Volumul Concepte şi metode în cercetarea imaginarului. Invitaţii Phantasma: Adriana Babeţi, Paolo Bellini, Mircea Cărtărescu, Caius Dobrescu, Laura T. Ilea, Ion Manolescu, Călin-Andrei Mihăilescu, Basarab Nicolescu, Iaşi, Polirom, 2021, este al doilea apărut sub egida Phantasma – Centru de Cercetare a Imaginarului, din Cluj-Napoca. Alături de contributori, interlocutorii sunt din generaţii şi domenii diferite, unii prezenţi şi în primul ciclu: Horea Avram, Ştefan Borbély, Corin Braga – coord., Ruxandra Cesereanu, Marius Conkan, Sanda Cordoş, Anca Haţiegan, Luminiţa Jucan, Marius Jucan, Ştefan Maftei, Raluca Mărginaş, Iulia Micu, Ovidiu Mircean, Laura Pavel, Flaviu Pătrunjel, Ovidiu Pecican, Horea Poenar, Doru Pop, Simina Raţiu, Vlad Roman, Andrei Simuţ, Călin Teutişan, Radu Toderici, Nicolae Turcan, Mihaela Ursa, Cornel Vâlcu. Dacă, în 2007, Dezbaterile Phantasma reuneau domeniile Imaginar cultural şi Imaginar social, fiecare temă expusă fiind urmată de discuţii într-un corp grafic comun, acum, urmându-se acelaşi algoritm binomial „text-pilot“ (C. Braga, p. 7)-discuţii, se distinge formal, încă din Cuprins, între contribuţii şi transcrierea dezbaterii. Alături de spiritul constructiv polemic, sunt remarcabile caracterul inovativ şi dinamismul intervenţiilor, erudiţia care se desfăşoară fluid şi coerent de la Antichitate, până la postumanism sau IA şi, prin toate acestea, abilitatea de a construi şi menţine unitatea unui volum eterogen, amintind de recentul proiect editorial de anvergură, Enciclopedia imaginariilor din România (C. Braga, coord. gen.), vol. I-V, Iaşi, Polirom, 2020.
Adevărat blazon, schimbarea de perspectivă ţinteşte în fiecare discurs spre clarificarea modului în care lumea umană se defineşte în raport cu propria planetă, cu celelalte specii, cu cyber-spaţiul, dar şi cu întreaga imagosferă care i-a însoţit evoluţia. Se configurează două spaţii de convergenţă, de altfel interdependente: unul conceptual-creativ-expresiv (ideea de spaţiu secundar, fie că vorbim de lumi posibile, de construcţia discursului, de extensii identitare sau de percepţia relaţiei complicate dintre real şi imaginar), celălalt – cu deschideri metodologice şi etice, creat de nevoia permanentă a cercetătorului, a teoreticianului sau a creatorului de a contracara, prin discursul deschis, plural şi (infra)critic, extremismele de orice tip, care par să revină în societatea actuală pe toate căile; ceea ce reuşeşte dezbaterea din cadrul unui laborator de idei este, în plus, să denunţe locurile comune şi să repună în discuţie ierarhiile, fără a renunţa la vocaţia critic-istoric-hermeneutică (cum găsim în studiul de A. Babeţi Amazoanele. Incursiune, p. 185-256 sau în intervenţii de S. Cordoş, C. Braga sau D. Pop).
Textul lui B. Nicolescu, De la postmodernitate la cosmodernitate. O perspectivă transdisciplinară (p. 11-59) deschide volumul cu incursiuni în „cosmodernitate“, concept fundamentat pe principiul potrivit căruia „niciun nivel de Realitate nu constituie un sistem privilegiat de referinţă care ar permite înţelegerea tuturor celorlalte niveluri de Realitate“ (p. 11), despre extremisme sau noi accepţii ale termenului „transcultură“ (mai mult decât „simpla fuzionare într-o cultură unică“, ea devine „căutarea a ceea ce uneşte sau traversează diverse culturi şi transgresează toate culturile“, p. 40); sunt elemente esenţiale pe traseul refacerii perspectivelor, dat fiind că, prin acest tip de unitate în diversitate, de eliminare a privilegiului pentru un anumit nivel de Realitate, „oferi exact garanţia libertăţii“ (M. Ursa, id.). Alături de intervenţiile de C.-A. Mihăilescu (Antropomorfina, p. 95-150), P. Bellini (Între mit şi logos. Conceptul de „mitopie“ şi civilizaţia tehnologică, p. 151-184) şi L. T. Ilea (Euristici ale fricii sau noi umanisme, p. 343-382), primul text surprinde profilul problematic al unei lumi în care mutaţiile au loc rapid, iar migraţia între niveluri produce simultan blocaje, insule de libertate şi trasee rizomatice alternative.
