Paul Chetreanu-Don (n. 1985) este un fost jucător profesionist (campion naţional şi selectat în mai multe rânduri în lotul naţional) şi antrenor de baschet, actualmente preşedinte al unui club sportiv, organizator al unor concursuri de atelaje canine (Cupa Beliş, Cupa Clujului), cantautor, psihoterapeut, conferenţiar, publicist şi scriitor.

A publicat următoarele volume de poezie: Conglomerat al morţii (2004), Eu sunt … un visător malign (2014); Exilul iubirii (2014); Priviri dinspre mine, înspre mine (2017); Răstignirea timpului (2017); Pierdut într-un an de poezie (2017).

Din punct de vedere al teoriei literare, Convorbiri din intimitate (Ed. Şcoala Ardeleană, 2018) nu este uşor de încadrat într-o categorie anume. Având în vedere subiectul operei (a se vedea mai jos) şi ancorarea acesteia în realitatea profesională a autorului, am putea fi tentaţi să considerăm că aparţine stilului funcţional ştiinţific, genului literar didactic, speciei literare a studiului (de caz). Însă, aşa cum remarca, de altfel, şi V. Mateescu în prefaţa cărţii, Chetreanu-Don alege o abordare de tip beletristic a problematicii vizate (putem spune că avem de a face cu un studiu de caz romanţat). Această abordare este vădită în primul rând în registrul lingvistic utilizat de autor: familiar-neologic (pentru contrast, a se vedea prezentarea de pe coperta iv, semnată de dr. L. Don, scrisă într-un incontestabil registru lingvistic tehnico-ştiinţific), dar şi în structura aleasă (lipsesc citatele din lucrări de specialitate, notele de subsol, bibliografia etc.). Prin urmare, chiar dacă volumul prezintă atât interes, cât şi utilitate pentru colegii de breaslă ai autorului, opera nu se adresează comunităţii ştiinţifice, ci unui public mai larg (a se vedea şi concluzia cronicii de faţă).

Revenind la intenţia noastră de catalogare a Convorbirilor …, considerăm că opera aparţine stilului funcţional beletristic, curentului literar postmodernist, categoriei estetice a dramaticului, genului literar epic, speciei literare (formal şi, respectiv, tematic) a egografiei psihanalitice.

Din punct de vedere al literaturii comparate, aceeaşi prefaţă semnată de V. Mateescu ne indică un predecesor: Cu fiecare zi mai aproape. O psihoterapie povestită de ambii participanţi (cartea publicată de I.D. Yalom şi G. Elkin în 1974). Cum Chetreanu-Don este un admirator declarat al lui Yalom (fiind autorul prezentării Serile Yalom – Cărtureşti, Cluj-Napoca, 2018 – şi având un anunţat proiect beletristic intitulat Frica lui Yalom), Convorbirile … pot reprezenta o replică autohtonă dată cunoscutului psihiatru existenţialist.

Subiectul operei îl constituie procesul psihoterapeutic, întins pe aproximativ patru ani (şi 141 de şedinţe!), prin care trece un personaj feminin (real, dar cu adevărata identitate ascunsă cititorilor) care duce o viaţă retrasă, solitară (traumatizat de o agresiune sexuală din tinereţe, evită contactul fizic cu reprezentanţii sexului masculin), cadru didactic universitar (predă istorie), în încercarea sa de a rezolva, cu ajutorul psihoterapeutului, problemele pe care i le creează solitudinea, sănătatea, familia, profesia, societatea, socializarea, iubirea şi sexualitatea.

Un loc aparte în viaţa personajului şi în tramă (deşi aparţin literaturii nonficţionale, egografiilor nu le lipseşte trama, ceea ce le apropie de roman – a se vedea P. Aretzu, Încotro merge proza de astăzi?, în Starea prozei, vol. colectiv, coord. I. Petraş, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008) ocupă conflictele profesionale tipice mediului universitar (cu studenţii, cu decanul), dorinţa/nevoia de a îşi schimba locul de muncă, transplantul de rinichi şi necesitatea adaptării din acest motiv unui nou regim de viaţă, conflictele domestice cu mama neînţelegătoare şi cu sora aparent perfectă, ezitările privind adoptarea unui copil ori implicarea într-o relaţie romantică cu un „domn din Rusia“ cunoscut prin intermediul Internetului.

