Vasile Igna

1. Dacă despre Timp e vorba, şi nu despre intervalul aleatoriu numit an, oră sau secundă, atunci răspunsul e mai complicat şi, cu siguranţă, mai puţin relevant. Mărturisesc că eu am o relaţie mai specială cu timpul şi că ea nu se raportează neapărat la cărţile pe care le-am citit (Einstein, Bergson, Heisenberg, Hawking, Feynman, Susskind ş.a..), ci şi la cele pe care le-am scris.

Probabil că „ora perfectă“ a vieţii mele a fost cea în care m-am născut. Mai exact, momentul acela al deplinei inconştienţe de sine pe care îl reprezintă desprinderea din haosul controlat al uterului matern (cu determinări identificabile, geneză şi ereditate descifrabile) şi trecerea într-un haos sui generis, paradis al celor puternici şi siguri pe ei, dar şi purgatoriu al scepticilor şi al singuraticilor. Presupun că fără această fractură radicală între oferta infinit asiguratoare a mamei născătoare şi cererea fluctuantă de la bursele vieţii, parcursul nostru ar fi fost cel puţin plictisitor.

Aşa stând lucrurile, în ceea ce mă priveşte „ora perfectă“ a naşterii a fost urmată de orele … imperfecte, arătate de ornicul invizibil din Provincia cărturarului, din Ora morilor de vânt, cartea din 1978, şi din Ora închiderii, cartea din 2016. Prima şi a doua sunt despre imperativul categoric al visului, a treia despre imperativul ipotetic al capcanelor făurite din aliajul dintre prudenţă şi iluzie. Între ele s-au întins deşertul poeziei şi potecile şerpuitoare ale traiului de fiecare zi.

Şi, după toate aparenţele, ceasul meu nu a arătat niciodată orele, ci punctele cardinale. O dovadă în plus că, nu rareori, cadranele asemănătoare ascund resorturi diferite şi scopuri amăgitoare.

2. Nu încerc să aflu de la dumneavoastră care ar fi deosebirile dintre ele, dar răspunsul meu e: da, cu siguranţă! Aş repeta aceleaşi greşeli (şi aş face câteva în plus!), mi-aş face aceleaşi iluzii (dar mi-aş propune câteva în minus). Şi, poate, aş învăţa să număr, şi altfel decât pe degetele de la cele două mâini, orele unei zile, ignorând zgura şi rugina celor trecute, mulţumindu-mă cu promisiunile răsăritului şi cu luminişurile amăgitoare ale crepusculului.