DANIEL SUR

Cred că fenomenul este unul natural, dacă ţinem seama, pe de o parte, de contextul general şi, pe de altă parte, de specificul local. Dacă privim contextul general, nu avem cum să nu luăm în calcul modul în care se transformă lumea sub ochii noştri. În ultima vreme, se vorbeşte tot mai mult şi tot mai intens despre provocarea pe care o reprezintă tehnologia şi se anunţă adevărate revoluţii din tehnologia informaţiei şi din biotehnologie. În cartea sa, 21 de lecţii pentru Secolul xxi, Yuval Noah Harari preconizează că revoluţia tehnologică ar putea să scoată în curând miliarde de oameni de pe piaţa muncii şi să creeze o nouă şi uriaşă clasă inutilă, generând prefaceri sociale şi politice pe care nicio ideologie existentă nu ştie cum să le gestioneze. Mai mult, crede că principala boală de care va suferi omul într-un viitor imediat este irelevanţa. Că omul va deveni inutil, iar oamenii vor fi înlocuiţi de roboţi şi că astfel vor apărea zorii unei dictaturi a digitalizării. Că inteligenţa artificială ne va influenţa curând să decidem ce să studiem, unde să lucrăm şi chiar cu cine să ne căsătorim. Că foarte curând autoritatea va trece de la oameni la algoritmi. Că deja suntem cipuri minuscule într-un sistem imens de date pe care nimeni nu le înţelege cu adevărat. Asimilăm biţi de date prin emailuri, postări pe Facebook şi articole online, procesăm aceste date şi transmitem alte biţi de date prin emailuri, postări pe Facebook sau prin intermediul internetului. Trebuie să recunoaştem, un astfel de scenariu se înscrie în ceea ce Jacques Derrida numea „tonul apocaliptic“. Suntem loviţi zilnic de cuvinte rupte parcă din conferinţele ted despre înaltă tehnologie: blockchain, inginerie genetică, genetică, inteligenţă artificială, neurologie, machine-learning (învăţare automată etc.), robotică, nano-robotică, biotehnologie etc. După destrămarea constructelor sociale fasciste şi comuniste, Yuval Noah Harari consideră că şi ideologia liberală, care a dominat lumea în ultimele decenii, se află la capăt de drum. Se află la capăt de drum pentru că nu mai reuşeşte să ofere soluţii la problemele contemporane, cum ar fi: inteligenţa artificială, locurile de muncă, irelevanţa crescândă a omului, naţionalismul, dispariţia libertăţii de a alege, de a lua decizii, dictaturile digitale, inegalitatea, comunitatea, Facebook-ul, Brexitul, viziunea lui Trump, ameninţarea nucleară, provocarea ecologică, provocarea tehnologică, modificările genetice, colapsul biosferei, tonusul mental insuficient, algoritmii interconectaţi, religia, probleme de identitate, imigraţia, rasismul, discriminarea culturală, terorismul, armele de distrugere în masă, războiul şi prostia omenească, marşul nebuniei, smerenia, etica, Dumnezeu, secularismul, adevărul şi post-adevărul, ignoranţa, dreptatea, educaţia, industria credinţei, meditaţia etc. Că nu mai reuşeşte să răspundă la întrebări precum: dacă este flămând, omul mai poate avea libertate? Care mai e locul omului în viaţa omului? Mai contează nevoile fundamentale ale oamenilor? Cine le mai protejează statutul social şi respectul de sine? De ce sunt datele atât de importante? Mai contează să votezi în epoca internetului, mai ales după scandalurile repetate după campanii de dezinformare şi distragere a atenţiei (de genul Cambridge Analitica şi Brexit)? În ce fel inteligenţa artificială ne ajută şi în ce fel ne distruge? Ce mai înseamnă adevărul în epoca Google? Câtă democraţie şi egalitate mai poate exista în secolul dictaturilor digitale? Cine deţine datele? Pregătesc şcolile elevii pentru schimbarea lumii contemporane? Cât este de important echilibrul emoţional? Ce soluţii oferă naţionalismul şi religiile la problemele actuale? Să primeşti imigranţi e o datorie sau o favoare? Şi ce înseamnă integrarea imigranţilor şi intoleranţa când e vorba de diferenţele culturale? Poate reuşi Europa să nu fie destabilizată de oamenii care nu îi împărtăşesc valorile? Cum a ajuns terorismul să domine politica globală? Cum putem face astfel încât naţiunile, religiile şi culturile să fie mai puţin realiste şi mai modeste în ceea ce priveşte adevăratul lor loc în lume? Se vorbeşte tot mai insistent despre postumanism şi, pe urmele lui Nietzsche, despre moartea omului. În lumea noastră contemporană, schimbările sunt mai numeroase şi mai rapide decât în oricare perioadă din istoria omenirii. Puterea oferită de tehnologie şi date şi concentrarea acestei puteri în mâna câtorva companii transnaţionale aruncă omul contemporan într-un fel de nou sclavagism, unul oarecum similar cu cel descris de Marx şi comentat de marxişti şi neomarxişti.

La nivel local, în România postdecembristă au circulat o puzderie de poveşti salvatoare. Capitalul şi societatea capitalistă va salva societatea românească şi va aduce bunăstare cetăţenilor. Integrarea europeană ne va aşeza, cu drepturi egale, în loja statelor prospere, cu un nivel de trai ridicat şi cu drepturile fundamentale asigurate. În fapt, după zeci de ani de aşteptări, schimbările nu au acoperit nici pe departe aşteptările tuturor. Ba mai mult, în dezbaterea de idei şi în lupta ideologică din societatea românească, omul, cetăţeanul, conta cel mai puţin şi contează cel mai puţin. Dacă luăm în considerare şi faptul că mediul economic este dominat de câteva companii multinaţionale care exploatează la maxim resursele naturale şi umane locale, putem considera ca recursul la marxism este cât se poate de natural. Şi asta, în ciuda trecutului nostru recent şi a aversiunii pe care o provoacă această ideologie în rândul celor născuţi şi crescuţi în comunismul ceauşist.