MARTA PETREU, NON ABBIATE PAURA!

Există aserţiuni cu valoare universală, care, deşi pentru totdeauna înrădăcinate în originea lor, îşi transcend izvorul, căci fie prevestesc mersul lucrurilor, fie chiar îl provoacă. Sau amîndouă. Aşa s-a întîmplat cu îndemnul rostit de Papa Ioan Paul al II-lea,

în 22 octombrie 1978, „Non abbiate paura!“,

„Nu-ţi fie frică!“: rămînînd creştin şi catolic, rămînînd o referire la teroarea şi persecuţiile făcute de regimul comunist, acest imbold este de fapt universal. „Nu vă temeţi!“, a reluat Joe Biden în discursul său din Polonia, din 26 martie a.c., în cunoştinţă de cauză şi în cu totul alt context: Nu vă temeţi, bătălia generaţiei noastre este în acest moment apărarea democraţiei, adică a libertăţii, în faţa a ceea ce nu este democraţie şi nu dă dreptul la libertate, a spus, în cuvinte clare, Preşedintele Statelor Unite. O bătălie pe care democraţia este ferm hotărîtă să nu o piardă. Să sperăm că aceste cuvinte, care şi-au dovedit forţa istorică prima dată cînd au fost enunţate, şi-o vor arăta-o din nou, şi acum. Şi anume, cît mai curînd. Căci

diagnosticul a ceea ce se întîmplă acum în răsăritul Europei, pe teritoriul Ucrainei, este clar pentru întreaga lume democrată.

Nenorocirea este însă că în Ucraina sînt omorîţi oameni, adesea civili, şi că, pentru a-şi salva viaţa şi copiii, mai multe milioane de cetăţeni ucrainieni au luat dramatica, pentru ei, cale a refugiului. Între timp, bombardamentele Rusiei toacă mărunt şi apocaliptic oraşe şi sate, iar armata rusă se joacă cu siturile nucleare pe care le confundă cu o cutie de cuburi colorate. Nenorocirea este că armata rusă luptă şi contra civililor, transformînd nedreptatea flagrantă a acestui război în genocidul populaţiei ucrainiene. Iar între declaraţiile Rusiei şi ce face efectiv această ţară nu există nici o legătură. Plăcerea cu care, pentru a-şi urmări interesele ei unilaterale, Rusia putiniană produce moarte, suferinţă, teroare, distrugeri, haos este nu numai abominabilă, reprezintă nu numai o încălcare a tratatelor, reglementărilor şi legilor internaţionale, ci o cădere în afara umanului; nu o cădere în animalitate, animalele au un comportament imperativ-reglat de codul lor genetic, de legile speciei, ci o ieşire în afara umanului. După cum observa François Fejtö, în Dieu, l’homme et son diable, Hitler, prin Holocaust, l-a sfidat direct pe Dumnezeu, ca şi cum i-ar fi spus: „Ce poţi să faci dacă-ţi exterminăm poporul pe care l-ai ales ca al tău? Ce vei spune dacă blestemăm şi socotim drept smintită învăţătura pe care pretinsul tău fiu unic a dat-o în Evanghelii?“; la fel ca Hitler, şi Putin, prin faptele armatei sale, adresează o sfidare, dar nu lui Dumnezeu, ci lumii democrate: Uite ce putem noi face şi voi nu ne puteţi opri! Felul cum poartă Rusia acest război contra unei ţări şi-a unei naţiuni pare a fi, în intenţie, o demonstraţie nu numai pentru Ucraina, ci şi pentru ţările europene şi NATO, cărora pare a le spune: Noi facem ce vrem şi cum vrem, nu ne pasă de nici o lege internaţională şi de nici o lege a omenirii.

După izbucnirea războiului dintre Rusia şi Ucraina, viaţa politică românească şi-a

ţinut o clipă respiraţia, instituţiile statului s-au orientat rapid şi corect spre nou-creata situaţie internaţională: spre alianţa NATO şi spre Uniunea Europeană din care, din fericire pentru noi, facem parte. Politicianismul, ca să folosesc termenul despre care Rădulescu-Motru a scris o analiză de dimensiunea unei cărţi, şi-a redus sau chiar încetat vociferările pentru patru, aproape cinci săptămîni la rînd.

Acum însă boala asta naţională a revenit, deşi nimeni nu-i ducea dorul: patru parlamentari, conduşi de o doamnă parlamentar căreia revistele Uniunii Scriitorilor se abţin să-i dea numele, s-au prezentat la Ambasada Rusiei, fără a avea alt mandat decît propria lor opinie rătăcită sau nu din interiorul ţării îndrumată, cu propuneri şi „soluţii“ ca şi cum ar fi din partea României înseşi. Un abuz şi o trădare de ţară.

La fel, luptele intestine din interiorul partidelor au ţîşnit din nou la suprafaţă, de data asta la vîrful Partidului Liberal, dornic să îşi schimbe preşedintele.

Iar Traian Băsescu, fost preşedinte al României, a fost decăzut din drepturile, de altfel legal cîştigate, de fost preşedinte, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie, care a hotărît că acesta a colaborat cu Securitatea; ceea ce Traian Băsescu nu a negat. Reacţiile prompte la adresa fostului preşedinte ne aduc aminte că la noi activitatea cea mai periculoasă nu este, de pildă, munca în subteran (cred că asta nici nu mai există în ţara noastră!), ci aceea politică: asta, dacă recapitulăm soarta pe care au avut-o şefii de stat şi premierii României începînd cu anul 1862 şi pînă astăzi. Ceea ce ne face să exclamăm: ciudată ţară! Îşi sancţionează în fel şi chip, prin asasinat, procese, expulzare, executare etc. foştii conducători. Ar fi mai economicos să şi-i aleagă mai bine. Sau, de ce nu, cînd evaluările sînt post factum, nu ar trebui făcute ţinînd cont de context? ceea ce ne îndoim că se întîmplă.

Alfel, din alt unghi privind situaţia internă, există la noi şi alte fenomene care cresc: de pildă, preţurile, la toate cele şi fără discriminare. Să nădăjduim că Papa Ioan Paul al II-lea are însă în continuare dreptate: cu nesfîrşita noastră răbdare, o să trecem noi şi prin asta, Non abbiate paura!

2 aprilie 2022, Cluj