Marta Petreu: Naşterea Cercului Literar

În volumul Dinspre „Cercul Literar“ spre „optzecişti“ (1997), Cornel Regman a reconstituit, din scrisori şi amintire, circumstanţele furtunoasei lansări a cerchiştilor în arena publică. Piesa cea mai importantă a reconstituirii este o epistolă primită de la Radu Stanca în primăvara anului 1943: una nedatată, dar Regman precizează că a fost scrisă „în preajma Paştilor acelui an care au căzut pe 25 aprilie“. În scrisoarea sa, Radu Stanca îi anunţă hotărîrea luată de grupul lor de elită din Cercul „Goga“, şi anume, de a intra „în lupta care s-a stîrnit mai nou relativ la direcţia nouă a culturii româneşti“. Elita de atitudine şi ideaţie era format din Negoiţescu, Eugen Todoran şi Radu Stanca însuşi, plus Regman, adică aceia „ce de fapt constituim temelia «Cercului»“. Ei intenţionează, spune Radu Stanca, să se ralieze public principiilor de autonomie estetică ale lui E. Lovinescu.

• Cornel Regman

Mai mult, în această scrisoare scrisă cîndva în preajma datei de 25 aprilie 1943, Radu Stanca declară că ei, elita de la Sibiu, sînt a patra generaţie maioresciană pe care o caută E. Lovinescu:

„Încă de anul trecut împreună cu tine, cu fratele Todoran şi cu Negoiţescu (noi patru îndeosebi) am fixat, mai mult oral, o serie de principiii critice la care, cu entuziasm, humor, informaţie, am aderat. Desigur, neputîndu-ne manifesta – din păcate – publicistic, Lovinescu nu avea de unde să ştie de această (o spun cu f. mare mîndrie!) a «patra generaţie» maioresciană, [s.m., M.P.] care într-un colţ provincial (şi cel mai expus sămănătorismului) şi într-un timp ca acela pe care îl trăim, formulează explicit, printr-o critică dirijată în sînul unui grup, o serie de principii «estetice» în primul rînd, creînd chiar un «stil» şi centrîndu-şi cu deosebiri preferinţele în jurul marii literaturi, marii arte iar, în ceea ce ne priveşte pe noi, în jurul unor critici ca Lovinescu, Cioculescu, Călinescu etc. etc. etc./ E timpul (am căzut de acord cu Negoiţescu) ca să luăm şi noi cuvîntul oricît de neînsemnaţi am fi deocamdată. Astfel, în urma unor repetate conciliabule şi mai ales în urma întîlnirii pe care am avut-o la Timişoara cu Todoran şi Pârvu, care ambii insistau ca să dăm «Cercului literar» tot mai multă însemnătate, am convenit ca primul pas al luptei noastre să îl constituie o «scrisoare deschisă» către Lovinescu, publicabilă în «Vremea» şi în care să ne arătăm pe larg, explicit, într-o formă deşi modestă, curajoşi totuşi şi demni, poziţia noastră. Scrisoarea va fi iscălită numai de aceia care îşi dau seama ce răspunderi le incumbă pe urma ei. Aceştia suntem în primul rînd noi, ce de fapt constituim temelia «Cercului» (Tu, Todoran, Negoiţescu, Eu!)“.

În aceeaşi scrisoare, vechiul Cerc literar „Octavian Goga“ este declarat nemaifrecventabil de către ei, căci prea eterogen:

„Cît despre «Cercul studenţesc Oct. Goga», noi nu mai avem nimic cu el. E o întreprindere cam dezorganizată, în care mai nou sunt atît de mulţi şi cu atît de varii opinii, încît în el noi nu vom mai recunoaşte decît o etapă ca aceea de la «Curţile Dorului» sau dinainte de ele“.

Pentru grupul lor însă Radu Stanca prevede, în urma intrării imediate în luptă, un viitor important:

„Pentru că din acest prim pas într-o bună zi se va naşte o revistă – din ea o mişcare. Să nu ne subestimăm! Să ne comparăm cu alte grupuri tinere!/ Prin urmare, iată – scurt de tot – faptele. Trimite-ne sugestii cît mai urgent. În primele zile după vacanţă noi expediem scrisoarea. Al tău, Stanca“.

În tradiţia literară a intrat aproape bătută în cuie informaţia că „scrisoarea“ cu pricina, adică „O scrisoare către d. E. Lovinescu a Cercului Literar din Sibiu“, apărută în 13 mai 1943 în ziarul Viaţa, şi numită de către destinatar „manifest“, ar fi fost scrisă de către I. Negoiţescu. Este exact. O tradiţie complementară, transmisă prin viu grai, spunea însă şi altceva, anume, despre felul cum a fost concepută scrisoarea: în urma unor discuţii dintre Radu Stanca şi I. Negoiţescu. Iată că un document din chiar perioada elaborării „Manifestului“, epistola lui Radu Stanca către soldatul Regman, dovedeşte că scrisoarea-„Manifest“, din punctul de vedere al fondului de idei, a fost concepută (ca alte documente ardelene, ca Supplex-ul din 1791, îmi vine mie să spun) prin consultare de grup. Fapt pe care îl subliniază Regman însuşi:

„Însemnătatea scrisorii lui Radu Stanca rezidă în reconstituirea împrejurărilor care au pregătit apariţia «manifestului», operă colectivă în acest înţeles că ideile susţinute şi altele care se vor clarifica pe parcurs pînă în faza Revistei Cercului literar (1945) se găsesc enunţate încă din anul 1942, cînd gruparea se constituia ca organism de sine stătător, rupîndu-se din nebuloasa indistinctă a manifestărilor studenţeşti“.

O altă epistolă către Regman din primăvara anului 1943, trimisă de data asta de Doinaş, confirmă participarea lui Radu Stanca şi a altora, Victor Iancu, Romeo Dăscălescu, la stabilirea formei finale a „scrisorii“, adică a „Manifestului Cercului Literar“:

„O lămurire: aceasta [scrisoarea cerchiştilor] a fost compusă de Nego şi văzută, înainte de a fi trimisă, de Stanca, Iancu şi Dăscălescu, în vacanţa de Paşti“.

Exact în această perioadă de dezbateri pentru stabilirea ideilor cu care să se lanseze la Bucureşti, în faţa celui mai important critic literar în viaţă, Negoiţescu şi-a dat demisia din Cercul Literar „Octavian Goga“, accelerînd astfel evenimentele: „În «Cercul lit. studenţesc», o mare ruptură“, scrie Ştefan Aug. Doinaş: „După demisia lui I. Negoiţescu se definesc două realităţi diferite: «Cercul literar» mai vechi şi «Cercul literar studenţesc», formaţie universitară“, din cel de elită şi ne-mai-studenţesc făcînd parte nouă autori, cei care au semnat „Manifestul“.

Fragment dintr-un studiu mai amplu.
Notele au fost eliminate.