Pere în ianuarie

 

Învelite în hârtie mătăsoasă

perele – un dar în miez de iarnă

 

pere dulci, mustoase – o varietate adusă din Franţa

acum un secol şi mai bine.

 

Le-am primit aşezate ca nişte bijuterii în lădiţă

împachetate de Maria Nava personal:

Maria Nava din Oregon, spune cartea de vizită.

 

Ţin fructul copt în căuşul palmei

pieliţa lui răcoroasă îşi aduce aminte

cum mâinile Mariei l-au adăpostit

– viaţa

de cealaltă parte a oglinzii

 

Observaţi crestături pe coaja perelor Royal Riviera?

scrie pe biletul desprins din ambalaj, fluturând.

Sunt urme ale vântului,

vântul de mare intensitate

care-a biciuit ramurile.

Acelaşi vânt care-a stârnit incendii nimicitoare

a distrus case, a dizlocat mulţimi.

 

Ţin para coaptă în mână – ating cicatricele aurii

ale supravieţuirii,

fructul cules de Maria

cu mâinile ei bătucite, cunoscătoare

 

… Şi rugăciunea, cât anul este încă tânăr …

 

fie ca timpul primenirii să ne deschidă ochii,

să apere şi hrănească lucrurile tăcute ce ne hrănesc

pe noi – şi le socotim de la sine înţelese,

le apreciem, le iubim cu disperare doar când ajung

la punctul fără întoarcere

 

 

Salut, fraţi surori

 

Salut vouă la ceas de zoom

peste trei continente şi un ocean.

Am privit în abis cu toţii şi abisul

ne-a întors privirea

 

degetele ni s-au încleştat peste

un pumn de cuvinte de seminţe captive

un poem un descântec.

Descântec

de trecut puntea îngustă.

 

O galaxie moare sub ochii telescopului.

Muntele înzăpezit al copilăriei se topeşte

până la os

în chiar această clipă.

 

Mâine minutul va fi 59 de secunde.

 

Noi ne pregăteam mai demult, profesăm

arta conciziei

trăim în timp suspendat timp furat tempo

rubato

 

fără promisiunea întoarcerii.

 

Am privit abisul şi el

ne-a suflat în faţă. Palma ni s-a strâns

peste mâna de cuvinte din căuş – un poem

un descântec

 

descântec de oprit poarta ce se închide

 

41 de bobi, 41 de fraţi

voi dacă ştiţi

bine să daţi

ce ne aşteaptă

 

 

Instantaneu de parcurs

 

Purtam în balanţă pe umeri vârstele toate

vorbeam limba maternă a fiecăreia clipă de clipă

doar bănuind treapta la care vocile copiilor

vor fi departe

iar alături se îndesesc tot mai vii cei care

nu mai sunt

 

Treptele rachetei se desprind

pe rând, căile se limpezesc

 

Câte ere ne sunt date să descifrăm

cele văzute pentru mai târziu?

 

 

În lume

 

mai ştii când aduceai le perfecţiune

zâmbetul fără de griji

pe când nevăzută durerea te ţintuia

în mijlocul haitei de lupi iscaţi din umbre?

 

mai ştii cum potriveai adăpostul unui surâs

inspirând adânc, numărând până la trei-

zeci şi trei

înainte de a deschide uşa acasă?

 

la plecare, ţi-aduci aminte?

luai iar la purtare haina surâsului de zi

 

Deasupra măştii acum surâd pasager ochii

un mic dar trecătorului de la distanţă

 

 

2020, 2021 …

 

Aşteptând

aşteptând la răscrucea unde

se alege.

Prin geamul jivrat o vezi, cu gluga

şi coasa.

La un pas? În faţă? Mai la o parte?

Prin timpul vâscos

ochiul nu apreciază locul, distanţa.

Expunerea în ralenti scoate în serie

dublul portret. Eu şi ea.

Tu, mon semblable şi ea. Nemişcată.

Aşa a fost dintotdeauna, ai zice.

Ne-a luat măsurile într-o altă viaţă.

Era. Nu se vedea.

 

Mergem în cerc, până când cercul se deschide.

Viaţa e vis. Aşteptăm o lume înnoită.

Ne aşteaptă.

 

Aşteptând

aşteptând

întâlnesc paşii bunicii care ne înconjura

cu lumina ei ireală, hrănitoare, aşteptând

lungi zile

în marginea vieţilor noastre tinere