a29

Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu 2018 în ipostaze nipone

Alice Valeria Micu

O sticlă verde şi Povestea prinţesei deocheate sunt două spectacole născute din şcoala niponă de teatru şi care au avut premiera europeană, respectiv premiera absolută în cadrul celei de-a 25-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu. Cel dintâi îi aparţine lui Hideki Noda, dramaturg, regizor, actor, poate cea mai importantă figură a teatrului japonez contemporan, şi a adus pe scena festivalului trei personaje pe care pare să le lege doar grija pentru un animal. O sticlă verde este o comedie absurdă, peste care s-a adăugat ca un altoi ceva din Beckett, plus referinţe culturale nipone într-o combinaţie ce aduce sub luminile rampei schimbarea paradigmei sociale a vieţii de familie. Un mare maestru al teatrului clasic, jucat de Kathryn Hunter, soţia sa, întruchipată de regizorul spectacolului, Hideki Noda şi fiica lor, (rol atribuit lui Glyn Pritchard) ajung din cauza egoismului şi a indiferenţei unora faţă de alţii, în situaţia absurdă de a se imobiliza reciproc, într-o locuinţă izolată fonic, după ce au distrus toate modalităţile de comunicare cu lumea exterioară. E o farsă pe tema consumerismului şi a tehnologiei în lumea selfie, din care tocmai digitalizarea comunicării este salvată, farsă făcută spectatorilor cu iscusinţa şi minuţiozitatea specific japoneză, punctată de elemente ale teatrul tradiţional japonez Noh şi Kabuki. Situaţia limită în care ajung cei trei le deschide accesul spre umanitatea disimulată în spatele tehnologiei, ilustrată de cântecelul de alungat coşmaruri, despre cele zece sticle verzi, care dacă ar cădea s-ar sfărâma, totul sub tutela discretă a unui interpret tradiţional care a punctat sonor momentele importante ale spectacolului.

La celălalt capăt al tandemului nipon se află Povestea prinţesei deocheate, spectacol cu care s-a inaugurat sala Eugenio Barba din Fabrica de Cultură, spaţiu industrial reconvertit. Spectacolul lui Silviu Purcărete jucat în premieră are un scenariu original, bazat pe un text kabuki a lui Tsuruya Nanboku al IV-lea. Departe de a prelucra în manieră europeană tradiţia niponă a teatrului kabuki, pentru receptarea căruia ne lipsesc instrumentele, el fiind unul articulat din coduri, simboluri şi o minuţioasă elaborare, Silviu Purcărete face uz de limbajul teatral al acestui spaţiu, adecvat publicului educat în spirit european. Distribuţia reia elemente din teatrul kabuki, spectacolul e plin de travesti-uri până la anularea oricărei convenţii de gen, la fel ca în spectacolul lui Hideki Noda. Povestea japoneză e derulată cu consideraţie faţă de reperele spiritualităţii nipone, dar e punctată de umor spumos, şarje de ironie, secvenţe de luptă cinematice descompuse, simulând încetinitorul, toate gravitând în jurul câtorva idei: dragostea nu învinge totul şi pasiunile puternice se întrupează în dezacord cu convenţiile sociale, amorul arzător e fisurat de laşitatea unuia din parteneri, ipocrizia se plăteşte şi karma nu iartă. Povestea prinţesei deocheate reuneşte nume importante ale teatrului românesc contemporan – cunoscutul regizor Silviu Purcărete în tandem cu Dragoş Buhagiar, cel care semnează inspirat scenografia, muzica lui Vasile Şirli, Ofelia Popii în rolul principal, alături de Iustinian Turcu şi ceilalţi actori ai Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu. Totul e construit din contraste puternice, de la tragismul unor situaţii la tratarea în cheie ironică a altora, de la costumele feminine fragile care trebuie înlocuite la fiecare reprezentaţie, la şubele miţoase de inspiraţie mioritică şi de la costumele somptuoase la cvasinuditate. Maestrul de la templu reîncarnat într-un membru al mafiei extrem orientale, discipolul sinucigaş, într-o prinţesă, prinţesa devenită prostituată, niciun personaj nu scapă de efectele karmei şi ale propriilor decizii. Pe scurt, un spectacol de văzut şi bine articulat cu care se vor deschide Jocurile Culturale şi Olimpice de la Tokyo în 2020.