RADU MÂRZA

1. Am trecut cu bine prin această perioadă. Iniţial am crezut că voi avea foarte mult timp la dispoziţie, să citesc, să scriu, să finalizez tot felul de proiecte, să încep altele care îmi stăteau în minte, dar nu a fost aşa… Cursurile online şi video mi-au „mâncat“ timpul, pentru că pregătitul materialelor, cursurile propriu-zise, corespondenţa cu studenţii şi cititul de sute de eseuri, referate şi lucrări au însemnat o muncă cam de trei ori cât cea prestată în vremurile normale. Mulţi colegi mi-au confirmat acest „de trei ori mai mult“, toată lumea cu care am vorbit, nu numai din facultatea unde activez, ci şi din alte facultăţi sau universităţi, mi s-au plâns de aceleaşi lucruri de care mă plâng eu aici. M-am adaptat uşor la cursurile online şi video, deşi interacţiunea video (= lipsa de interacţiune!) este frustrantă şi îţi dă un sentiment de neîmplinire. Dar am avut vreme şi de citit până la urmă, şi de scris, m-am apucat de poezie (ce m-o fi apucat?), am finalizat şi trimis la tipar o carte… Singurătatea? Nu am fost singur şi, chiar dacă eram, am destule în jurul meu ca să nu fiu singur. Dar a fost un moment în care, după vreo 4-5 zile de la „închidere“, am spus că nu se mai poate, simţeam că explodez, mi-am făcut declaraţia, am pus masca şi am ieşit pe stradă, pentru că… trebuia să ies pe stradă. Apoi am ieşit destul de des (o dată la câteva zile) şi strada prezenta un peisaj tare ciudat, de… pandemie… de război, de stare de asediu. Probleme complicate nu au apărut în viaţa cotidiană, magazinele au fost deschise, din fericire nu m-am lăsat robit de panica cu cumpărături, cu făina şi macaroanele (am făcut cumpărături oarecum normale, pentru 4-5 zile, nu provizii pentru 2-3 luni), dar a fost straniu să văd rafturi goale în supermarket, nu mai văzusem de 30 de ani… Şi cozi a fost straniu să văd, una lungă, de câteva zeci bune de metri, cu oameni stând cuminţi, distanţaţi, cu spaţiu între ei, cred că era înainte de Paşti.

2. Nu cunosc oameni care au făcut boala, dar am auzit prin intermediari care ştiau că X sau Y au făcut boala (persoane pe care nu le cunosc). Ceea ce mi s-a părut interesant a fost teoria conspiraţiei care susţinea exact asta: „Dar ştiţi pe cineva care a făcut această boală? Nu? Păi şi ce credeţi că înseamnă asta?“

3. Înainte de toate, sper să fi fost doar o glumă proastă şi să ne întoarcem cât mai repede la bunele vremuri de altădată. Este clar că am trecut printr-o altă lume (şi nu vreau să continuăm să trăim în ea), care a schimbat multe în noi: obiceiurile, gestiunea timpului, înlocuirea unor activităţi cu altele, ne-a făcut mai atenţi, poate un pic mai paranoici, poate un pic mai educaţi din punct de vedere al igienei şi al medicinii, mai atenţi la context. Unii au urmărit intens, până la nonstop, ştirile, eu personal după trei zile de asalt din partea ştirilor şi a statisticilor Worldmeter am renunţat şi nu am mai urmărit nimic, până recent. Pandemia pare să ne fi oferit mai mult timp liber, oamenii din jurul meu, cu preocupări similare au făcut cam ce am făcut şi eu, ne-am umplut timpul cu lucrurile care ne plac şi ne interesează. Cultura nu se poate spune că a progresat în această perioadă, dar s-a transformat, a intrat mult în „lumea“ online, de la excelente concerte de la Metropolitan Opera, spectacole de teatru (mi-a plăcut la nebunie Ivan Turbincă, cu Marcel Iureş), colecţii ale unor galerii de artă şi muzee, mii de cărţi PDF puse online de mari biblioteci sau edituri… Au apărut reviste de cultură online, altele decât cele existente deja. Până la urmă, este şi acesta, nu?, un progres…