1. În momentul redactării răspunsului la anchetă. Prietenul meu imaginar, Darie, a început să fie invidios pe mine. Chiar dacă el e faimos în peste douăzeci de limbi, în sute de mii de exemplare, nu suportă când cineva atentează la propriu-i brand. L-am liniştit, spunându-i că nu asortez la ţinuta mea şi botniţa.
2. Mi-am închipuit că sunt în competiţie în cazul unor altfel de alunecări. Din păcate era hors-concours. Am încercat să-mi revin îmbătându-mă din Cartea Alcool.
3. La făina pregătită pentru gătit se adaugă laptele călduţ în care se dizolvă sare, zahăr şi drojdie. Se frământă aluatul. Se lasă la dospit, apoi se întinde prin rulare. Se dă forma de covrig, se pune în tavă la copt şi apoi se adaugă din abundenţă reclamă. Din aceea pe care o fac autorii de cronici de întâmpinare la cărţile actuale. Iertaţi-mă, v-am dat din greşeală reţeta de braşoave…
4. Nu demult. L-am văzut pe Lewis Carroll mustrându-i pe prozatorii postmoderni: v-am spus că pentru reuşită nu vă trebuie oglinzi paralele! Alice se făcuse mare şi nu mai erau ciuperci prin preajmă.
5. M-am născut, şi asta include toată seria de farse. Dar nu ştiu până unde merge gluma.
6. Nu ştiu, dar aştept. Mai bine aşa decât Iarna vrajbei noastre…