MARTA PETREU: DUPĂ UN AN DE PANDEMIE

Se face anul de la premiera absolută, din martie 2020, a carantinării ţării. Nu-i vorbă, a intrat atunci în carantină cam toată populaţia globului, pentru că, oricît de performant a fost şi este sistemul medical dintr-o ţară sau alta, nici unul nu era pregătit pentru dezastrul adus de pandemia Covid-19. Cu atît mai mult nu era pregătit sistemul medical românesc, în care nu s-a grăbit nimeni, în ultimii treizeci de ani, să investească. A fost şi este o experienţă nemaitrăită, un întreg glob terestru oprit – sub ameninţarea maladiei şi-a morţii. Costurile acestei catastrofe istorice, de care ne-am fi lipsit bucuroşi, nu pot fi calculate, în nici un domeniu. • Pandemia a scos la iveală erori de structură ale economiei din statele cele mai dezvoltate, fie că vorbim despre ţări ale Uniunii Europene, fie că vorbim despre ţări de pe alte continente: şi anume, faptul că, în goana după profit, statele lumii au renunţat şi la industriile strategice, lăsîndu-se pe seama producţiei din China. Aşa că, de un an, curg declaraţiile despre reorientarea politicii economice. • Nu chiar la fel este cazul României, fireşte, o ţară originală şi cu voinţa de a fi originală în toate, care, după 1990, şi-a abandonat pas cu pas însăşi pretenţia că ar produce ceva, indiferent ce – iar drept urmare, de la frunze de pătrunjel la banalul vaccin antigripal, la noi mai totul este din import. Singurul produs românesc de export pare a fi omul, populaţia: atunci cînd nu este exportată ca mînă de lucru de vreo firmă oarecare, populaţia se autoexportă benevol. Ce spun oare demografii despre următoarele fenomene cumulative: migraţia populaţiei, de obicei a celei tinere, în afara graniţelor ţării; scăderea natalităţii din România, încununată de un spor natural mereu negativ? Pot ei oare calcula cît timp… ne-a mai rămas? • Spectacolul grandios care se desfăşoară în România din decembrie 2020 încoace, constînd în certuri pentru ministere, prefecturi etc., apoi în acuzaţii la scenă deschisă între partidele coaliţiei etc., ţine loc de activitate. Nici operaţiunea naţională „vaccinarea“ n-a scăpat de lupta pentru putere. Semn că acolo sus, în sferele puterii, avem nu oameni de stat, ci politicieni care-şi văd de ale lor: deci de-alte ţinte decît interesul populaţiei, adică al patriei. Şi asta, în timp ce pandemia îşi desfăşoară valurile – acum al treilea… • Cel mai uimitor fapt în toată această nenorocire globală este protestul organizat contra restricţiilor. Oamenii manifestă – contra măsurilor de protecţie. Iar Biserica ortodoxă declară că orice poate fi închis, mai puţin bisericile. Oamenii scandează „Li-ber-ta-te“, insultînd sensul profund şi nobil pe care îl are această valoare umană. A confunda măsurile de protecţie şi prevenţie faţă de o boală mortală cu privarea de libertate este grav. Şi nejustificat. • Şi s-a făcut martie, adică luna în care numeroşii misogini din România – atît de mulţi, încît, dacă le-ar veni ideea să se organizeze într-un partid, le-ar ieşi unul de masă – renunţă pentru cîteva ore, de 1 şi 8 martie, la misoginism, şi, într-o subită transfigurare, devin de-a dreptul onctuoşi cu doamnele. Motiv suficient ca luna asta să-mi displacă din prima pînă-n ultima zi. • Ştirea că ex-preşedintele Nicolas Sarkozy al Franţei a fost condamnat la închisoare, cu doi ani suspendare şi unul executare, pentru încercarea de-a corupe un magistrat, precum şi ştirile despre numeroasele procese de corupţie intentate la noi unor foşti demnitari ne constrîng să presupunem că politica şi corupţia merg, într-o proporţie ameţitoare, mînă în mînă. • Şi-n timp ce comisia internaţională care a investigat sursele pandemiei a ajuns la concluzia că numai şi numai liliecii sînt de vină, pandemia însăşi înaintează după regulile ei de nimeni ştiute. Vorba paleoantropologului francez Pascal Picq: „Ne-am crezut în vîrful scării animale? Un coronavirus ne-a repus cu picioarele pe pămînt. Criza mondială Covid-19 este un test major“. Unul pe care liliecii l-au trecut cu bine. Omenirea, cu, pînă acum, peste 2. 