RADU CONSTANTINESCU, MĂRTURII NEFARDATE

„Memoria este de două feluri, precum colesterolul. Aia bună şi aia rea“ răspunde cu umor Marian Drăghici întrebării reporterului. Aş aşeza această inspirată formulare drept motto volumului de interviuri Fără măşti de carnaval, apărut în colecţia Dialog XXI a editurii Junimea. Căci autorul, poetul şi jurnalistul Iulian Talianu, director al elegantei publicaţii Tomisul cultural, adoptă o strategie reportericească care îşi propune să restituie prin re-memorare, să construiască prin re-configurarea cioburilor de aduceri aminte. Un puzzle nefardat, completat cu zâmbetul pe buze, deşi unele amintiri pot fi asimilate colesterolului rău.

Autorul scormoneşte cu indiscreţie în tainiţele biografiei scoţând la iveală fapte, evenimente, întâmplări uitate. Este un fel de arheologie literară, cu rezultate adesea surprinzătoare pe planul informaţiei. Evocarea primelor încercări literare, a debutului, a izbânzilor şi a dezamăgirilor sunt uneori, dureros de sincere (Liviu Ioan Stoiciu – „Fatalist din fire «stoic, predestinat» iau de bună afirmaţia că tot ceea ce mi s-a întâmplat trebuia să mi se întâmple impalacabil“). Alteori, emoţionante (Ion Pop – „Amintirile primei vârste au rămas foarte puternice, reveneam cu nostalgii «sămănătoriste» în vacanţe, cu emoţii vii până azi“), marcate de naivitatea copilăriei (Nicolae Stan) sau de tragismul vieţii (Ştefan Mitroi). Mărturisirile se deapănă pe un ton firesc, epurate de sentimentalisme. Căci, nu-i aşa ?, cum spune Ileana Mălăncioiu, „Fiecare dintre noi are nostalgia anilor copilăriei şi ai adolescenţei“.

Faţă în faţă cu participanţii la dialog, autorul îi chestionează cu simţ critic şi asupra unor subiecte „la zi“, despre care, de regulă, se vorbeşte cu jumătate de voce: Ce îţi place şi ce nu în literatura de azi? Care este criticul în al cărui verdict crezi? Cum îi priveşti pe colegii tăi de generaţie? Întrebări incomode care impun interlocutorilor un exerciţiu de obiectivitate, examen pe care invitaţii lui Iulian Talianu îl trec cu dezinvoltură. „Preţuiesc orice comentariu“, răspunde sec Ovidiu Genaru; „Dumnezeu nu distribuie talentul cum se distribuie ajutorul social“, glumeşte serios Alex Ştefănescu; iar Ileana Mălăncioiu formulează o veritabilă profesiune de credinţă: „…lumea scriitorilor, în care am fost implicată prin toate bătăliile pierdute de altădată, continuă să reprezinte efectiv ceva şi – oricâte umbre ar avea şi ea – nu aş schimba-o cu alta, în iluzia că ar putea să fie mai bună“.

Subliminal, un abur cu irizări nostalgice se strecoară în paginile volumului. Fără măşti de carnaval, actorii se autoinvestigheză cu luciditate. Replica Gabrielei Adameşteanu însumează, parcă, toate neliniştile şi însingurările lor: „Am devenit mai sceptică în privinţa posterităţii mele“. Astfel de mărturii conferă o certă valoare unei cărţi căreia istoria literaturii îi poate rămâne recunoscătoare.