POEME DE MARIUS FLOREA

pană de curent

linişte neagră peste oraş

fără butoane

intrăm în sevraj

acum suntem noi cei de pe ecrane

oglinzile negre

ne arată hidoşi

becurile arse au devenit reci

în beznă ne ducem

somnul de veci

nu vrem să fim faţă în faţă cu noi

murim toţi deodată

oraş de strigoi

tinitus

un sunet care nu-ţi dă pace

de care fugi în viteză

prin cele mai aglomerate circuite urbane

prin cele mai lăturalnice alei periferice

la adăpostul procesoarelor calde

sau în ploaia rece cu scurt-circuit

încerci să aprinzi ecranul din palmă

să faci ţânţarul care te spionează să se apropie

apoi să-i tragi una cu cealaltă palmă

provocând un ultim bâzâit mortal

îţi pui mâinile la urechi

şi urli cât poţi de tare

riscând să alertezi lumea din jur

să-ţi facă poze şi să te raporteze

dar sunetul e tot acolo

e tinitus

programul ce ţi-a fost instalat din fabrică

e acolo să-ţi amintească

cui aparţii

electroşoc

sunt pregătit

pentru scurtcircuit

vreau doza zilnică de excitare

aţintesc ochii spre icoana stinsă

îmi pun cu grijă căştile

pentru electroşoc

muzica începe

altarul se aprinde

curentul îmi trezeşte creierul amorţit

convulsii şi spasme

ţipă stridente

îmi umplu camera

se suie pe pereţi

îngân pe silabe

rugăciunea secolului

lumina coboară, ajung la paroxism

apoi cobor încet

dulce sublimare

demonii se varsă în serii lungi de biţi

spovedania îmi uşurează mintea

nervii îmi sunt calmi

totul este soare după exorcizare

mi-am luat doza zilnică de iluminare

credinţa n-a murit

sunt liniştit