Paul Chetreanu-Don

Scrisul e o formă de terapie pură. Eliminarea gândurilor, conflictelor sau a durerilor din suflet ajută la eliberarea sufletului de apăsare. Nu există o formă mai pură şi mai creativă de a-ţi etala sufletul prin cuvinte. Cuvintele sunt indigoul sufletului, în special într-un spaţiu intim şi de siguranţă cum ar fi cel al unui jurnal. Când în lume predomină critica şi judecata exterioară, contextul autenticităţii se regăseşte tot mai puţin prin lume, iar într-o necondiţionare absolută autorul îşi poate permite luxul de a fi el cu el. Un jurnal e o oglindă curată a interiorului celui care scrie, un manifest sincer al unei nevoi interioare de a se descărca. El e un prieten al fiecărei singurătăţi, un camarad de “conversaţie“ optim care doar stă şi te ascultă lăsându-te pe tine să-ţi descarci monologul interior. E ca un psihanalist care stă în tăcere şi îţi ascultă confesiunile. Nu cred că există un psihanalist mai bun decât propria persoană. Cele mai bune întrebări ţi le ridici tu singur. Foaia albă ridică adesea multe semne de întrebări, iar a aşterne cuvintele pe foaie e o formă în care cauţi singur răspunsuri care macină în interiorul tău sinele.

A te privi pe tine din exteriorul tău îţi poate oferi o imagine holistică asupra propriei persoane sau existenţe. Jurnalul e reflecţia inconştientului tău, a acestui păzitor care doreşte tot timpul să îţi ofere o mână de ajutor. Să-ţi conştientizezi inconştientul nu poate fi decât o îmbogăţire a propriei identităţi, o cunoaştere mai profundă a ceea ce există în umbra ta, în amintirile reprimate sau în aspecte de care nici nu erai conştient că există în tine. A te citi pe tine poate fi adesea o corvoadă, un proces sadic-masochist la care te expui. Nu e niciodată uşor să te vezi pe tine cu întregul tău, însă şi mai greu este să te accepţi cu toate părţile care te nemulţumesc.

Ne-am putea gândi că există posibilitatea unei minciuni a autorului prin rândurile scrise, însă chiar dacă ar exista o autominciună a autorului, ea îi devine adevăr. Puterea de a crede în ceva, indiferent că este sau nu real în ceea ce credem, devine implicit şi adevărul nostru. Percepţia subiectivă e adeseori distorsionată de multe elemente emoţionale sau de cunoaştere însă în ciuda distorsiunii posibile, pentru autor acea distorsiune devine adevăr, un adevăr care se lipeşte de sufletul autorului şi în jurul căruia îşi vă ghida gândirea. El devine ceea ce crede indiferent de ceea ce se va petrece în exteriorul lui, astfel rândurile aşternute îi vor fi reale percepţiei lui asupra realităţii.

Jurnalul e un bun martor al timpului. El e observatorul cel mai fin al călătoriei omului prin viaţă, a dezvoltării lui şi a metamorfozei lui, fie ea adesea şi nevoită. E un manuscris al vieţii omului. Acolo se află intimitatea cea mai profundă a fiinţei, acolo se pot observa cele mai profunde şi cele mai cumplite gânduri ale omului.

Pentru un cititor al unui jurnal care nu îi aparţine, cred că marele beneficiu pe care i-l poate aduce este distincţia între om şi scriitor. Scriitorul nu e adesea omul din spatele rândurilor. Această diferenţiere cred că e una extrem de importantă pentru fiecare cititor. Fantezia sau actul creator nu reprezintă neapărat persoana în sine, în ciuda faptului că el vine din acea persoană. El poate fi unul voit, intenţionat creat de autor sau unul întâmplător, care să izvorască pur din inconştientul scriitorului. Unele aspecte creative sunt gândite, iar altele impulsive, fără vreun filtru al raţiunii. Jurnalul ne poate ajută să observăm în scrierile autorului germenele creaţiei.

De asemenea, corespondenţa e un alt aspect care întăreşte această distincţie care consider că e important să fie făcută. Notele intime ale autorilor, indiferent că vorbim de jurnal sau de corespondenţă pot ajuta cititorul să înţeleagă influenţa vieţii personale asupra operei sale şi posibila conjuncţie sau disjucţie între cele două. Un spaţiu intim şi de siguranţă îţi va crea o plajă optimă pentru o expunere sinceră, pe când un spaţiu a unui public larg va veni cu note anxioase ale expunerii eului autentic.

Creaţia este ceea ce se petrece, în timp ce viaţa se întâmplă.