CONSTANTIN CUBLEŞAN 80

Alice Valeria Micu: Vârstele rotunde sunt prilej de nuanţări, de revizuiri. Vă invit să trecem în revista afinităţile dumneavoastră elective. V-aţi întâlnit de-a lungul vieţii şi carierei cu oameni şi cărţi, cu dramaturgi şi spectacole, cu cititori şi spectatori, trăind literatura şi teatrul pe viu. Care au fost întâlnirile esenţiale şi cum v-au influenţat acestea?

Constantin Cubleşan: M-am întâlnit, desigur, cu mulţi oameni în viaţa mea. Mă gândesc însă că vă interesează scriitorii cu care m-am întâlnit şi care mi-au influenţat, într-un fel sau altul, viaţa, drumul în literatură… Am mai spus şi altădată, unul dintre cei mai importanţi scriitori care m-au îndrumat spre cariera literară, a fost profesorul meu din liceu: I. D. Sârbu. Un alt om de care mi-am legat un anume drum în viaţă a fost Al. Căprariu. Păcat că nu a prins deschiderea orizonturilor cultuale de după 1989. Cred că ar fi fost un editor excepţional şi ar fi făcut din editura „Dacia“ pe care el a înfiinţat-o, una dintre cel mai importante edituri din ţară. Am stat alături de el mai bine de zece ani, vreo câţiva, semnificativi, la „Tribuna“ şi alţii şapte la Editură în calitate de redactor şef. El era directorul. L-am secondat în multe acţiuni aşa cum şi el m-a sprijinit în realizarea câtorva cărţi esenţiale pentru mine la acea vreme. Dar, m-am bucurat de bune relaţii cu mulţi scriitori importanţi pentru literatura noastră, care m-au sfătuit sau mi-au dat imbolduri de lucru. N-are rost să dau niciun nume. Ar fi prea mulţi, pentru că toată viaţa mea s-a construit pe asemenea relaţii sau prietenii, spuneţi-le cum doriţi. Nu cred că am avut duşmani, chiar dacă unii şi-au exprimat rezerve faţă de unele din scrierile mele. Şi dacă ar fi să dau, totuşi, un nume, acela e, cu siguranţă, D. R. Popescu, un prieten de lungă durată, din anii studenţiei şi până la vârsta aceasta înaintată pentru amândoi. De el mă leagă multe momente, cel puţin interesante, din viaţă.

A.V.M: V-aţi lăsat numele pe un număr mare de cărţi ce compun o operă impresionantă, dar viaţa se măsoară deopotrivă în bucurii şi în regrete. Ce sau cine lipseşte din lungul dumneavoastră drum prin literatura română?

C.C.: Cred că lipsesc mult prea multe lucruri despre care am putea să vorbim acum. Dar nu astea sunt cele mai de seamă. Important pentru mine este că am o familie care m-a sprijinit în toate acţiunile. Am avut şi părinţi care m-au înţeles şi m-au ajutat, cât au putut, în anii formării mele, creându-mi condiţii optime de învăţătură, de citit şi de scris. Şi-apoi, nu m-am plâns niciodată că n-am ce-mi trebuie, că sunt nedreptăţit în vreun fel. M-am mulţumit întotdeauna cu ce-am avut şi m-am bucurat de fiecare pas pe care l-am putut face, înaintând pe drumul meu, chiar dacă au fost şi destule porţiuni accidentate. Am fost promovat, cum se spune, în diferite funcţii pentru că mi s-a apreciat capacitatea de muncă. Să nu neglijăm faptul că m-am născut în zodia taurului, iar taurii sunt încăpăţânaţi şi nu se dau în lături de la greu…Niciodată n-am invidiat pe nimeni care mi-a luat-o înainte. Am scris cum am putut, cu cât talent sau pricepere am avut. Asta nu înseamnă cu nu mi-am dorit niciodată să ating cote de vârf în meseria de scriitor. Spun: meserie, pentru că scrisul e o meserie pe care o înveţi, dacă ai ce să înveţi şi de la cine să înveţi, ca să te poţi bucura de preţuirea celor care te citesc.

A.V.M.: Adresaţi o invitaţie ipotetică pentru o scurtă plimbare pe străzile Clujului unei singure persoane. Cine ar fi aceasta şi de ce? Cum ar decurge conversaţia?

C.: Nu m-am mai plimbat de mult pe străzile Clujului. Merg în lungul lor ca să ajung undeva, pentru a-mi rezolva o problemă oarecare. Discuţiile le port cu prietenii stând la o masă undeva sau pe o bancă în parc, atunci când se nimereşte să mă întâlnesc cu cineva care să vrea să stea de vorbă cu mine. Despre ce discutăm? Despre orice. Sunt un om interesat de tot ce se întâmplă în jurul meu: în Cluj, în ţară, în lume şi chiar în univers.

A.V.M.: În activitatea de critic şi eseist v-aţi oprit la numeroşi scriitori remarcabili ai literaturii noastre. Totuşi, aveţi un autor preferat? Cum s-a petrecut întâlnirea cu el (fie ea directă sau doar prin intermediul cărţilor) şi ce v-a câştigat fidelitatea?

C.C.: Prefer scriitorii clasici. Dar sunt foarte interesat de cum se scrie azi. Bunăoară, cum se scrie poezia. Asta m-a făcut să citesc multe cărţi de poezie despre care am scris comentarii, îndeobşte, analitice, diagnosticale, dacă pot să le numesc astfel. Am găsit şi un editor interesat să publice asemenea cărţi de critică a poeziei. Acesta e Mircea Petean. la editura căruia am tipărit în ultimii ani un soi de serial pe această temă. Trei volume masive şi suntem pe cale să-i dăm drumul şi celui de al patrulea. Am găsit şi o revistă, „Apostrof“, condusă de Marta Petreu, care mă găzduieşte cu generozitate…

A.V.M.: În ultima perioadă v-aţi oprit cu precădere asupra cărţilor de poezie. Aveţi o definiţie personală a ei? Dar a vieţii?

C.C.: Poezia de azi mi se pare fascinantă tocmai prin nenumăratele ei faţete de exprimare. Îmi plac şi experi-
mentările şi construcţiile clasicizante, romantice ori romanţioase ş.a. Îmi place poezia lui Eminescu şi am urmărit cu atenţie comentariile în legătură cu ea, de mai bine de un deceniu. Totul s-a materializat până acum în zece cărţi de critică a criticii literare privindu-l pe Eminescu. Veţi spune, probabil, că e o poezie scrisă cu aproape două secole în urmă. E adevărat. Dar dacă ştii s-o citeşti e teribil de actuală… Să definesc poezia?!… Ştiu eu?… Poezia e însăşi viaţa. Depinde cum o trăieşti şi cum te referi la ea. Sunt poeţi care scriu o interesantă poezie despre aspectele ei derizorii. Despre grotescul vieţii. Despre marile dezamăgiri… În orice, poezia se face prezentă. Totul e să ştii, să poţi s-o recunoşti şi s-o… spui. În rest, cum e să dai o definiţie unei emoţii care se materializează în cântec? În cântec de jale sau de bucurie, în cântec de disperare sau de entuziasm?… Din păcate, azi se citeşte foarte puţină poezie de către publicul care s-a dezobişnuit să citească, în general. Există o categorie specială de cititori pentru poezie. O elită. Ceea ce nu înseamnă, câtuşi de puţin, că poezia e ceva perimat. Dimpotrivă. Cred că poezia e azi mai vie ca oricând. Totul e să ştii, să vrei, să poţi să te apropii de ea.

Interviu realizat de Alice Valeria Micu