DAN GULEA: VIAŢA DUBLULUI, ÎNTRE ONTOFONIE ŞI PROZĂ

Reîntâlnirea celor doi membri ai Grupului suprarealist român în arealul exegezei contemporane este semnificativă pentru dinamica Grupului, alcătuit din Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Paul Păun şi Gherasim Luca, alături de D. Trost, divizat în special din cauza rivalităţii dintre Naum şi Luca.

Circumscris de istoria noastră literară unei perioade cuprinse între 1940 şi 1947, Grupul suprarealist şi-a continuat experimentele şi după această dată, aşa cum reiese din ambele exegeze – texte şi atitudini fiind consemnate până în 1950, an în care Trost, aflat împreună cu Luca în Israel – primă etapă în drumul spre Paris – îi transmite o scrisoare lui Breton, unde rezumă activitatea Grupului – scrisoare reprodusă in extenso în monografia lui Răileanu.

Mica modificare de cronologie, deşi aparent nesemnificativă, este importantă pentru radiografierea unei activităţi underground a literaturii noastre, după instaurarea comunismului, Calea Şearpelui de Gellu Naum (1948), la Vie exterieure de Paul Păun (1948) sau corespondenţa ori experimentele lui Luca sau Trost pot sta alături de alte mişcări ascunse, precum cenaclul lui Barbu Slătineanu sau Rugul Aprins, conturând o dinamică specială anilor 1950, care ar trebui evaluată.

Deşi aparent de factură diferită (volumul Marievei Ionescu ­– Spre partea cealaltă. Proza lui Gellu Naum, Bucureşti: Tracus Arte, 2018, 324 p. – vizând proza lui Naum, iar cel al lui Petre Răileanu – Gherasim Luca poezie ontofonie, Bucureşti: Tracus Arte, 2019, 318 p. – parcursul întregii opere a lui Luca), cele două cărţi developează reţeaua fină a trimiterilor şi aluziilor şi magice, şi mistice, decelate într-o poetică originală, diferită şi totuşi comună, aşa cum principiile opuse au un anumit grad de complementaritate.

Cei doi autori au profiluri diferite: Marieva Ionescu, apreciată în special în calitate de traducătoare de limbă franceză (Saint-Exupéry, Mondiano), debutează cu acest volum îndelung gândit, în timp de Petre Răileanu, cunoscut comentator al interferenţelor literaturii române cu cea franceză (autor de studii şi ediţii în special despre avangardă, precum volumul Dada în direct, 2016), a emigrat la începutul anilor 1990 în Franţa, unde a fost jurnalist la Radio France International.

A treia monografie dedicată lui Naum (după cele ale lui Rémy Laville, 1994 şi Ion Pop, 2001), cea a Marievei Ionescu aduce o nouă perspectivă asupra operei unui mare autor, aflat actualmente într-un con de umbră; este autorul care ascunde în textul său o „teologie poetică“, unde „scândură“ poate însemna „icoană“, unde „schimbarea“ şi recunoaşterea ei devin esenţiale pentru o devenire ontologică, iar Meister Eckhart, Sf. Grigore de Nyssa, Sf. Maxim Mărturisitorul (via Evdokimov) sunt reperele ce îndrumă către o ştiinţă a dragostei – temă şi motiv profund pentru autorul romanului Zenobia, de unde se divid conexiuni spre întreaga sa operă.

Volumul lui Petre Răileanu despre Gherasim Luca se bazează pe monografia din 2003 apărută în limba franceză în colecţia „Românii din Paris“, coordonată de Basarab Nicolescu – o carte tradusă rapid la Editura Junimea, în anul următor – prima cercetare dedicată poetului; cele 150 de pagini ale acestei prime variante se augmentează acum la peste 300, rezultând un nou volum, care urmăreşte cu precădere opera în limba franceză a lui Luca, cu comentarii la textele de după emigrare, începând cu volumul Héros-limite din 1953; sunt investigate, meticulos, prin referiri la Nicolas Flamel, alchimistul din secolul xiv sau la mitul vampirului (cu o bună reprezentare la Gellu Naum sau Victor Brauner) ceea ce se poate numi „dialectica demoniacă, o obiectelor fabricate pentru prietenii săi“. Astfel, „vampirul pasiv îşi face intrarea în categoria mediumurilor. Din această perspectivă se cuvine interogată din nou proximitatea dintre Vampirul pasiv şi Medium. Gherasim Luca şi Gellu Naum scriu separat două cărţi în care circulă acelaşi flux poetic, aceleaşi figuri şi obsesii“.

Un cuvânt-cheie este semnificativ pentru opera celor doi autori: dragostea; pentru Gellu Naum, urmărit prin relaţia cu Ligia (sau Lyggia – dublare echipolentă a unei consoane), Marieva Ionescu analizează dialogul în scris şi în desen (de-semnurile mediumnice – de felul celui ce ilustrează coperta studiului) sau fotografie, în timp de Petre Răileanu îl priveşte pe Luca tot prin felul în care „Iubirea este ordonatoarea universului, singura instanţă capabilă să transforme negrul omniprezent şi obsesiv“, prezentând obiectele create pentru prietenii săi (membri sau apropiaţi ai grupului suprarealist), semnificaţiile lor.

Spre deosebire de interpretările clasice de până acum ale operei grupului suprarealist român, centrate pe literaritate sau text, se dezvoltă în aceste două exegeze o heteronomie text-imagine, text-obiect, de tip sintetic, caracteristică avangardelor artistice. Astfel, punctele centrale ale monografiilor sunt identificate în cea de-a doua parte a operei autorilor; la Naum, totul porneşte (şi se întoarce) la romanul din 1985, Zenobia, în timp ce la Gherasim Luca este urmărit faimosul său bégayement („bâlbâială“), fermentul poeziei sonore pe stadioanele căreia se auzea vocea poetului, ferment ce a luat naştere în 1947-1948, în România.

Egali şi totuşi diferiţi, prin amprenta pe care o lasă asupra criticii şi istoriei literare, cei doi poeţi îşi urmează drumul lor spre clasicizare: mai rapid în cazul lui Naum, cu un loc definit şi de naumieni („Nu l-am cunoscut pe Gellu Naum, dar sper că, închipuindu-mi că proza/poezia lui ar putea fi «tradusă» şi astfel în cuvintele acestei cărţi – îşi încheie Marieva Ionescu volumul – să mă fi alăturat, măcar într-o mică măsură, celor cunoscuţi lui.“), mai lent în cazul lui Luca, unde trebuie decelate, pas cu pas, aşa cum face Răileanu, naţionalitatea unui „étranjuif“, dar şi disensiunile cu letrismul lui Isou, umbra lui Celan asupra Grupului şi asupra lui Luca şi, în fine, sinonimia ontofonie – poezie.

Dacă au pornit sub aceeaşi zodie în viaţa poetică (ambii orfani de tată, inventându-şi şi construindu-şi modelele lor paterne, aşa cum au putut – Gellu Naum este fiul poetului Andrei Naum, eroul de la Mărăşeşti, iar Gherasim Luca sau Solman Locker, alias Zola sau Zoli, este fiul unui croitor al armatei, dispărut în 1914, înaintea începerii războiului, conferindu-i totuşi fiului statutul de orfan de război), ei s-au despărţit prin final – Luca sfârşind după modelul lui Celan, aruncându-se în Sena (un model de sub care poate greu fi exonerat, după cum sugerează Răileanu), iar Naum aşteptându-şi finalul precum într-unul din poemele sale, „Bătrânul şedea mort (…) Şoptea NU Atâta şoptea“.