Pe Keith Hitchins l-am cunoscut cu mai bine de 30 de ani în urmă, prin cărţile din biblioteca părinţilor mei. Era vorba de primele sale contribuţii la temele istorice româneşti: Studii privind istoria modernă a Transilvaniei (Cluj, Ed. Dacia, 1970), Cultură şi naţionalitate în Transilvania (Cluj, Ed. Dacia, 1972), Orthodoxy and nationality. Andrei Şaguna and the Romanians of Transylvania, 1846-1873 (London, Harvard University Press, 1977), Conştiinţa naţională şi acţiune politică la românii din Transilvania. Vol. I. 1700-1868 (Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1987) (vol. II. 1868-1918 avea să apară în anul 1992). Din unele dintre aceste cărţi am învăţat ca student şi mi-au plăcut atunci câteva aspecte pe care aveam să le apreciez de atunci înainte: claritatea expunerii, prezentarea echilibrată, lipsa de partizanat. Fără să ştiu atunci, acele cărţi ale lui Keith Hitchins au fost printre primele mele lecţii de metodă în ale scrisului istoric. Apoi, l-am cunoscut prin poveştile profesorului meu Pompiliu Teodor, care vorbea întotdeauna foarte frumos şi cu entuziasm despre istoricul american. Mulţi ani mai târziu, aveam să-l cunosc personal.
De-a lungul timpului şi cu premisele de mai sus, l-am urmărit pe Keith Hitchins, cu preocupările şi cărţile sale. Cu bogatele sale cunoştinţe de limbi central- şi est-europene, dar şi orientale, Keith Hitchins a făcut parte din competitiva lume universitară americană, fiind profesor la prestigioasa University of Illinois şi s-a dedicat istoriei Europei Centrale şi de Est, spaţiului sovietic şi Asiei Centrale. În anii 1960, îi apar primele contribuţii la istoria românească, dedicate mişcării naţionale româneşti din Transilvania (secolele XVIII-XIX). În paralel cu publicaţiile de la prestigioase edituri americane sau vest-europene, în anii 1970 îi apar traduceri la Editura Dacia din Cluj, rod al bunelor sale relaţii cu lumea universitară clujeană, în special cu Pompiliu Teodor. O sumară investigaţie asupra oricărui catalog de bibliotecă serioasă de istorie românească îţi relevă numeroasele sale publicaţii pe teme româneşti: cercetări despre raporturile dintre cultură şi confesiune, istoria ideilor, publicarea de documente şi corespondenţă, cercetări (moderne pentru nivelul de atunci al istoriografiei româneşti) despre tema dificilă a „conştiinţei naţionale“, chiar şi o lucrare pe un subiect mai puţin frecventat de istoriografia românească: The nationality problem in Austria-Hungary. The reports of Alexander Vaida to Archduke Franz Ferdinand’s chancellery (Leiden, 1974).
La finalul anilor 1980, câteva dintre cărţile sale reprezentative au fost traduse la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică de la Bucureşti, care a publicat, de asemenea, ediţii şi traduceri ale unora dintre cărţile sale chiar în limbile engleză, franceză, germană. În timpul regimului comunist, Keith Hitchins a putut călători de câteva ori în România, a cunoscut locuri, oameni, a cunoscut îndeaproape mişcarea istoriografică românească, în general a fost unul dintre cei mai buni cunoscători – din afară – ai României. În arhivele româneşti (şi nu numai) a adunat un vast material documentar pe care şi-a construit cercetările istorice şi lucrările.
După 1990, legăturile sale cu România s-au consolidat, fiind adeseori prezent la conferinţe, manifestări ştiinţifice şi, mai ales, lucrând neîncetat. Cercetările sale despre istoria românilor din Transilvania în epoca modernă fac din Keith Hitchins un autor de referinţă pentru orice nouă cercetare dedicată acestui subiect. Datorită excelentei sale cunoaşteri a României şi a istoriei româneşti, a fost solicitat să scrie sinteze. Întâi, a participat alături de Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Şerban Papacostea şi Pompiliu Teodor la redactarea Istoriei României (Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 1998, 620 p., lucrare reeditată de mai multe ori). Aici, Keith Hitchins a scris partea a III-a, Desăvârşirea naţiunii, şi a contribuit astfel, alături de nume mari de istorici, la redactarea celei mai bune sinteze de istorie românească de după 1989. În acelaşi context, a publicat o operă de rezistenţă şi de mare importanţă pentru istoria modernă românească: Rumania 1866-1947 (Oxford, Clarendon Press, 1994); doi ani mai târziu publica The Romanians, 1774–1866 (Oxford University Press, 1996), ambele cărţi fiind traduse şi publicate (în mai multe ediţii) la Editura Humanitas. În cele din urmă, Keith Hitchins a publicat o sinteză de istorie generală românească: A concise history of Romania (Cambridge University Press, 2014). Toate aceste cărţi au făcut din Keith Hitchins o autoritate incontestabilă în istoria românească şi un apropiat sincer şi generos al istoriografiei româneşti. Aceasta l-a primit cu bucurie pe istoricul american în rândurile ei, fiind ales membru de onoare al Academiei Române şi primind titlul de „Doctor honoris causa“ al mai multor universităţi româneşti, prima fiind Universitatea Babeş-Bolyai (1991), alături de universităţile din Alba Iulia, Sibiu şi altele.
La final, trebuie să-i mulţumesc (mulţumim) lui Keith Hitchins pentru cele aproape şapte decenii dedicate istoriei româneşti. Sit tibi terra levis.