Meciul de Nicolae Coande
I.
Dinţii tăi ştiu că viaţa este un meci de box.
Nu ai proteză eşti trimis în ring unde unul
încearcă 10 reprize să-ţi spargă nasul arcadele
te curăţă de ficat
arbitrul nu vede sîngele numără banii
ştie că vei fi doborît o forţă nemiloasă
îţi cară pumni peste tot din colţ se strigă
la tine dar tu nu vezi decît corzile te agăţi
de cel care te loveşte de peste tot
gongul nu sună au uitat să îţi spună
la intrare că nu bate pînă nu vei fi doborît
încerci să termini lupta dar nu tu o termini
lupta spune cînd va fi gata. Gata eşti la podea
tu şi prosopul pe care antrenorul milos ţi-l aruncă
tu şi viaţa ta zdrenţuită tu şi inima ta care ştie –
a ştiut tot timpul. Eşti numărat respectuos.
În rest, am fost cu voi.
II.
Purpură vasculară. Aşa mi-ar plăcea un final
vreau să ofer lumii încă un prilej de uimire
eu care nu suport surprizele de prost gust.
„A fost cineva, domnule! A mierlit-o la timp
de auroră boreală o boală nemiloasă dar rară.
Important cum era, nici nu se putea altfel”.
Aş fi bucuros să fie o zi de primăvară prin sud
sfumato pe dealuri pace în locul unde-o să cad
sub irişii neaşteptat de blînzi ai unei femei
degetele ei din şoapte făcute vor trece încet
peste faţa mea nebărbierită de la o vreme
briciul lui Occam (Pluralitas non est ponenda
sine necessitate) uitat în baia de-acasă
ochii săi vor privi cu bunătate ochii mei stinşi.
Filmul ăla în care eroul nu mai aude ce spune.
În rest, am fost cu voi.
III.
Prieteni în timpul orelor de serviciu amici de tacla
cunoaştere demodată bancuri şi ce mai poate găsi
omul prin tărtăcuţă după scrobeala din birouri
niciun gînd bun nu va fi dezvăluit – de ce am
sentimentul că rescriu Oameni găunoşi? De ce
provincie fadă mă închizi în moleşeala ta de icter
cum trec prin tine adormit ca propria-mi minte
prin lichidul călduţ al unei dimineţi pişăcioase?
Am vîrsta tatălui meu pe faţă am un copil ascuns
în buzunarul hăinuţei o declaraţie de cuvinte:
Lume ingrată cîndva am să te sorb înapoi.
În rest, am fost cu voi.
IV.
Sînt ultimul poet negru din România
departe de poeţii de salon de fanteziştii
care se aplaudă în festivaluri-plictis
unde stau la prezidii oameni-plictis
şi tastează ecrane butoane-plictis.
Apare un pitic care dă un premiu-plictis.
Corporaţii-plictis acordă cecuri-plictis.
Decoraţii-plictis pe piepturi-plictis.
Aplauze-plictis de la educatul public-plictis.
Sună mereu inepţia: numai ironia
poate salva Ro-mânia
aici unde poeţii cunosc direct sărăcia
umilinţa căderea ştergerea numelui
cimitirul săracilor pulberea anemia.
Scapeţi cu sceptru în buda lor literară.
Ducă-se dracu faima ta naţie avară.
Aici a fost Nelumea-mânia.
În rest, am fost cu voi.
V.
Nimeni nu-ţi dă telefon să-ţi spună că a citit o carte
care l-a răscolit
nimeni nu sună să-ţi spună că trece printr-o furtună
nimeni nu te caută pentru că a simţit că se-apropie
un gînd întunecat
nimeni nu te caută pentru că are nevoie să fie văzut
dacă nu mă priveşti e ca şi cînd nu aş exista
dacă nu mă asculţi e ca şi cînd aş fi mut
dacă nu mă atingi e ca şi cînd am visat.
Un biet nebun uitat.
În rest, am fost cu voi.
VI.
E o insulă care aşteaptă să răsară pentru tine.
S-o crezi tu.
E o femeie care te aşteaptă undeva pe tine.
S-o crezi tu.
E o carte care aşteaptă să fie scrisă de tine.
S-o crezi tu.
E o planetă care aşteaptă să pui piciorul pe ea.
S-o crezi tu.
E un munte pe care cineva a scris numele tău.
S-o crezi tu.
E un cîntec al cărui ton pur e în gura ta.
S-o crezi tu.
E o vale unde se prăbuşesc toate cuvintele.
În rest, am fost cu voi.
VII.
Eşti la podea şi vezi cerul. E linişte sus
nu trebuie decît să-ntinzi mîna
o umbră se-apleacă şi te ridică
e cineva care n-a lovit niciodată
un om căzut la pămînt.
E linişte stelele cîntă ceva pentru tine
un cîine pe care nu l-ai văzut din copilărie
te latră cu drag limba lui îţi mîngîie faţa
nasul lui îţi caută mîna îţi ia pulsul.
Spre zero dar încă e bine. Latri şi tu
dar limba nu-ţi aparţine. O umbră
îţi ia măsuri pentru masca de dincolo.
În rest, am fost cu voi.
VIII.
Nu ştii niciodată cînd e timpul să pleci
nu ştii ce-ţi foloseşte la drum
te ridici decis să-ncasezi viitorul
te prezinţi bărbăteşte ceri o trompetă
cînţi ceva drag inimii tale
inima se ridică-n picioare aplaudă
un cîntăreţ cu sînge pe faţă
un artist al înfrîngerii
un domn cu o cunoaştere fină a vieţii.
Cineva îţi spune pe nume zîmbeşti
nu l-ai văzut niciodată ai toată încrederea.
În rest, am fost cu voi.