Psihoterapia o ajută pe pacientă în unele privinţe, dar nu îi oferă soluţii magice, o parte dintre problemele sale rămânând, până în final, nerezolvate. Remarcăm şi apreciem, cu această ocazie, faptul că, în mod evident, autorul-psihoterapeut nu a urmărit atragerea de clienţi prin publicarea acestei cărţi, neascunzând în nici un fel existenţa unor elemente de insucces în procesul psihoterapeutic.

Naraţiunea este structurată pe două planuri: al psihoterapeutului, „Paul“ (autorul cărţii), şi al pacientului, „Dora“ (pseudonim al coautorului), protagoniştii comentând (aproape) fiecare şedinţă din perspectiva proprie fiecăruia dintre ei.

Primul plan narativ se concentrează asupra relatărilor făcute de pacientă în cadrul „orei de intimitate“, interpretării acestora şi strategiilor psihoterapeutice abordate (bună ocazie să aflăm câte ceva – explicaţii scurte, fără amănunte savante, destinate pacientei şi viitorilor cititori ai cărţii deja planificate în momentul scrierii comentariilor respective – despre transa hipnotică, despre arhetipurile psihologice jungiene, despre Legea efortului cu efect invers, despre Tehnica anxiometrului imaginar etc.), conţinând însă şi autoanaliză/autocritică, precum şi unele menţiuni subiective, referitoare la viaţa, la concepţiile despre viaţă şi la obiceiurile şi pasiunile autorului (variate şi interesante, Chetreanu-Don fiind, după cum putem vedea şi din mica sa biografie prezentată mai sus, un adevărat „Homo Universalis“). Descoperim cu această ocazie un psihoterapeut neconvenţional, mărturisindu-se vulnerabil (uneori nesigur cu privire la efectele pe care le vor naşte strategiile sale) şi ataşat prieteneşte de pacienţi (autorul consideră că este practic imposibilă neimplicarea emoţională în cadrul psihoterapiei, important fiind, însă, a nu se permite acesteia să afecteze procesul psihoterapeutic propriu-zis: omul este supus subiectivităţii, acţiunile sale păstrându-şi obiectivitatea).

Cel de al doilea plan narativ, al „Dorei“, este un plan substanţial diferit. De multe ori, comentariile acesteia sunt adevărate eseuri tratând, din perspectiva pacientei, subiecte din sfera filosofiei, sociologiei, psihologiei, istoriei, politicii, medicinii etc. şi purtând titluri semnificative (spre deosebire de comentariile lui „Paul“, rămase fără titluri): Oraşul, Despre memorie, Corpul ca aliat şi obstacol, Aristocraţi şi brigadieri, Robespierre, Era dialitică, Timpul, Sfârşitul copilăriei, Iarna, Atingeri, Dureri şi regrete, Între obiect de cult şi deşeu uman, Scurtă incursiune în ţara subconştientului, Uitare şi iertare, Virginitatea, Sororitate, Succes şi fericire, O clipă de umanitate, Eliberare?, Încredere, Casa dintre vile, Copii şi părinţi, A trăi cu ameninţarea, Timpul dinaintea morţii.

Tomul este foarte bine tehnoredactat, fiind tipărit pe hârtie albă, de calitate superioară, rezistentă în timp, şi beneficiind de copertă cartonată şi de supracopertă, ilustrate adecvat. În ceea ce priveşte redactarea însă, viitoarea ediţie va necesita o revizuire: unele semne diacritice lipsesc (utilizarea instrumentelor de corectare oferite de logicialul Microsoft Office Word pe care, din nefericire, prea puţine dintre editurile româneşti le utilizează, în ciuda faptului că sunt esenţiale în procesul de editare, ar fi putut reduce numărul erorilor de acest tip), iar unele repetiţii şi elemente de jargon este recomandat a fi eliminate.

Concluzionând, avem de a face cu un volum apărut în condiţii editoriale peste medie, recomandat în primul rând tuturor celor interesaţi să cunoască evoluţia (de la prima până la ultima şedinţă) şi rezultatele unui proces psihoterapeutic (astfel cum sunt acestea percepute de ambele părţi implicate) – participanţi, virtuali participanţi ori curioşi pur şi simplu – şi, în al doilea rând, cititorilor interesaţi să descopere o altă perspectivă decât cea proprie cu privire la diverse „probleme de viaţă“ ori de interes general.