebui scris…), Mihaela Mudure (n. 7 noiembrie 1954) şi-a văzut – pe de o parte – conştiincioasă de cursurile aşa-zicînd „patrimoniale“, de unde aveau să rezulte micile studii din Ispitiri, trecute vremi. Eseuri de istoria literaturii engleze. Secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea (2002), ca şi alte publicaţii, participări la dezbateri şi la proiecte academice, colaborări la volume colective, articole scrise pentru enciclopedii realizate dincolo de Atlantic ş.a.m.d. Însă s-a ocupat – pe de altă parte – de două zone suplimentare de cercetare: scriitoare de ieri şi de azi, anglofone sau şi francofone, într-un orizont ideologic asumat-feminist, şi diversitatea etnică a autoarelor şi autorilor din America de Nord, cu accent asupra Canadei, din perspectiva multiculturalismului, cu alte recolte editoriale: Feminine (2000), Lecturi canadiene/ Canadian Readings (2009), Alte lecturi canadiene/ Other Canadian Readings (2020). Cu puncte de vedere nuanţate, uneori critice faţă de teoreticienii radicali ai ideologiilor pe care în linii mari le împărtăşeşte şi ea, Mihaela Mudure ilustrează situaţia destul de larg întîlnită a universitarilor care predau literaturi străine aplicînd varii teorii literare şi socio-culturale. În mod special, numeroşi anglişti şi americanişti „pe stil nou“ au optat în perioada postcomunistă de la noi şi-n cea „poststructuralistă“ globală pentru diverse combinaţii dintre cercetarea literară şi ideologiile socio-politice, practic sub acolada aşa-numitelor „studii culturale“. În atare ordine de idei, pe lîngă tradiţionala temă a convieţuirii anglo-francofone, cu toate problemele ştiute, Mihaela Mudure scrutează în articolele consacrate scriitorilor şi teoreticienilor canadieni contemporani contribuţia masivă a imigranţilor recenţi, proveniţi de pe toată Planeta. Pînă la românca Felicia Mihali, astăzi prozatoare canadiană…