Vladimir Tismăneanu, Dorli Blaga-Bugnariu

O veste răvăşitoare. S-a stins din viată, la 91 de ani, doamna Dorli Blaga Bugnariu. A fost o fiinţă de o infinită discreţie. Avea cultul principiilor şi al prieteniei. Într-un moment dificil pentru mine, în 2018, mi-a trimis poezia lui Lucian Blaga „Nu sunt singur“. M-a ajutat imens. Am purtat multe discuţii de-a lungul anilor. Despre părintele ei, despre marxistul critic Tudor Bugnariu, despre Thomas şi Golo Mann, despre moralitate, adevăr şi politică, despre bezna totalitară, despre Lumini şi inamicii lor, despre condamnarea fascismului şi a comunismului. Lumea devine, vai, tot mai săracă, dar rămân, indelebile, inalterabile, amintirile. Rămas bun, iubită prietenă, odihneşte-te în pace în cimitirul din Lancrăm, alături de Lucian şi de Cornelia…

Aveam 14 ani când am citit prima oară acest poem. După două lecturi, îl ştiam pe dinafară. Îl ştiu şi azi.

Sat al meu, ce porţi în nume

Sunetele lacrimei

la chemări adânci de mume

în cea noapte te-am ales ca prag de lume

şi poteca patimei.

Spre tine cine m-a-ndrumat

din străfund de veac,

În tine cine m-a chemat

fie binecuvântat, sat de lacrimi fără leac.