ALICE VALERIA MICU, ÎNTRE SCUT ŞI LANCE

Cu volumul Mărturisitori. Prin lumea jurnalelor intime, apărut în 2021 la editura Limes, Radu Ciobanu ne invită în intimitatea asumată în scris a unor personalităţi ale trecutului şi prezentului. Arabella Yarka, Elena Margareta Ionescu, Cornelia Blaga Brediceanu, Maria Banuş, Arşavir Acterian, Jeni Acterian, Mihail Sebastian, Mariana Şora, Miriam Korber Bercovici, Mircea Eliade, Vintilă Horia, Matei Călinescu, Radu Petrescu, Eugen Negrici, Vasile Gogea, Florin Manolescu, Jacques le Rider, Rodica Braga, Oana Pellea, Radu Beligan, Eugen Dorcescu, Gheorghe Mocuţa, Mircea Zaciu, Ernst Jünger sunt prezenţi cu jurnalele lor, citite şi cu inteligenţa emoţională, şi cu sagacitatea observaţiei critice a autorului, el însuşi diarist, eseist şi redutabil prozator. Înarmat, aşadar a priori cu instrumentele potrivite, augmentate de propensiunea pentru poveştile trecutului, Radu Ciobanu se opreşte cu dragoste asupra jurnalelor şi oamenilor din spatele lor, oferindu-ne o dioramă a unei părţi consistente din cultura română. Cu două excepţii (Vintilă Horia şi Eugen Dorcescu), volumul e compus din texte publicate în revistele Orizont, Actualitatea literară, Banat, România literară, Cafeneaua literară, Algortitm literar, Arca, Vox libri, Semne, Reflex.

Om al echilibrului şi al dreptăţii, Radu Ciobanu face o selecţie echitabilă, inclusiv din punct de vedere ideologic, a jurnalelor analizate, dozând amănuntele emoţionante şi compunând astfel, cu eleganţa prozastică din care răzbate analistul, un mozaic de poveşti circumscrise ultimei sute de ani. Mulţumindu-se să pună în lumină jurnalele, pe autorii lor şi evenimentele care le-au marcat traseul biografic, remarcând că scrisul a fost mai degrabă un mecansim defensiv şi o mărturie, un scut şi nu o lance, cum scria Radu Beligan în jurnalul său, Radu Ciobanu strecoară notaţii ce ar fi putut face obiectul unui text de sine stătător. „Importanţa jurnalului ca specie rezidă în autenticitatea sa. Iar autenticitatea nu poate fi garantată decât de sinceritatea autorului. Se întâmplă, şi încă deseori, ca, sincer fiind, autorul să greşească în aprecierile sale. Intervine atunci un alt criteriu al evaluării importanţei jurnalului său şi anume buna-credinţă care face casă bună cu spontaneitatea reflecţiei. Sunt acestea repere care definesc toate marile jurnale în care valoarea documentară se află într-o strânsă aderenţă cu cea intimă, a omului care scrie sau, mai exact, care se scrie pe sine dintr-un irezistibil impuls defulatoriu“ (p. 164).

Capitolele dedicate jurnalelor lui Eugen Dorcescu şi Vintilă Horia nu au fost publicate în reviste şi constituie astfel punctele de noutate ale acestui volum remarcabil. Mai mult, lipsind constrângerea spaţiului editorial din reviste, lui Vintilă Horia şi jurnalului său îi sunt atribuite nu mai puţin de 21 de pagini, de-a lungul cărora regăsim tonul şi verva autorului interesat de politică şi efectele ideologiei asupra spiritului. Importanţa nuanţelor din consemnările cercetate cu acribie reiese din fiecare pagină şi întrebarea din jurnalul lui Vintilă Horia „Cum a fost posibil?“ se evidenţiază alături de amărăciunea constatărilor: „Toate aceste abjecte insolenţe zac încă de pe acum în încăpătorea pubelă a istoriei, în timp ce opera lui Vintilă Horia, călătorind prin lumea largă, şi-a început în fine lucrarea şi în cultura românească, unde a fost îndelung şi cu imbecilă înverşunare ocultată de decenii“.

Radu Ciobanu ne conduce prin anii grei de la începutul secolului al XX-lea până în contemporaneitate, cu războaie, dictaturi, prigoane, deportări, detenţii, crize şi tulburări dinastice, sociale, culturale, ideologice, foame, lipsuri, privaţiuni. Consistenţa informaţiilor din fiecare epocă triate de Radu Ciobanu recompune prin, conţinutul documentar, tabloul unui secol tulbure. Dacă există cuvinte să caracterizeze analizele realizate aici, acestea sunt măsură şi echilibru, iar ele vin atât din eleganţa observaţiilor, cât şi din decenţa demnităţii lezate a autorilor de jurnale. Subiectivitatea vulnerabilităţilor asumate, literaritatea confesiunilor din perioadele deplinei maturităţi a celor ce nu au scris ficţiune sunt alte aspecte ce revin constant în observaţiile lui Radu Ciobanu. Se desprinde o aureolă a eroismului tăcut, ce îi cuprinde pe marea majoritate a autorilor puşi în discuţie şi întrebarea pe care ne-o punem citind: Cum a fost posibil?