RADU MÂRZA: DESPRE GHEORGHE I. BRĂTIANU ÎN 2019

Când mi s–a propus să prezint această carte (Gheorghe I. Brătianu. 1980-1989, volum alcătuit şi îngrijit de Valeriu Râpeanu şi Sanda Râpeanu, 2019, 423 p.) în Apostrof, încă fără să o fi văzut, am acceptat pe loc. Pentru Gheorghe I. Brătianu am o admiraţie de când mă ştiu… istoric (mi–a sădit–o profesorul meu Pompiliu Teodor), iar numele lui Valeriu Râpeanu l–am descoperit în calitate de editor al Tradiţiei istorice despre întemeierea statelor româneşti din anul 1980.

De această carte mă leagă tot felul de amintiri: am primit–o cadou de la un unchi de–al meu în anul 1991 şi, răsfoind–o, am descoperit la pagina XXXVI un paragraf şocant (chiar dacă îl citeam după 1989!), în care editorul descria, în cuvinte simple dar percutante, sfârşitul lui Brătianu, în anul 1953, în închisoarea de la Sighet. Cartea apăruse, repet, în anul… 1980. De multe ori mi–am pus întrebarea cum a putut să apară acel paragraf în ediţia din 1980, apoi am început să mă întreb cum a fost posibilă reeditarea în Republica Socialistă România a operei unui istoric „burghezo–moşier“ atât de grav „compromis“. Apoi, prin 1998, profesorul Pompiliu Teodor mi–a propus să îngrijim un volum de studii despre Brătianu, care avea să apară un an mai târziu la Cluj, la Casa Cărţii de Ştiinţă. Era prima dată când numele meu apărea pe o carte tipărită… De atunci, periodic, am revenit la Gheorghe I. Brătianu, l–am revizitat, aşa cum spun istoricii americani şi am făcut–o cu folos. M–am apropiat de interpretările lui despre problema descălecatelor (care continuă să nu–mi dea pace…), de Marea Neagră, de Sfatul domnesc şi Adunarea Stărilor în Principatele Române, de contribuţiile sale la istoria bizantină şi la momentul Mihai Viteazul. Numele lui Valeriu Râpeanu aveam să–l întâlnesc de multe ori asociat cu mari opere de restituire istorică, dar pentru mine dânsul rămâne curajosul editor de la 1980 al Tradiţiei istorice…

Habent sua fata libelli… Cartea de faţă este despre o carte şi despre autorul ei. Nu este o monografie, ci o antologie în care remarcabilii editori care sunt Valeriu şi Sanda Râpeanu au adunat mărturii privind restituirile editoriale ale lui Gheorghe I. Brătianu în deceniul 1980–1989. Poate că această formulă a antologiei vorbeşte mai apăsat, cu cuvintele contemporanilor, faţă de cum ar vorbi o monografie ştiinţifică…

Este interesant de observat cum, chiar dacă unele începuturi firave fuseseră făcute spre finalul anilor 1970, începând cu republicarea Tradiţiei istorice istoriografia românească îl redescoperă în mod hotărât pe Gheorghe I. Brătianu… Nu este o redescoperire „oficială“ dar, mai firav sau mai apăsat, istoricii au început să vorbească şi să scrie despre acest confrate care, în 1946, nu avea de unde să ştie că în scurt timp aveau să i se potrivească propriile sale foarte inspirate cuvinte – Un savant şi un soldat – cu care l–a portretizat pe Marc Bloch, marele istoric francez care a aderat la Rezistenţă şi a fost arestat, torturat şi ucis de Gestapo (Georges I. Brătianu, Un savant et un soldat. Marc Bloch, 1886-1944, în Revue historique du Sud-Est européen, 23, 1946, p. 5–20).

Între 1980 şi 1989, în România aveau să fie publicate trei cărţi ale lui Gheorghe I. Brătianu: alături de Tradiţia istorică, este vorba de Marea Neagră. De la origini pînă la cucerirea otomană, într–o ediţie de Victor Spinei (2 vol., Bucureşti, Ed. Meridiane, 1988), respectiv O enigmă şi un miracol istoric: poporul român, ediţie de Stelian Brezeanu (Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988). Această din urmă lucrare avea să fie publicată, în acelaşi an, şi în traducere franceză. Trei lucrări remarcabile, fiecare importantă în felul ei pentru istoriografia română, restituiri necesare pentru bunul mers al scrisului istoric românesc. Dar cea mai remarcabilă este prima dintre ele, prin conţinutul istoric şi liniile de analiză de valoare europeană, prin deschiderea istoriografică pe care a generat–o şi, nu în ultimul rând, prin povestea ei. Această poveste o reconstituie în cartea de faţă Valeriu şi Sanda Râpeanu. Trebuie remarcată aici punerea acestei apariţii editoriale în contextul unor încercări anterioare de „reabilitate“ a istoricului (p. 16–17) (să nu uităm de apariţia la Paris în anul 1977 a Sfatului Domnesc şi a Adunării Stărilor în Principatele Române, într–o ediţie de exil, care a fost cunoscută în România) şi mai ales în contextul Congresului Mondial de Istorie, desfăşurat la Bucureşti în august 1980 (p. 17–22). Editorii au reconstituit foarte bine, într–un ritm aproape de roman poliţist, etapele parcurse de carte de la proiect, referate de acceptare, tipar, distribuţie, ecouri, probleme… Odată cu apariţia lucrării, a cărei distribuţie şi mai ales faimă nu a mai putut fi oprită de „organe“, a început viaţa nouă a lui Gheorghe I. Brătianu şi a cărţii sale (şi a următoarelor cărţi) în istoriografia română. Este pe deplin justificată afirmaţia editorilor volumului că „Deceniul 1980–1989 reprezintă placa turnantă a procesului cunoaşterii operei lui Gheorghe I. Brătianu“ (p. 22).

