ION COCORA

Copac şi vâsc

E greu de trăit cu gândul că ai un destin

că nu-l poţi convinge oricât te-ai trudi să-şi ia mâna de pe tine

că nu-l poţi împiedica să scoată capul din text

să sufle în lampă să o stingă să sfărâme ochiul luminat

să te azvârle din şa când îţi este lumea mai dragă

 

e un arogant cu jertfa pe limbă un pervers care în iernile geroase

refuză îmbrăcămintea călduroasă preferă să tremure cât îi este voia

să tremur cât nu-mi este voia nu se sinchiseşte că l-aş putea denunţa

că respiraţia noastră comună adăposteşte un dictator sub acoperire

 

în copilărie când plângeam în somn că nu am sanie ori visam

să sfârşească războiul să se întoarcă tata acasă să avem în grajd

o vacă şi doi murgi frumoşi să iasă cu ei primăvara la arat să se umple

toamna podul cu ştiuleţi de porumb să grohăie porcul de crăciun

fericit că i se depun kilogramele pe spinare ca zăpada pe acoperiş

megalomanul paranoic cu buzunarele pline de vieţi şi surogate
de vieţi

nici nu tresărea în ochii lui eram încă de la naştere un copil orfan

o vegetaţie dezrădăcinată lăsată în afara listelor canonice

 

mamă te rog să mă ierţi nu sunt cel pe care l-ai dorit

nu sunt cel care m-am dorit

 

eu nu-mi ştiu destinul destinul nu-şi ştie destinul

supravieţuim amândoi copac şi vâsc între aceleaşi maxilare

întrebându-ne cine e parazitul şi pe creanga cui

 

 

Un super meseriaş

O cum s-ar fi umplut de păsări jilţurile

dacă am fi stat cuvioşi şi fotogenici pe ele

să privim îndelung migrarea pianelor

departe de stigmatizaţii epocii

de cuvinte insinuante şi intrigi

 

nici nu am fi bănuit că dumnezeu

cel bun şi himeric se va dovedi

un super meseriaş în ştiinţa

de a demonta două singurătăţi

 

două oftaturi senzuale şi tandre

două inimi hăituite în neînfrânarea lor

care zi de zi fac exerciţii de exorcizare

în frigul din palma piromanului

 

 

Hai noroc

Şobolanul din vârful crengii de leandru mă priveşte uimit

are gura plină de spini şi furnici de monede aruncate

odată cu sicriele în gropile morţilor

 

uimirea din privirea lui e uimirea din privirea mea

întrebări fără întrebări răspunsuri fără răspunsuri

pentru el ca şi pentru mine viaţa e la fel de confuză

 

hai noroc e târziu îi zic la noapte va cădea bruma unde pleci

şobolanul nu ştie unde se va duce unde va ajunge

închide ochii şi părăseşte creanga de leandru dezolat

 

în dicţionare profeţiile care ar fi putut să prevină lipsesc

rămân singur să descriu întâmplări cu femeile dinaintea ta

fără prefăcătorii fără reproşuri fără excese de trucaje

 

 

Iepurele şi poezia

Pe un câmp de mărar iepurele se simte un bufon binecuvântat

nu a fost atât de fericit ca să moară de fericire

nu a fost atât de disperat ca să moară de disperare

nu a fost atât de atras de aventură ca să-şi inventeze singur vânătorul

 

pe un munte de frig poezia e loială cu sine nu uită că e perisabilă

ştie că zeii înşişi lipsiţi de prejudecăţile oamenilor ar fi putut să-i fie

cititori ideali dacă nu ar fi abuzat de marijuana încât să trezească

mânia bătrânului homer care săturându-se să-i tot privească a orbit

 

viaţa iepurelui începe când între boscheţi pe vânător îl prinde somnul

viaţa poeziei începe când între sine şi sine pe poet îl părăseşte sinele

 

 

Autostopist dezolat

Rătăcesc confuz fără identitate

într-o limbă care nu e a mea

 

fac semne cu mâna unei maşini să oprească

ea merge mai departe nu-i pasă că în urmă-i rămâne

un autostopist dezolat

 

o ploaie rece cu expresie de inimă rea

îmi bate cuie sticloase în nervi

mă avertizează că se apropie o tăcere

cât o singurătate în doi

 

simt o nevoie disperată să conversez

adresez cuvinte necunoscute gesturi hilare

unui copac de pe marginea autostrăzii

 

copacul mă priveşte afectuos

îmi oferă crengile să-mi ţină de acoperiş

frunzele să mă învelesc

noaptea să dorm

 

 

Retardat de seamă

Hai să trec direct la obiect şi să vorbim despre mine

sunt un retardat de seamă mă simt în largul meu

în naţia mea de retardaţi

 

umblu cu buzunarele şi pumnii plini de buburuze

sper ca măcar una dintre ele să zboare încotro se află

un pat şi o doamnă pentru un sinucigaş de ocazie

 

în fiecare dimineaţă îmi exersez râgâiturile fac bine la stomac

elimină eurile şi greaţa de la cină ronţăie cârceii de pe creier

dau inimii şi vocii avânt garantează un discurs de succes

 

o ştiu de la vecinul de apartament domnul senator mânjescu

un politician jovial cu dinţi bravi cu satisfacţii personale

 

ori de câte ori îl întâlnesc la lift nu uită să-mi spună

„azi-noapte am avut un somn cu sforăituri sănătoase

care au alungat cucuveaua de pe bloc”