REVISTA REVISTELOR

• O revistă spaniolă despre literatura română. Ultimul număr al cunoscutei publicaţii Ágora-papeles de arte gramático, apărut pe 22 aprilie a.c. cu prilejul tradiţionalei Zile a cărţii în Spania (comemorarea lui Cervantes), este un număr special, cu peste trei sute de pagini, dedicat Ucrainei şi poartă titlul CORREO PARA MARIÚPOL.

Aşa cum ne-a obişnuit, revista acordă un spaţiu generos poeziei contemporane spaniole, dar şi altor literaturi: portugheză (Omagiu poetei Sophia de Mello, de Paco Carreño), catalană (poeme de Anna Rossell) şi română (recenzie despre volumul lui Dinu Flămând „Primăvara la Praga“, un dosar consacrat lui Ion Minulescu şi cărţii sale „Casa cu ferestrele portocalii“, publicată recent de editura Nórdica în traducerea spaniolă a lui Joaquín Garrigós, cu articole ale criticului Gheorghe Glodeanu, prof. Encarnación García de León şi José L. Martínez Valero), precum şi două articole despre opera narativă a lui Max Blecher (unul de Alicia Rodríguez Sánchez şi altul de sus menţionatul Martínez Valero). Secţiunea de poezie, mai oferă spre lectură în Colecţia Ágora două omagii: artistei Concha García şi peruanului Carlos Zúñiga Segura.

Semnalăm un interesant dosar-eseu, intitulat Momentul 98, Criza şi începutul secolului în context european, care include un text datorat profesorului şi filosofului Francisco Jarauta despre scriitorul austriac Karl Kraus, articole consacrate lui Antonio Machado, semnate de profesorul Díez de Revenga, Fulgencio Martínez şi José Luis Martínez Valero, precum şi un articol despre Regeneraţionism de Angel Abós. Acelaşi Francisco Jarauta semnează, cu prilejul centenarului publicării romanului Ulysses de James Joyce, un studiu intitulat The Shipwreck of Ulises, căruia i se adaugă rubrica Note de la cititor de Fulgencio Martínez.

Secţiunea de critică literară este bine reprezentată la Bibliotheca Grammatica de autori precum Ángela Mallén, Anna Rossell, Francisco Javier Díez de Revenga, Jesús Cánovas, Beatriz Montero del Amo şi Martínez Valero. Extrem de interesant este studiul despre poezia lui Ángel González, de Fulgencio Martínez, editor şi director al Ágora.

Numărul în variantă digitală este disponibil, gratuit, pentru lectură pe platformele Calameo şi Issuu. (R.C.)

• România literară. În nr. 15, Cristian Pătrăşconiu publică un interviu uimitor cu scriitorul francez Pascal Bruckner, intitulat „Lupta de clasă a fost înlocuită cu lupta de rasă“. (Adică, pe dos de succesiunea luptelor din secolul al XX-lea, cînd, în România cel puţin, de la lupta de rasă a extremei drepte s-a trecut la lupta de clasă a extremei stîngi; mi-amintesc că am intitulat aşa un studiu despre Rădulescu-Motru…). Pascal Bruckner descrie, în răspunsuri scurte şi clare, fenomenul care a plecat, spune el, din universităţile din nordul Americii: întrucît după căderea comunismului (folosesc denumirea generică) stînga tradiţională (comunistă şi socio-democrată) şi-a pierdut importanţa, locul ei a fost ocupat rapid de o nouă stîngă, care vehiculează teorii despre rasă, gen, identitate; între „corectitudinea politică“ şi noua ideologie există de asemenea o legătură de continuitate, chiar de escaladare. Noile teorii, de succes în SUA, aflată de ceva vreme în plină „revoluţie culturală“, de care poate această ţară avea nevoie, au identificat „vinovatul“, continuă intervievatul: albul, de preferinţă bărbat, iar prin extensie, civilizaţia de tip euro-atlantic, democrată. Teoriile noi vehiculează explicaţii prin colonialism, neocolonialism, gen etc.. (Cum ar suna, de exemplu, în România, ale cărei provincii istorice au fost mereu sub stăpînirea unei puteri străine, ca profesorii, la zi cu noua ideologie şi deopotrivă imitatori prin tradiţie, să-i înveţe pe elevii ori studenţii lor că avem o culpă colectivă de putere imperialistă posesoare de colonii?) Aşa că a apărut un rasism nou, pe dos de acela din anii 1930, în care culoarea albă a pielii este suficientă pentru verdictul de „vinovat“. Optimist, scriitorul francez crede că fenomenul, care s-a întins deja în Europa de Vest şi a pătruns pînă în aceea de Est, va dura 10-20 de ani. Timp în care noul rasism, adoptat obsecvios, schimbă structura şi conţinutul învăţămîntului academic, criteriile de evaluare (persoanele şi colectivităţile nu mai sînt evaluate după fapte, nici după istoria universală şi locală, ci după culoarea pielii), modul de comportare al generaţiilor tinere, structura şi definiţia democraţiei. Ca-n­ revoluţia nonviolentă a lui Ghandi, Bruckner propune ca metoda de combatere a acestei noi ideologii să fie pur şi simplu abţinerea de a o adopta – un lucru în principiu cu putinţă pentru maturi, mă îndoiesc că şi pentru elevii şi studenţii, care, lipsiţi de termen de comparaţie, pot fi mult mai permeabili la noua învăţătură, aureolată de prestigiul sursei. Oricum, citind descrierea fenomenului care se extinde în spaţiul euro-atlantic, nu ne putem mira îndeajuns cît de sinucigaş-alexandrină este civilizaţia de tip european căreia îi aparţinem. (R.M.)