Ilie Rad

Sunt aici, de fapt, două probleme majore: apariţia internetului şi apariţia pandemiei. Să le luăm pe rând.

Eu am venit la Universitate în anul 1995, când am concurat pentru un post de lector la recent înfiinţata Facultate de Ştiinţe Politice şi Administrative. Încă de la înfiinţare, facultatea a beneficiat de sprijinul financiar şi logistic primit de la IREX (International Research and Exchanges), o organizaţie americană nonprofit, axată pe educaţie globală şi dezvoltare, care a mai sprijinit atunci, simultan, o universitate din Polonia şi alta din Ungaria. Cred că meritul principal în includerea noii facultăţi în programul IREX îi revine rectorului de atunci, Andrei Marga, care avusese înainte o bursa de cercetare la Woodrow Wilson Center, din Washington DC (SUA). În fine.

După o vizită a unor experţi americani la facultatea noastră, prin 1995 sau 1996, l-am auzit pe Emil Boc, lector şi el la facultate, spunând: „Introducerea Internetului va fi un mare pas înainte pentru noi!“ Atunci am auzit pentru prima oară cuvântul internet, a cărui semnificaţie nu o cunoşteam.

La puţin timp, s-a introdus internetul la facultate (funcţionam atunci în clădirea Echinox), iar nouă, profesorilor, ni s-au creat primele adrese de email. Ne-am dat seama, instantaneu, ce miracol era acest internet. Puteam comunica instant cu oricine din lume, gratuit. M-am gândit atunci cât de uşor comunicam eu cu ţara şi cât de grea a fost acea comunicare la începutul secolului XX, când unii din năndrenii mei au ajuns în America. Treceau luni de zile până ajungea o scrisoare din America în România şi invers.

Al doilea pas pe care l-a făcut instituţia mea a fost acela de instalare a unor monitoare mari în săli, conectate cu unele universităţi americane, pentru ca noi să putem urmări, în direct, cursurile unor profesori americani. Cred că obiectivul nu s-a realizat, din cauza diferenţei de fus orar dintre America şi România.

A apărut apoi şi posibilitatea ca unele cursuri ale profesorilor din Cluj-Napoca să poată fi audiate de studenţii extensiilor pe care le are UBB. Nici această posibilitate nu cred că a fost folosită, pentru că s-a demonstrat că erau mai utile cursurile mai concentrate, dar ţinute “faţă în faţă“.

Apariţia internetului nu ne-a schimbat viaţa radical, dar ne-a simplificat-o în mod cert.

Apariţia pandemiei, da, aceasta ne-a schimbat vieţile în mod radical. Am publicat în perioada pandemiei două cărţi (Scrisori către Liviu Rusu şi America din Cortland), dar, pentru că nu le-am putut lansa, am senzaţia că ele sunt neterminate, că nu au botezul pentru a ieşi în lume.

Cum m-am adaptat la viaţa online? Destul de repede, graţie băieţilor mei (Mihai şi Tudor) şi energicelor mele asistente, inteligente şi talentate, Carmen Ţâgşorea şi Alexandra Ormenişan, care mi-au creat conturi şi m-au ajutat să ţin cursurile online.

La cursurile „faţă în faţă“, de pildă, îi rugam pe studenţi să vină numai dacă sunt efectiv interesaţi de problemele discutate, frecvenţa la cursuri nefiind obligatorie, conform Chartei UBB. Iar dacă veneau, îi rugam să se abţină de la folosirea telefonului. Deziderat greu de atins.

Acum se conectează la un curs online mai mulţi studenţi decât ar fi venit efectiv în varianta „faţă în faţă“ a cursului. Ca să fie cursul „interactiv“ şi în acest mod, întreb: „Alexandra, sau Lorena, sau Sergiu, ce ziceţi de această explicaţie? Ce ştiţi de cutare lucru?“ Văd că Alexandra, Lorena şi Sergiu sunt conectaţi, numai că ei nu răspund. În locul imaginii lor mişcătoare, apare o imagine statică. Deci sunt conectaţi doar formal.

Cursurile online sunt o variantă de avarie. Am arătat că acum zece ani am avut posibilitatea să ţinem cursuri online, dar acestea nu şi-au dovedit eficienţa. E adevărat, aveam alternativa tradiţională. Acum nu o mai avem. Decât nimic, mai bine ceva.

Pot acum să particip, în timp real, la vernisajul unei expoziţii care are loc la Washington sau Moscova. Dar apoi, abia aştept să ajung în cele două metropole, pentru a vedea expoziţia respectivă “pe viu“.

Cultura înaltă din mediul digital nu va fi o cultură înaltă, ci un surogat.