IN MEMORIAM ION URCAN

A murit, sîmbătă, 21 martie 2019, la orele 13,45, de echinoxul de primăvară, poetul echinoxist Ion Urcan. Nu de coronavirus, ci de altă boală, a lui. A sfîrşit în spital, la Bistriţa.

Îl ştiu de pe vremea studenţiei şi-a Echinox-ului nostru, un băiat cu ciuf blond, cu o privire cercetătoare, care se uita drept în ochii celui cu care vorbea. Scriitor. Adică poet şi eseist. Şi-a transformat marea pasiune pentru Budai-Deleanu şi Ţiganiada acestuia într-o cercetare îndelungată, cu care în 2002 şi-a dat doctoratul la Universitatea Babeş-Bolyai (conducător ştiinţific, profesorul V. Fanache), iar apoi a valorificat-o în două cărţi importante, Opera literară a lui Ion Budai-Deleanu, 2004 şi Contexte ale Ţiganiadei, 2010.

Urcan s-a născut la 21 septembrie 1955, în comuna Luna, judeţul Cluj. A absolvit Faculatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj şi a trăit, ca mulţi alţi scriitori, din munca didactică – a fost profesor de liceu la Bistriţa, îndeplinind şi diverse funcţii administrative.

A fost colaboratorul nostru, la Apostrof, cu poeme şi texte critice.

A publicat două bune volume de poeme, Ad usum Delphini, 1994 şi O seară la restaurant, 2016.

Ion Urcan a fost un prieten bun şi un om bun – nu despre mulţi se poate spune asta –, îmi plăcea să-l ştiu acolo, la Bistriţa, împreună cu soţia lui, Ileana, şi ea scriitoare. Îi voi simţi lipsa.

Să îi fie ţărîna uşoară.

Marta Petreu