Poeme de Noa Levin Harif

Desen de Noa Levin Harif

 

*

Iar când se-ntunecă

ţes păianjenii timpului

într-o gogoaşă de cuvinte

literă după literă

ies la lumină

şi-şi iau zborul

*

Din crâmpeiele timpului

din colecţii de privelişti

şi locuri demult uitate

îţi voi ţese o haină

cu firul milei şi cu lacrimi

să-ţi înfăşori trupul cel sălbatic

ce va împinge şi va lovi

în însuşi trupul meu

până se va sfâşia

şi pînă la strigăt

pînă ce te vei elibera

cu o nouă poezie

în însăşi înfăţişarea mea fidelă

*

Mă deşir în fire

din colţurile ţesăturii

chiar fire invizibile.

Ridic un capăt de fir

şi croşetez o zi obişnuită

sau de sărbătoare

şi sărbătoriri

ce se sfârşesc

precum un cârlionţ

ce se-nfăşoară în linişte

în jurul său

desfac nodurile

şi o pornesc

despuiată.

 

Traducere din ebraică de Paul Farkas