MARTA PETREU: BLAGA ŞI ASTROFIZICIENII

Cupola sistemului filosofic construit de Blaga se află, fără nici o îndoială, în Diferenţialele divine. Aici, în virtutea dreptului de a formula „dogme“ pe care şi l-a argumentat în Eonul dogmatic, Blaga postulează că factorul metafizic central, numit Marele Anonim, are o însuşire neliniştitoare: şi anume, capacitatea de a se autoreproduce ad indefinitum, de a crea, la nesfîrşit, alţi Mari Anonimi, care la rîndul lor au capacitatea de a crea alţi Mari Anonimi, care la rîndul lor…

„Avînd întru totul conştiinţa că propunem un mit metafizic, atribuim Marelui Anonim posibilitatea de a se «reproduce» ad indefinitum, în chip identic, aceasta fără a se istovi şi fără a-şi asimila substanţe din afară“.

Pentru această posibilitate nelimitată a factorului metafizic central de a se autoreproduce, Blaga a recunoscut că nu găseşte un cuvînt potrivit; între timp, însă, evoluţia tehnicilor ştiinţifice a adus pe lume şi produsul reproducerii, şi cuvîntul care defineşte modalitatea reproductivă: clonare. Marele Anonim are deci însuşirea autoclonării spontane şi nelimitate. Filosoful avertizează că, dacă Marele Anonim s-ar lăsa să-şi desfăşoare această neliniştitoare fecunditate, ar rezulta, la nivel cosmic, teoanarhie. Aşa că, pe baza faptului că lumea este ordonată şi legică, filosoful presupune că factorul central a fost prevăzător şi-a interzis automultiplicarea.

„Posibilităţile reproductive ale Marelui Anonim rămîn însă, graţie unor măsuri speciale, o veşnică virtualitate, căci din deslănţuirea procesului reproductiv ar rezulta fie alte «toturi divine», adică tot atîtea sisteme autarhice, cari s-ar sustrage pazei şi controlului central, fie sisteme egocentrice, cari ar încerca să se substituiască întîiului şi tuturor celorlalte. În amîndouă cazurile s-ar declara, într-un fel sau altul, o gravă teo-anarhie“.

Atitudinea prevăzătoare a Marelui Anonim se întîlneşte şi-n mitologie. De pildă, în mitologia antică repovestită de Ovidiu, Zeus se abţine să se atingă de zeiţa Thetis, pentru că oracolele i-au prevestit că dintr-o asemenea unire s-ar naşte pe lume „un stăpîn mai mare decît el“. Aşa că, abţinîndu-se, într-un fel de autocastrare liber consimţită, de la procreaţia maximală, Marele Anonim se dovedeşte a fi la fel de prevăzător ca Zeus. În consecinţă, el creează, dar strict limitat: în loc să emită alţi Mari Anonimi, emite din sine numai diferenţiale divine, adică cioburi substanţiale minuscule şi simple, o diferenţială divină fiind „un segment absolut simplu sub unghi structural şi minimalizat la extrem sub unghi substanţial“. Iar această creaţie în răspăr, cum o numeşte Blaga, explică discontinuitatea reală – ştiinţific constatată la nivel subatomic şi la nivelul luminii – a tot ceea ce există pe lume.

Viziunea lui Blaga este şi nu este coşmarescă. Blaga a avut dorinţa şi intenţia de a crea o mitosofie, ceea ce e mai mult decît un mit, dar mai puţin şi mai ales de alt ordin, de altă natură, decît o metafizică „ştiinţifică“, placată pe ştiinţa extrem-contemporană lui. Acestea fiind zise, să adaug că mai există mitologii în care zeii, ca puteri primordial-cosmogonice, creează şi, apoi, pentru a salva „centralismul existenţei“ şi ordinea universului creat de ei, îşi ucid progenitura. De pildă, în mitologia respectiv cosmogonia elenă, „semeţul Cronos“ îşi consumă pruncii divini abia născuţi:

„Ci rînd pe rînd, semeţul Cronos îşi înghiţea de zor copiii

Iviţi din sacrul sîn al mamei şi aşezaţi în poala ei“,

pentru că

„Aflase, datorită Gliei şi-a cerului (Uranus) cu mii de stele,

Cum că ursita-i hărăzeşte să fie-nvins de-un fiu al său“.

