Daniel Săuca

Obosit. Obosit, nu din cauza distanţării fizice, izolării ori carantinei. Ca un solitar ce sunt, eram obişnuit măcar cu izolarea şi distanţarea. Cu singurătatea. Obosit sunt probabil din cauza zăpăcelii, bulibăşelii tipic româneşti, nesiguranţei, incertitudinii. Obligat (postură, fireşte, asumată) să conduc o instituţie, mi-am mâncat zilele cu „organizarea“, cu „respectarea“ unor prevederi legale ce se băteau cap în cap. Am fost şi „medic epidemiolog“, şi „psiholog“. Nu mă plâng. Constat doar, oarecum detaşat, că mai bine de doi ani am încercat să am grijă de alţii, nu de mine însumi. Poate aşa se explică şi straniile momente de eliberare, de linişte avute în momentele în care mă deplasam, ziua în amiaza mare, spre birou ori spre casă, iar pe străzi nu era nimeni. Eram, adică, într-o ciudată stare de fericire în absenţa oricărui locuitor al planetei. Vedeam, probabil poetic, imagini ale sfârşitului, care, totuşi, nu au luat chipul unor poeme. Nu am scris propriu-zis poezie în această perioadă. Au văzut lumina zilei ori penumbra amurgului destule pagini de jurnal (poate voi reuşi să „montez“ o nouă carte din acest nou şantier literaro-eseistic) şi prea-multe articole de publicistică. Nu mi-a fost teamă de „covid“ (l-am avut oricum, „oficial“), ci de bolile minţii. Am sperat – şi sper că mi-a ieşit – să nu o iau razna cu totul, să nu mă înec în râurile demenţiale, schizofrenice ce au acoperit şi plaiurile postmioritice. Am văzut şi parcă „explozia“ de titluri apărute la noi în „pandemie“. Rămâne de văzut câte din aceste cărţi vor rezista trecerii în „postpandemie“, ca să nu zic „normalitate“. Chiar aşa, poate „pandemia“ ne-a reinventat ca fiinţe sociale. Tot mai „conectaţi“ şi în acelaşi timp tot mai străini unii de alţii. Din perspectiva a ceea ce a fost „normal“ înainte, eşecul comunicării prin „social media“, de pildă, mi se pare evident. Ce va fi, vom vedea nu peste multă vreme. Şi dacă „apucăturile“ accentuate de restricţii se vor estompa. Altfel, pe urmele doamnei Marta Petreu, aştept şi eu un „tratat de pace“ în lumea literară de la noi. Numai că, rămânând „conectaţi“ la ură, violenţă, ipocrizie, „distanţare“, un asemenea fericit eveniment nu va avea loc degrabă. În „Ucraina“ literelor noastre, pacea încă se lasă aşteptată…