REVISTA REVISTELOR

Revista lugojană Actualitatea literară sărbătoreşte în numărul 100, apărut în martie 2020 cu George Vulturescu pe copertă şi poezia sa, alături de Gabriel Chifu şi Any Drăgoianu. Cornel Ungureanu salută cele 100 de numere şi remarcă în final: „Aniversând Actualitatea literară, vreau să afirm că e una dintre puţinele publicaţii care ne atrag atenţia asupra cărţilor „care trebuie să vină.“ Am citit cu interes Critica de poezie în concepţia lui T.S. Eliot, adusă în atenţie de Virgil Diaconu, dar şi recenzia lui Radu Ciobanu la volumul Emil Rebreanu eroul de la Ghimeş-Făget al lui Ioan Lăpuşeanu. Cu editorialul său, Nicolae Silade reia tema gândirii şi rostul ei, iar Remus V. Giorgioni, condiţia scriitorului. Spunem şi noi La mulţi ani Actualităţii literare! (A.V.M.)