600 000 de morţi şi, de asemenea pînă acum, cu peste 115 000 000 îmbolnăviri medical înregistrate. România a trecut de 830 000 de îmbolnăviri medical înregistrate şi de 21 000 de morţi. • Oricum, datorită acestui eveniment istoric catastrofal, savanţii au început să ia în calcul posibilitatea ca pe viitor să fie vaccinaţi nu oamenii, ci animalele sălbatice, cu vaccinuri contagioase, care, simultan, să producă imunitate la viruşii mortali pentru om. O idee cît se poate de interesantă, care a fost experimentată de Franţa (ca utopiile, pe o insulă), în anii 1980-1990, asupra unei populaţii de vulpi. Sînt examinate riscurile, nu mici, ale lansării în felul acesta în natură a unor viruşi inofensivi, dar care prin mutaţii impredictibile pot deveni mortali pentru oameni. • O misiune spaţială americană a depus, lin, pe Marte un astromobil de cercetare, care va face fel de fel de analize pe cea de-a patra planetă a sistemului nostru solar. Nu e primul laborator uman trimis şi respectiv ajuns pe Marte pentru cercetări ştiinţifice, ba chiar şi selfie-uri – a mai fost măcar robotul „Curiosity“, care acum vreo cîţiva ani a fost reprogramat de-acasă să se fotografieze singur şi să trimită imaginile la NASA. Cam în aceleaşi zile cînd atromobilul „Perseverance“ ajunge pe Marte, am conştientizat şi noi, românii, o performanţă tehnică şi organizatorică de-a noastră: nu avem destule scări şi saltele pentru a salva victimele incendiilor la înălţime. A fost nevoie să moară o femeie pentru a ne da seama de asta. Fostul regim a făcut blocuri, dar a neglijat să doteze România şi cu mijloacele de salvare din ele. Ce-a urmat din 1990 încoace nu se mai numără: prin reflexul de dezvinovăţire, la noi orice fenomen este explicat prin greaua moştenire din trecut. • Altfel, specia umană a mai obţinut o performanţă: masa obiectelor create de om a depăşit masa fiinţelor vii de pe Terra. După calculele cele mai noi, în încă 20 de ani, deci în 2040, masa obiectelor artificiale va fi de trei ori mai mare. Cursa specie umane contra planetei pe care s-a născut şi pe care trăieşte a generat în felul acesta o nouă eră geologico-istorică, numită antropocen; şi, exact ca înălţarea Turnului Babel, se întemeiază pe premisa că, din partea omului, Terra îndură şi trebuie să îndure orice. • În laboratorul din Gran Sasso (Italia), doi italieni geniali, un fizician şi un cosmolog, au reconstituit condiţiile iniţiale de existenţă ale Universului; este vorba despre cantitatea de materie din secunda 1 (unu) de după big bang, adică de-atunci de cînd timpul a început să existe; măsurînd cantitatea de materie pe metru cub (21, 01 kg / m cub), savanţii au confirmat încă o dată modelul standard (al facerii lumii). Prin experimentul lor, cei doi savanţi au adus un plus de cunoaştere cu privire la 5 la sută din ceea ce, ca materie şi energie, compune şi conţine Universul. Mai rămîne de lămurit doar un fleac de 95 la sută din compoziţia lui, adică energia neagră şi materia neagră, pe care nimeni nu a reuşit încă să le identifice, darămite să le şi cerceteze. • În schimb, se ştie (aproape) totul despre sfîrşitul lumii, care negreşit va avea loc peste 10 la puterea 1100 de ani (numărul 10 urmat de o mie o sută de zerouri) şi se va petrece într-unul din cinci feluri posibile – toate întris- tătoare. În vreme ce Eugen Ionescu numea, pentru om, cîteva zeci de feluri de a muri, astrofizicienii sînt siguri că Universul nu poate muri decît într-unul din cele cinci feluri calculate de ei.

• Calea Lactee