DANIEL COMAN

Daniel Coman s-a născut în 1992, la Sibiu, unde şi trăieşte. Este în prezent doctorand la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu. Membru al cenaclului Zona Nouă, face parte din echipa de organizare a festivalului Z9 Young Literature Festival şi este editor al antologiei Zona Nouă.

Nu fac des alegeri între fapte mari şi nesemnificative,

nu fac nici măcar diferenţa între ridicol şi micile mele

trăiri cotidiene.

Ceea ce pot să simt este singurătatea

unei zile de vineri, în care cele mai simpliste aparate

dau substanţă dimineţii.

Precum un espresor de cafea,

însă nu presiunea cu care împinge aburii printre granule e forţa

de care depind.

Deşi logica lucrurilor nu permite asemenea observaţii,

ceea ce e diluat e mai consistent. Aşa apare iluzia că durează

mai mult.

Mai mult nu e bine, mai concentrat nu e bine.

Trebuie să fie repetitiv, să aibă acelaşi sunet,

să pot afla uşor cifrele care-i compun proporţiile,

să mă facă să gândesc intuitiv.

Am traversat pădurea şi am fost surd la toate zgomotele ei.

În plin torent, nici ea nu şi-a dresat lichenii mai bine.

Au fost statici, indiferenţi,

pătură verde pe care să-ţi sprijini rucsacul obosit.

Ceea ce era afară nu avea legătură cu interiorul. Liniştit

ca un campion orgolios înaintea luptei care să anunţe decizia,

am făcut drumuri repetitive între mai mulţi copaci. Marcajele

sunt pentru oameni înţelepţi,

pentru cei care mai au puterea să vadă ce-a mai rămas.

Îmi spun să continui, e de la cafea,

desele întreruperi de respiraţie. Ei mă ceartă că n-aud,

să scot dracului căştile din urechi. Orice om inteligent

are respect pentru munte. Dar eu nu, important e

să am un playlist bine făcut, să nu trebuiască să fac gestul

superfluu de a scoate telefonul pentru un forward.

Ceea ce e limpede e că totul e destrămat, putred şi alunecos.

Doi oameni au murit. Ea, douăzeci, el, douăşopt. Deşi

cu poza-n faţă, zoom in, nu voi afla niciodată de ce.

Bine atunci, să rămână un mister. La fel cum, cu picioarele

printre mlaştinile în miniatură dintre bolovanii acoperiţi
de gelatină,

văd tot mai puternic lumina filtrată de frunzele copacilor

şi am sentimente contradictorii.