UNDE SE AFLĂ SUFLETUL?

întreabă didactic un specialist în neurologie şi neuropsihologie. Păi, răspunde tot el, peste tot în corpul viu al omului, căci, prin complicate mecanisme evoluţioniste, creaţia acestuia este. Şi este folositor, ajută la homeostazie, adică la menţinerea stării de echilibru intern a organismului, fără de care viaţa nu ar exista. La fel ajută şi sentimentele, mai precizează şi explică Antonio Damasio, profesor în neuroştiinţe, neurologie şi psihologie la Universitatea din Carolina de Sud. Bag de seamă că, încet, încet, achiziţiile din ştiinţele de vîrf – ştiinţe care au luat avînt datorită marilor invenţii din tehnică –, în cazul de faţă acelea din biologie, modifică descrierea şi explicarea psihicului uman; încet, încet, se naşte o explicare a omului (ca să parafrazez titlul unei lucrări a lui Mihai Ralea) nonspeculativă, care va duce, presupun, la o nouă întemeiere a „ştiinţelor omului“, inclusiv a filosofiei. (M.P.)