RADU CONSTANTINESCU: MIRCEA BRAGA – 80

Recentul volum Mircea Braga în mijlocul utopiei culturale asumate, editura Aeternitas, 2018, apărut sub auspiciile Universității 1 Decembrie din Alba Iulia (coordonator: Diana Câmpan) mi-a readus în memorie o admirabilă revistă culturală care apărea la Sibiu în anii ’70 ai secolului trecut și care degaja o notă inconfundabilă de aristocrație și noblețe. Se numea Transilvania, iar ținuta sa rafinat intelectuală se datora celor câțiva redactori care nu oboseau în a descoperi/inventa de la un număr la altul, noi subiecte incitante, variate soluții grafice pentru a menține stacheta la nivelul la care alte publicații aspirau fără succes. Între aceștia, Mircea Braga (ajuns la vârsta de 80 de ani și omagiat în volumul amintit) se distingea prin profunzimea abordărilor sale, prin rigoarea analizelor cu finalitate declarat axiologică, de re/instituire a supremației valorii, într-o perioadă în care un asemenea criteriu era privit cu suspiciune; dar și, în egală măsură, printr-o tenacitate care i-a fost, peste ani, suportul împlinirilor sale, printr-o ironie sceptică și modestie (Aura Christi vorbește de „izolare și ascetism”) care
l-au sustras benefic vâltorii disputelor literare sterile.

Primul capitol al cărții, Întâlniri fundamentale, reunește studii datorate unor eminenți reprezentanți ai spiritualității române contemporane. Evocărilor semnate de acad. Ioan-Aurel Pop („Mircea Braga se identifică cu Transilvania” <n.n.revista sibiană>, el fiind cel care „știa dreapta cumpănire, care decela cu înțelepciune valorile și care încuraja mesajele cu sensuri durabile.”), sau de Ion Buzași (Mircea Braga „întemeietor, care a contribuit la dobândirea și consolidarea prestigiului academic al proaspăt înființatei Universități belgrădene”), li se adaugă spumoasele metafore izvodite din condeiul inconfundabil al lui D. R. Popescu („prietenie, pasăre rară”), sau amintirile bunilor săi prieteni/colegi universitari Constantin Cubleșan, Marcel Mureșeanu și Mircea Popa care oferă informații inedite despre directoratul la teatrele din Baia Mare (singurul din provincie în care a lucrat Liviu Ciulei) și, mai apoi, Sibiu, despre tactul și înțelepciunea sa în a gestiona cu autoritățile tensiunile născute de spectacolele curajoase, montate aici. Rememorări discrete, izvorâte din cunoașterea intimă a sărbătoritului, din respect și prețuire din partea colegilor, comilitoni ai spiritului, care îi conturează un portret în linii ample, generoase, aureolate de nimbul „păsării rare” a lui DRP.

Așa cum observa Mircea Anghelescu, o lucrare aniversară reprezintă  și o bună ocazie pentru o discuție aprofundată pe marginea conceptelor avansate de autor în volumele sale. Fapt împlinit în cea de a treia secțiune a volumului, Idei, principii, cărți, sub condeiul unor critici și istorici literari, colegi sau discipoli ai autorului, care analizează contribuțiile sale de natură teoretică întru luminarea unor concepte fundamentale ale culturii (tradiție și tradiționalism, sincronismul cu mișcarea culturală europeană, imaginarul și, nu în ultimul rând, cultura ca utopie, tema poate cea mai apropiată de sufletul și sensibilitatea lui Mircea Braga, căreia i-a consacrat în anul 2000 un remarcabil volum, Cultura – o utopie asumată?). Analizele pun în evidență faptul că „Mircea Braga evaluează dimensiunile și structurile unor texte literare prin apelul la resurse metodologice diverse” (Iulian Boldea), performanța sa „de a-și construi o platformă teoretic-omogenă, impusă de/prin efortul de cristalizare a unei concepții integratoare, deschise către însumarea tendințelor paralele din cultura și literatura națională și europeană” (Gheorghe Manolache), descendența critică – „Modelul lui de referință ar putea fi Tudor Vianu, dezvoltând dintr-o critică literară aplicată (până la nivel stilistic) un ideal de literatură comparată, în primă treaptă, și apoi un proiect de filosofie a culturii, în cea de a doua treaptă” (Ion Simuț)

De o atenție privilegiată se bucură una din ultimele sale lucrări: Ecce Nietzsche, Exerciții de lectură hermeneutică, București, EAR, 2015, „un minunat spectacol de idei” cum îl numește Vasile Muscă, un demers unic „dat fiind faptul – semnalat de acad. Alexandru Surdu – că nu am avut în literatura română până la această apariție editorială, o analiză de ansamblu a gândirii filosofice a lui Fr. Nietzsche, cu atât mai puțin un demers exegetic întreprins de un filosof al culturii, filolog prin formație…”.

Într-o scrisoare pe care Mircea Braga  o primea în aprilie 1986 de la Constantin Noica, acesta îi adresa următoarele cuvinte: „Dai cititorului sentimentul încântător că ești din tagma lui, nicidecum din nesuferita și adesea arogantă tagmă a autorilor, și dacă te retragi din sacerdoțiul scrisului o faci totuși cu sete de cultură, cu o bogăție de lecturi  și cu o grație care fac pe cititor să se rușineze puțin.” Anticipare sagace a gândurilor celor care l-au sărbătorit pe omul de cultură sibian la împlinirea celor 80 de ani.