Dan Gulea

1-2. Eleusinii, auspicii, enigme – primii paşi ai culturii general-populare. Cine mai ştie ce zodie suntem? Calendarul cepei?

Practici divinatorii.

E posibil să fi fost influenţat, mai ales într-o cultură care îşi face un titlu de glorie din expresivitatea magică, din coincidenţe şi suprarealisme, atunci când am scris despre evoluţia avangardei – e drept, cea politică, cu Domni, tovarăşi, camarazi, nu cea inefabilă sau mistică.

În legătură cu afinităţile, o zonă atrăgătoare pare a fi acest tip al zodierului, precum şi astrogramele literare, cu zodii şi zodii, ce schiţează o istorie (la modă, e drept) a literaturii: zodia Exilului, Satanei, Cancerului, Taurului, a zimbrului, a cărţii, cacialmalei, leopardului, a scafandrului, a vărsătorului de apă – cu personajele lor, cititori în stele, solomonari, (anti)fatalişti, ironişti, donjuani, cititori în gromovnice, purtători de cumpene.

Pentru că prima dată când am auzit de „zodie“ a fost ceva destul de neplăcut, pentru că era pretenţios, cu „case“ care se orientau după anumite legi şi se putea citi tot felul de date, mai abitir decât în cafea; astfel, un astrolog Armand nu ştiu cum a scris o carte despre zodia lui Eminescu şi că trebuia să moară atunci când a murit, pentru că aşa ieşeau nişte calcule.

Apoi am trecut prin „zodia proletcultismului“, cartea tăiată gros despre „colaboraţiuni“, în anii 1950; mai târziu, deşi era mai devreme, am traversat „zodia seninătăţii imperturbabile“ sub care Camil l-a vârât pe E. Lovinescu.

Iar calculele elaborate ale ascendentului, realizate odinioară în Jurnalul literar din 1939, altădată, în registru minor, parodic, în Vineri, suplimentul Dilemei din anii 1990, au fost mereu de neînţeles: nu prea ştiu ce e şi cât e un „ascendent“.

Zodia e greu de determinat: la cele europene pare destul de clar, Peşti, dar trecând spre Asia, vin dragonii, iepurii, şerpii, de foc, de pământ, de apă, vin sălciile, arborii fel şi chip, florile parfumate sau poate nu, culorile, miresmele – totul este divinaţie.

3. Schopenhauer, în aceeaşi zi, 22 februarie (dar era pe stil vechi sau pe stil nou?). În comun: pesemne orele faste ale zodiei, scuzaţi noastre, de la 5 la 7 dimineaţa, de-a dreptul proletare, dacă nu boeme – ceea ce pare amuzant pentru perspectiva personală asupra activităţii nocturn-diurne. În sensul (să fiu mai explicit) că e fast că visez.