VLADIMIR TISMĂNEANU: ECHIVOC ŞI INEPUIZABIL

Manuscrisele economico-filosofice ale lui Karl Marx şi Voinţa de putere a lui Friedrich Nietzsche rămân printre cele mai influente daruri postume pe care filosofia secolului xix le-a oferit secolului xx. Știm că ideile lui Nietzsche au fost denaturate în mod scandalos de către o soră antisemită şi proto-nazistă. Niciodată rasist, filosoful a dispreţuit naţionalismul german. În cazul lui Marx, a fost filosoful însuşi cel care a decis că acele cu adevărat pasionate şi extrem de originale reflecţii, scrise cu patru ani înaintea Manifestului comunist, trebuie să fie abandonate „criticii nemiloase a şoarecilor“. Odată publicate, în anii 1920, Manuscrisele au legitimat o întreagă linie de gândire care a definit ulterior istoria intelectuală şi politică a marxismului occidental, crucial diferit de cel sovietic. Textul şi urmaşii lui entuziaşti, incluzându-i pe Walter Benjamin, Theodor W. Adorno, Max Horkheimer, Karl Korsch, Herbert Marcuse, Ernst Bloch, Erich Fromm, Henri Lefebvre, Lucien Goldmann, Ágnes Heller, tânărul Leszek Kołakowski, Karel Kosík, Grupul Praxis din Iugoslavia, au favorizat drepturile individuale în detrimentul supremaţiei totalităţii, au scos în evidenţă reificarea (Verdinglichung) şi au explorat condiţia umană ca rezultat tragic al alienării (Entfremdung).

Încercând să transceandă (până în punctul de-a o aboli printr-o revoluţie apocaliptică planetară) distincţia dintre Împărăţia lui Dumnezeu (Libertatea) şi Împărăţia Omului (Necesitatea), Karl Marx a dat naştere unui fundamentalism politic, un proiect escatologic care promitea salvarea completă şi definitivă. Adevăraţii proletari nu-l interesau prea tare. Ei contau doar precum clasă socială „obiectiv“ izbăvitoare, adică purtătoare a unei promisiuni mesianice surprinsă într-o ultimă şi spasmodică despărţire de injustiţie, opresiune, exploatare şi dominaţie, în general.

Există trei postulate la baza viziunii marxiste: postulatul revoluţiei; postulatul internaţionalismului; şi cel al democraţiei de masă. Avatarurile acestor sine qua non-uri reprezintă soarta materialismului istoric ca practică politică şi teoretică. Folosesc termenul de „marxian“ în sensul apartenenţei la corpul original de idei elaborate de Karl Marx. Cât priveşte noţiunea de „marxist“, înţeleg prin ea o caleidoscopică pletoră de interpretări, de la Engels şi până în zilele noastre. Să ne amintim că atunci când împlinea cincizeci de ani, în mai 1868, alarmat de osificarea dogmatică a ideilor sale, Marx declara fără urmă de echivoc că el nu se consideră „marxist“. În discursul său de la unesco din primăvara anului 1968, la împlinirea a 150 de ani de la naşterea lui Karl Marx, marele sociolog şi filosof politic Raymond Aron, un critic consecvent al materialismului istoric, îl descria pe Marx drept „echivoc şi inepuizabil“. Caracterizarea este valabilă şi astăzi…