MARTA PETREU: DUPĂ 30 DE ANI

În 2 aprilie 1990 – atunci am devenit redactorul-şef  al unei reviste încă inexistente, acum revista Apostrof. Au fost vremuri bune atunci, chiar dacă amestecate. În România era un val enorm de speranţă, mulţi visam o ţară bună, în libertate şi bunăstare pentru toţi. Şi mai visam cultură, în care vedeam o bucurie de care fiecare are nevoie şi la care fiecare are dreptul. Alţii, sigur, nu au visat, ci şi-au plănuit şi făcut averile, ascensiunea, puterea. Vedem cu toţii ce a ieşit.

Mi-e greu să scriu un text triumfalist, deşi faptul că revista începută în aprilie 1990 a ajuns în aprilie 2020 este fără nici o îndoială o victorie. Una de 359 de numere – plus fosta ei editură, azi închisă, unde am publicat aproximativ 150 de cărţi. Aniversăm 30 de ani de revistă pe fondul unei nenorociri globale, cu mulţi bolnavi, mulţi morţi, într-o Românie care gîfîie din greu sub povara loviturii. După, lumea va arăta altfel, nu ştim cum. În momentul cînd scriu aceste rînduri, pe glob boala înaintează cu peste 5000 de cazuri noi pe oră, iar moartea, la rîndul ei, calcă peste omenire cu peste 250 de victime noi pe oră. România însăşi este în faza în care îşi decontează acum nepăsarea din trecut faţă de populaţia ei: dacă unii din cei în jur de cinci milioane de cetăţeni români plecaţi peste graniţă – cei mai mulţi, ca să-şi cîştige pîinea cea de toate zilele, ce a fost de necîştigat pentru ei în patrie – se întorc acum ca anghilele acasă, aducînd cu ei, unii, şi boala, fenomenul ăsta este nu doar nesupunere la legile cele noi, militare, ci şi un teribil decont istoric. Pentru noi toţi. Şi mai e un decont şi pentru felul cum ţara a tratat, decenii la rînd, sistemul medical şi lumea medicală.

Să revin. Deci 359 de numere de revistă, în 30 de ani. O pietricică din mozaicul policrom al culturii naţionale. Nu-i rău. Îi doresc revistei Apostrof, cu-aceeaşi participare ca la primul număr, La mulţi ani!, nu mai răi decît cei treizeci care au trecut.

2 aprilie 2020, Cluj