Prima parte a antologiei îngrijite de Valeriu şi Sanda Râpeanu cuprinde studiul introductiv despre Gheorghe I. Brătianu şi despre Tradiţia istorică, dar nu cel publicat la 1980, ci cel publicat, cu unele completări, un an mai târziu, în volumul Cultură şi istorie. ii. N. Iorga, Gheorghe I. Brătianu (Bucureşti, Cartea Românească, 1981). Sunt cuprinse apoi numeroase reacţii, recenzii, cronici pe marginea volumului, publicate în reviste de specialitate, reviste de cultură şi, paradoxal, chiar în ziare de frunte precum România liberă. S–au exprimat istorici, literaţi, oameni de cultură şi… culturnici (p. 123–194, vezi şi evocările de mai târziu, redate la p. 215–220), toate indicând un moment important în istoriografia română, chiar mai important decât puteau autorii, pe atunci, să spună. În antologia noastră (p. 197–212) urmează un grupaj de cronici ca reacţie la volumul Cultură şi istorie, ii, publicat de Valeriu Râpeanu în anul 1981, un volum care cuprinde trei masive studii dedicate lui Nicolae Iorga şi Gheorghe I. Brătianu.

Lectura articolelor, cronicilor, studiilor apărute pe marginea apariţie editoriale a Tradiţiei istorice din anul 1980 ne arată cât de profunde au fost consecinţele acestei cărţi asupra istoriografiei româneşti; au urmat numeroase studii şi articole care au evocat personalitatea şi opera lui Brătianu, aşa cum s–a putut în acea vreme, dar subliniind dimensiunea europeană a operei istorice a lui Gheorghe I. Brătianu şi importanţa ei pentru mersul istoriografiei româneşti. Nume mari ale acesteia au scris atunci despre Brătianu: Pompiliu Teodor (cele două studii ale sale sunt cele mai consistente), Alexandru Zub, Ştefan Lemny, Andrei Pippidi şi alţii, studiile lor fiind publicate în importante reviste de istorie sau de cultură (Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol“ din Iaşi, Secolul xx, Vatra, Magazin istoric etc.) sau volume de studii; ele au fost inventariate cu grijă şi republicate în antologia de faţă (p. 223–345).

Arătam mai sus că reeditarea Tradiţiei istorice în anul 1980 a stimulat şi alte reeditări: Marea Neagră. De la origini pînă la cucerirea otomană (îngrijită de Victor Spinei, 2 vol., 1988) şi O enigmă şi un miracol istoric: poporul român (îngrijită de Stelian Brezeanu, 1988). Lor le este dedicată o parte consistentă a antologiei, mărturiile, recenziile, semnalările şi cronicile pe marginea celor două apariţii (alături de ediţia franceză a celei de–a doua) fiind grupate de editori la p. 349–382. În cazul lor, reacţiile sunt mai numeroase şi mai consistente, ele fiind semnate de nume importante ale istoriografiei româneşti: Victor Spinei, Florin Constantiniu, Valeriu Râpeanu, Ioan–Aurel Pop, Alexandru–Florin Platon. În acelaşi curent de restituire a personalităţii şi operei lui Gheorghe I. Brătianu se încadrează şi volumul de studii Confluenţe istoriografice româneşti şi europene: 90 de ani de la naşterea istoricului Gheorghe I. Brătianu, coordonat de Victor Spinei (Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza“, 1988), a cărui apariţie nu ar fi fost posibilă fără deschiderea pe care a provocat–o Valeriu Râpeanu cu ediţia Tradiţiilor istorice din 1980. Totuşi, apariţia Confluenţelor istoriografice nu a fost lipsită de probleme, pe care Victor Spinei, editorul lor, le evocă într–un text publicat în 1996 şi reeditat în această antologie (p. 385–387). Tot aici sunt publicate alte câteva luări de poziţie referitoare la volumul de studii din anul 1988 şi alte câteva texte referitoare la istoricul Gheorghe I. Brătianu.

Arătam la începutul acestui text că, în ciuda unor încercări firave din anii anteriori, ediţia realizată de Valeriu Râpeanu în anul 1980 a fost cea care avea să deschidă calea restituirilor, atât de necesare, ale unuia dintre cei mai mari istorici români. Volumul de faţă este o antologie şi, astfel, are meritul de a vorbi cu glasurile istoricilor şi a altor autori care au scris despre Brătianu în dificilul deceniu 1980–1989. După această antologie, care grupează într–un mod fericit o bună parte din sursele documentare despre Gheorghe I. Brătianu dintr–un întreg deceniu, se cuvine să intrăm în etapa monografiei. Este necesară o monografie nu numai despre opera istorică a lui Brătianu, ci şi una dedicată restituirii sale de–a lungul ultimului deceniu al regimului comunist. Această monografie va trebui să răspundă la mai multe întrebări, printre acestea şi la întrebarea cu privire la „relaxarea“ ideologică şi istoriografică pe care a permis–o regimul comunist odată cu publicarea Tradiţiei istorice despre întemeierea statelor româneşti din anul 1980, „relaxare“ care a dus la recuperarea, într–un fel sau altul, a unor nume reprezentative din istoriografia şi cultura românească, pentru că Gheorghe I. Brătianu nu este un caz singular, în aceeaşi situaţie aflându–se, chiar dacă în contexte diferite, Mircea Eliade şi alte nume mari ale exilului.