a40

Lluís Solà

 

Lluís Solà (n. 1940), poet, dramaturg si traducător catalan. A fost profesor la Institutul de Teatru din Barcelona (1975-2005). Fondator (1977) şi director (până în 2016) al revistei Reduccions, consacrată poeziei şi criticii de poezie. Traducător în catalană din Kafka, Rilke, Rimbaud, Pessoa. Volumul său Poesia completa (2016) a fost distins cu Premiul criticii catalane pentru poezie şi Premiul Lletra d’or pentru cel mai bun volum publicat în 2016. (Xavier Montoliu Pauli)

 

*

Acest murmur. Această

linişte. Acest prun

ce moare treptat

din neputinţa

de a trăi. Această absenţă.

 

Scara lumii şi a luminii,

cu trepte însângerate de frunze

şi conuri de pin strivite

în alte toamne, cu somnambule

rugăciuni şi imnuri

ce se strecoară şi iarăşi

cad de-atâta realitate,

această statornică scară.

 

Această firavă temelie.

Acest abandon cuminte. Această

furie şi-această tandreţe.

 

Acest tandru

spaţiu al universului.

 

 

*

Sus pe creangă se odihnesc

merele luminoase, dorminde, merele

pline de focuri răbdurii, de înalte

ploi despuiate. De departe

vin merele, pline, rotunde,

din peşteri adânci, din grădini pierdute,

din de ne’nvins dune albastre,

de departe şi deaproape, istovite. Vin

de departe, din rădăcini plăpânde, tenace,

din zaharuri ale viitorului, din stânci

de speranţă, din baraje

incandescente şi din uleiuri înţepătoare

vin, obosite. Se odihnesc,

adormite, pe frunze umbroase,

pline şi luminoase, înghesuite,

dulci, dogorinde şi blânde,

pline de plenitudine, burduşite de viu,

agăţate în balconul clipei

între născut şi inexistent.

 

 

*

Dincolo de noi ne vom săruta,

lent, lacom, de parcă gura

în gură altă gură ar căuta

şi mâinile în mâini alte mâini.

Dincolo de noi ne vom săruta,

înspre păduri adânci, înspre grote

imperioase, înspre cărbuni, granituri,

în adânc de ochi de fiare îngrozite,

în răsuflarea leilor, în ierburi în floare,

în mări de plumb şi-n cai albi lătrând

în cuţitele pietrei, în tăişul

vântului, în despuiatul smarald,

în bucsăul incandescent, în sorii

multiplicaţi în argilele aspre,

dincolo de ape, şi stele, şi nopţi,

dincolo de noi ne vom săruta,

dincolo de tine, dincolo de mine,

dincolo de neant şi de viu,

dincolo de noi ne vom săruta.

 

 

*

Nu strânge ceaşca pe jos căzută,

lasă acolo cioburile, nu le lua,

nu încerca să refaci ce a fost.

Priveşte cum sclipesc cioburile

fiecare, dincolo de fiecare, în orbire,

brusc, albe, depărtate, tăioase,

risipite, la poalele orei adâncite,

singure, neclintite, fiece ţandără

întinsă în spaţiul ce-o ocroteşte,

deschis şi închis, prezent în absenţă.

Nu strânge ceaşca pe jos căzută.

A devenit brusc un arhipelag

în care scânteiază şi clipa, şi valul zbuciumat,

şi fiecare insulă e de neant inundată.

şi-unde fiece insulă tânjeşte după focul total.

 

 

*

Vino cu mine.

 

Ne-om vărsa

unul în altul.

 

Ne-om privi

şi ne-om contopi

unul cu altul.

 

Ne-om săruta

şi ne-om dizolva

unul în altul.

 

Ne-au pregătit

bucuria şi durerea.

 

Ne-au dezbrăcat

pribegiile.

 

Vino, copac ne vom fi unul altuia

fruct ne vom fi unul altuia.

 

Ca două râuri

ce se întâlnesc

şi se sorb

unul pe altul

 

Chip

în chip

 

Pe dunele valului.

 

În pupila

unicului râu.

Traducere de
Jana Balacciu Matei