La nivel literar-estetic, totul se traduce printr-o creaţie transgresivă şi suprastratificată, în care lumea e un şir regenerat continuu de esenţializări şi multiplicităţi, torsiuni şi reţele, creat ca „un fel de cascadă care curge din nivel în nivel“ (M. Cărtărescu, Despre holarhie, metaforă asimptotică, fractali etc. O introspecţie, p. 64) sau prin forme de expresie hibride, aşa cum este banda desenată pentru care I. Manolescu pledează atent în Legitimitatea benzii desenate. O perspectivă psiho-narativă, p. 297-342). Aceeaşi modificare este analizată la nivel conceptual de C. Dobrescu, care propune regândirea unor noţiuni multă vreme neinterogate şi, presupus, „intangibile“, cum este însăşi filosofia (Speciile iubirii. Osmo-dinamica raţiune-emoţie şi pluralizarea formelor de credinţă în modernitatea europeană, p. 257-296); termeni ca „interstiţial“, „osmotic“, „diagnostic“ sau „transgresiune“ sunt resemantizaţi pentru a descrie mutaţii necesare care ţin cont de „convergenţe“ şi „conjuncţii“ (C. Braga, p. 294).
Dincolo de plăcerea discursului, de nuanţarea filiaţiilor şi etimologiilor sau subtilităţile conceptuale legate de păstrarea unui ideal al omului încă preocupat de propria fiinţă, volumul avansează spre reconfigurarea statutului ştiinţelor umaniste, implicit spre reconcilierea segregaţiei artificiale între artă, ştiinţă şi filosofie. Preocuparea pentru impactul pe care îl au toate aceste mutaţii asupra noţiunilor de uman, umanitate, umanism, atenţia acordată revitalizării metodei, a categoriilor de analiză, a instrumentelor de lucru ale teoreticianului şi artistului, ca şi resursele bibliografice excepţionale, sunt lianţi ai acestui volum novator. Este surprins spiritul viu al unui domeniu de cercetare ale cărui rezultate sunt esenţiale în cartografierea spaţiilor interior-exterioare, cu o tectonică imprevizibilă în lumea contemporană; iar aceasta invită atât la revizuirea paradigmelor intra- şi interinstituţionale sau a sistemelor de educaţie, cât şi la „amendarea“ tendinţei încă persistente de a separa net domeniile de cercetare acolo unde acestea acţionează împreună.
Iluminată prin dezbateri, contribuţia fiecărui invitat primeşte un caracter de manifest, nu doar prin originalitate, prin afirmarea unor nuclee teoretice, a descrierii unor abordări noi sau a coagulării unor concepte de graniţă, ci şi prin transmutarea discursului iniţial, cu autor unic, într-un construct poetico-teore(ma)tic plural, în care autoritatea devine eterogenă, multiplă şi deschisă, într-o reţea de repere, noduri culturale, intertextualităţi, reinterpretări. Toate acestea sunt (re)generate într-un „plurilog“, ca ecou atât al unui patrimoniu cultural (în sens larg) însuşit şi reprezentat la nivel individual, cât şi al interacţiunii imediate, „democratice“, cu ceilalţi.
În sens tarkovskiano-strugaţkian, fiecare autor îşi asumă voluntar sau involuntar rolul de călăuză în zona pe care o propune şi sondează, printr-un discurs „declanşat“ de receptarea vie şi activă a reţelelor în care este angrenată lumea umană şi, odată cu ea, cea peri-umană, conceptele nodale vehiculate atrăgând adesea la modificarea traseului. Ultima frază din volumul dedicat dezbaterilor Phantasma trimite, de altfel, către un pasaj-cheie din Apocalipsa lui Ioan, prezent şi în amintitul Stalker – „Iată cum totul se sfârşeşte într-o carte“, R. Cesereanu, p. 382 –, ceea ce este semnificativ în logica volumului: acesta apare într-un moment şi o epocă în care concepte ca anarhetip, mitopie, necropolitică, nomadism virtual sau transumanism sunt chemate nu atât să creeze manifeste, sisteme sau expresii ale libertăţii sau creativităţii, cât să susţină dificila misiune de redefinire identitară continuă, de înţelegere profundă a traumei individuale şi colective, de recuperare a legăturilor vitale dintre ceea ce omul trăieşte şi spaţiile complementare la intersecţia cărora, ca mediu(m) şi sursă, s-a aflat totdeauna.