Rodica Marian

1. De multă vreme nu m-am simţit atât de uşurată fizic şi oarecum psihic, dar nu numai ieşirea din izolare a produs această stare de relativă plutire, ci mai ales un diagnostic şi un tratament adecvat, care m-au scos dintr-o lungă neputinţă, generată de o boală principală a mea. Numai că abia am reînvăţat să calc deasupra pământului, că ne-am trezit cu toţii cu sufletele zguduite de cea mai mizerabilă crimă împotriva umanităţii pe care am trăit-o în ultimii 70 de ani şi care încă nu s-a terminat, azi 28 februarie 2022.

2. Teama de boală nu m-a inhibat, chiar în răgazurile pe care internările mi le-a lăsat am scris mai mult de o jumătate de volum, dar numai poeme. Munca de cercetare, textele critice şi analizele de text implică o oarecare organizare, din punctul meu de vedere şi de aşa ceva nu aveam putere şi continuitate.

3. Eu sunt în elementul meu într-o stare de claustrare, obiceiurile mele de toate zilele seamănă mai curând cu autoizolarea, deşi am o fire sociabilă de fapt. Aşa că resorturile artistice îşi fac treaba lor intermitentă la fel ca oricând, dacă sănătatea îmi permite. Oricum, îi admir mult pe cei care scriu şi în timp ce suferă, eu nu pot, poate fiindcă am nevoie de o stare specială când mă pornesc a scrie, cu toate că excepţiile de urgenţă anulează această preferinţă. Spre surprinderea mea, adesea am funcţionat bine în stare de tensiune.