Trecerea

Îmi este timp luna, această stea căzătoare din melancolie

Ştiu clipele nu vor oferi gramul de inimă

Niciodată nu voi reîntoarce întrebarea despre amintirea rătăcită în viitor

Doar o secundă singură este trecerea pe drum

Priviţi soarele pe porţile maramureşene

Cum cresc orele din răspunsuri cunoscute

pâinea în cuptorul stins de izvorul

mirării care vine

Pariziană

Priveşte cum plouă în Defence

Aici plopii au soţi de oţel şi teii străjuiesc

amintirea bătrânului Paris

Pe geamuri picătura de sticlă sapă memorii labirintice

oglindite pe faţa spălată de lacrimi a poetului

care trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu timpul

din oraşul care nu închide ochii

şi umblă dezbrăcat de hainele ponosite ale istoriei

eliberate de orice goliciune

precum statuia lui Brâncuşi

Fără răspuns

Nu te voi mai invita niciodată la o cafea

pe marginea viselor tulburate de apele mirării

Sigur te voi uita într-un vers stingher despre ignoranţa dorului

Ca o limba de ceas se plimbă timpul pe barca uitării

introvertită de furtuna unei iubiri a mărilor

pentru un albatros şchiop pe puntea întrebărilor

care nu va mai primi tăcerea răspunsului

Aripi de stepă

În genunchi mă întorc la tine

ca pasărea rănită de zbor

doar vorbă răpusă prin cuvinte

Sunt simpla adunare de sentimente îmbrăcate

Rugăciune ce-nalţă privighetori înserate

Ultimul trandafir din grădină s-a rupt

Peste întrebări alergau norii dezbrăcaţi de ploaie

pe drumul acela aşteptarea a înroşit obrajii mirării

cu lacrimi dinspre izvoare

cu privirea galbenă a bobului de grâu

sau de lup

Atunci s-a înţeles vântul de stepă

ce întinde aripi de vultur şi nu se întoarce.