Lupta pentru existenţă şi pentru putere este, în civilizaţiile de tip paternalist, cu tatăl, Freud a avut, din acest punct de vedere, dreptate; nu este oare mecanismul oedipian verificabil sută la sută în proza kafkiană, de altfel sincronă psihanalizei freudiene? în Verdictul, de exemplu?, în care fiul, Georg Bendemann, se autoelimină în urma verdictului patern? Nu descrie Preda, în Moromeţii, relaţia pur oedipiană dintre Moromete şi fiii săi? Aceste naraţiuni ne arată că pentru a exista ordine, în cosmos sau în cosmosul familial, e necesar ca puterea să vină de la o singură sursă, iar nu să fie împărţită între surse multiple.

În Diferenţialele divine, deci, Blaga susţine, în primă instanţă, că Marele Anonim poate crea nelimitat, poate produce la nesfîrşit alţi Mari Anonimi; iar în a doua instanţă, susţine că acesta, ca autor al lumii, ca Dumnezeu, previne teoanarhia şi dezordinea lumii sale prin faptul că se abţine de la procreaţie; de la autoclonarea spontană.

Iată însă că metafizicienii zilelor noastre, adică astrofizicienii, au imaginat un scenariu prin nimic inferior primei părţi a celui imaginat de Blaga. Discutînd despre Univers şi despre viitorul lui, pe termen lung (lung din punct de vedere cosmic, nu uman; adică pe termen de miliarde de ani) nefast, căci destinat sfîrşitului, astrofizicienii au imaginat un procedeu de salvare pentru urmaşii omenirii de azi: şi anume, crearea de către oameni, din acest univers, a unor universuri-copil.

Autorul ideii este fizicianul Lee Smolin, iar alţi fizicieni, precum Paul Davies şi Martin Bojowald (acesta din urmă lucrează în domeniul teoriei gravitaţiei cuantice cu bucle) au dus-o mai departe. Cînd universul nostru se va apropia de sfîrşit – sau mai devreme, de ce nu? – oamenii vor crea arca salvării: nu una de lemn, ca biblicul Noe, ci un ditamai alt univers. Punctul de generare ar putea fi o gaură neagră, spun metafizicienii experimentali de azi. Noul univers, numit univers-copil (Paul Davies) sau univers-fiică (Martin Bojowald), se va desprinde de universul-mamă, adică de acesta în care ne aflăm, cam aşa cum se desprinde o pară coaptă de ramul pe care a crescut, şi va funcţiona autonom, salvînd ceea ce este de salvat din acesta. În viziunea lui Martin Bojowald, supoziţia pe care se înalţă, precum săgeata apei spre cer, această soluţie de salvare este următoarea:

„Fiecare gaură neagră din cosmos poate da naştere propriilor sale universuri-fiică, iar fiecare univers-fiică poate genera, prin găurile negre care le conţine, universuri-nepoate şi aşa mai departe“.

O ipoteză la fel de familiară ca descrierea de către Blaga a maximelor posibilităţi generatoare pe care potenţial le are Marele Anonim. Martin Bojowald recunoaşte că speculaţia sa reprezintă o „poziţie metafizică“ şi că el însuşi se află pe poziţia „metafizicii experimentale“ – aceasta nefiind altceva decît varianta extrem-contemporană a metafizicii, practicată de metafizicienii zilelor noastre, adică de  astrofizicieni, mereu în absenţa filosofilor-metafizicieni.

Ca să vezi cu ce se-ntîlneşte, pe termen lung, căci faţă de momentul scrierii şi publicării volumului Diferenţialele divine în viitor, metafizica vizionar-mitică a lui Blaga – cu ştiinţa de astăzi a Universului. Sau, invers, ca să vezi cît de mitic gîndesc şi scriu astrofizicienii, ajungînd să regîndească gîndul unui mare filosof român pe care, pentru că operele acestuia nu erau traduse, nu au avut cum să îl citească.

17–30 august 2019