MONICA GROSU, CRONICI, POVESTIRI, MĂRTURISIRI

Într-un interval destul de scurt, scriitorul şi cercetătorul în etnologie, Vasile V. Filip, şi-a întâmpinat cititorii cu câteva lucrări emblematice pentru activitatea sa literară şi care-i dovedesc preocupările multiple şi trainice. Despre această aşezare statornică în literatură, ca şi în studierea folclorului autohton, depun mărturie volume recente, precum Cronici, povestiri, mărturisiri (Charmides, Bistriţa, 2022) sau Cultura imaterială tradiţională românească din Bistriţa-Năsăud (vol. III, 2021). Bineînţeles, aceste titluri se adaugă altora, care, în decursul timpului, au stârnit atenţia prin comentarii şi aprecieri critice: Universul colindei româneşti (Din perspectiva unor structuri de mentalitate arhaică), 1999 (la origine, teză de doctorat), Eseuri etnologice (2008), Cultura tradiţională imaterială românească din Bistriţa-Năsăud (coautor: Menuţ Maximinian, vol I-II, 2012-2015), Popasuri şi poveşti din piemontul Călimanilor. Eposul unui sat de munte din Bistriţa-Năsăud: Budacu de Sus (coautor: Voichiţa Stejerean, 2016), Între etnologie şi literatură (2009-2019: Un deceniu de publicaţii culturale, la Bistriţa şi în împrejurimi), 2019.

Foarte interesante, în contextul definirii personalităţii creatoare, ne-au apărut şi Însemnări(le) de-a lungul vremii (vol. I: 1998-1999), apărute în 2021, cu o prefaţă de Ilie Rad, constituind un veritabil document de viaţă, prin încercarea de a prinde în cadranul foii de hârtie gesticulaţia zilei, cu emoţiile, cu doza ei de efemer şi cu zbaterea specific umană. Munca de cercetare asiduă se anexează anilor de profesorat, provocatori la rândul lor, precum şi altor activităţi ştiinţifice stringente: colaborări la reviste şi volume colective, participarea la simpozioane şi sesiuni de comunicări, scrierea unor prefeţe, studii, articole. Aşadar, o viaţă de om prinsă în cărţi, un periplu printre generaţii şi mituri tradiţionale româneşti, un ecou al unor experienţe cotidiene sau de creaţie, toate strânse în oglinda unui consistent jurnal, de câteva mii de pagini, dezvăluit, deocamdată, doar în partea lui de început.

Volumul recent, Cronici, povestiri, mărturisiri (Bistriţa: Charmides, 2022), structurat în cinci părţi (capitole), se deschide, în manieră confesivă, cu câteva Autodefiniri, ce se pliază perfect pe realitatea din imediata apropiere a celui care scrie. În fapt, aceste prime consemnări reprezintă răspunsuri la anchete literare şi, tocmai de aceea, iau pulsul prezentului, dovedind autenticitatea mărturisirii. Opiniile autorului atrag atenţia prin curajul sincerităţii şi al (auto)ironiei, ca şi prin capacitatea de a caracteriza fidel, nuanţat şi cu detaşare, statutul creatorului în era digitală, raportul autor-cititor, vizibilitatea cărţii tradiţionale într-o lume supertehnicizată, intrată, irevocabil, pe făgaşul tranziţiei economice şi al metamorfozelor postmoderne. O explicaţie, cu caracter personal, găsim în următoarele rânduri: „În ce mă priveşte, am apelat la scris ca formă ultimă, cea mai elaborată şi mai ziditoare de comunicare (cu ambele ei componente, tranzitivă şi reflexivă). Comunicare pe care – adresată sau nu – am resimţit-o întotdeauna ca pe o necesitate vitală. Am scris pentru a răspunde, întâi de toate mie însumi, la anume întrebări ce vin din lumea exterioară. (Iar acestor scrieri le-am conces, dintru început, un statut public.) Am scris însă şi jurnal, al cărui resort se află preponderent în lumea interioară, în tumultul virtual dezechilibrant al sentimentelor nu totdeauna limpezi, nu totdeauna onorabile. Dar resortul se află şi în relaţia mea mereu tensionat-conflictuală cu timpul. Jurnalul a fost, pentru mine, acel organ cu care este perceput timpul, despre care se întreba, în Muntele vrăjit, Hans Castorp, eroul lui Thomas Mann“.

Descoperim, dincolo de reperul autobiografic, stilul degajat al analizelor literare, în majoritatea lor prilejuite de anumite întâlniri, descoperiri, evenimente. De poeţii David Dorian, Ion Urcan, Daniela Fulga şi Alexandru Blaga, se leagă nu doar impresii de lectură ale unor volume recente, ci şi speciale amintiri, căci Vasile V. Filip se apropie de texte cu empatie, privindu-le nu doar în faza lor finală, ci contemplându-le tot parcursul. Din această perspectivă, în numeroase situaţii, comentariile sunt emoţionante, adeseori poetice şi foarte erudite, evidenţiind prospeţime şi un cod de lectură profund personalizat, căci, cunoscându-i pe cei despre care scrie, autorul stabileşte un dialog metafizic cu aceştia, un dialog ce se deschide în timp şi peste timp. Opţiunea definitorie este aceea a unui discurs caracterizat de eleganţă şi subtilitate, trăsături ce se pliază perfect pe farmecul unor poveşti de viaţă, strâns legate de soarta operelor interpretate. Uneori textele în discuţie primesc dimensiune memorialistică şi evocativă.

Sectorului epic îi sunt dedicate, de asemenea, pertinente analize, vizând cărţi şi autori din generaţii diferite, dar care compun tabloul complex al unor titluri semnate de Dumitru Popescu, Ion Agârbiceanu, Adrian G. Romila, Ion H. Ciubotaru, Doina Rad, Ilie Rad, Ioan Popa, Icu Crăciun şi alţii. Sigur, spectrul acestor opere este unul generos, mergând de la povestirea propriu-zisă (ultimele două texte ale capitolului), la roman sau de la scrierea memorialistică la cea monografică. Ultimul segment al cărţii aduce în atenţie comentatori, eseişti, predicatori, de la critica practicată de Eugen Lovinescu la panorama poeziei româneşti în viziunea lui Răzvan Voncu, de la dimensiunea religioasă a creaţiei lui Ion Agârbiceanu la Maxim Morariu, o autobiografie spirituală în spaţiu ortodox. Sub spectrul poveştilor (Laura Poantă) şi al destinelor legate de Chiuza, „satul copilăriei“ (Andrei Moldovan), se încheie acest itinerar analitic, dens şi problematizant.

În Cronici, povestiri, mărturisiri, Vasile V. Filip se află în ipostaza unui comentator de literatură, care îşi dovedeşte nu doar experienţa, ci şi disponibilitatea spre un anumit tip de discurs, amplu, bine argumentat şi, în plus, profund afectiv. De aceea, am putea numi cartea în discuţie una a apropierii (de spiritul creator) sau, printr-un joc de cuvinte, una a întâlnirilor de poveste.