MY FUNNY VALENTINE DE ŞTEFAN MANASIA

Doi muncitori de la gaz în salopete roşu-gri.

Perechea de angajaţi  la spaţii verzi.

Abur în ceainic. Abur în cafetieră. Caut farfuria

mînjită cu cremă de la eclerul pe care spuneai

că-l mănînci la micul dejun. Înainte să pleci

cu fratele tău, spre satul din Dobrogea,

la o înmormîntare. Arlechinii de la apă şi canal.

Ai deschis fereastra şi ai lăsat-o aşa,

cît să intre, în cor gregorian, mierle şi

vrăbii stîrnite de zăpada uşoară. Cît să dispară

fumul ţigării din care pofticioasă ai tras.

Mica mea Gilles Deleuze. Mica mea Simone de Beauvoir.

Pe tipii în salopete albastre, cu vestă şi geacă de fîş,

îi văd patrulînd trotuarele-n doi. La supermarket,

în faţa dozatorului de la colţ. Le e insuportabil

să intre doar unul cu pantofi de vinil noroiţi

în magazinul aseptic ori să traverseze scuarul.

Pentru că mizeria în care trăiesc şi care înseamnă BANI

îi umileşte (şi-n clipele astea) prea tare.

Le frige obrajii, stomacul.

Iar pentru asta (măcar atît) nu i-a pregătit şcoala.

Condamnaţi să peripatetizeze –

dar timizi şi asexuaţi:

cum are să ducă, de-acum, fiecare

freziile, lalelele, trandafirii?

orhideea împachetată savant?

inimioara din carton plastifiat,

plină cu vişine trase în ciocolată?

Anaconda strînge în fălci capibara. Umilinţa

sugrumă tandreţea. Tineri. Aproape obscen.

La douăzeci şi, la treizeci şi.

În pufoaice-nfoiate îi surprinzi panicaţi:

Dacă şi mîine, de Valentine’s Day, stăruie lumina asta

şi norişorii pictaţi şi şpreiaţi peste tot, şi zăpada,

topindu-se, continuă să strălucească, şi apa,

acidă şi moale, şi mîine poleieşte trotuarele,

                                                ce mă fac,

                                                            ce mă fac?