a31
Nilly Dagan
Născută în 1953, Nilly Dagan este poetă israeliană şi iniţiatoare de proiecte culturale legate de poezie. Ea a pus bazele „Webului pentru Poezie şi cultură“ (2012), cu scopul de a răspândi poezia israeliană şi de a redacta o antologie de poezie israeliană cu sute de poeţi de toate vârstele.
În 2014, webul lui Nilly Dagan a primit premiul MIFAL HAPAIS LE TARBUT şi la ceremonia Zilei Independenţei Israelului la Ierusalim a fost aleasă să facă parte dintre cele 50 de femei creative deschizătoare de drumuri pe tărâmul culturii în Israel. În 2015, a primit premiul Uniunii Scriitorilor şi al Asociaţiei non profit pe numele de Nehama Puhatevski (prima femeie scriitoare în ebraică). Poeziile ei au fost publicate în cele mai prestigioase reviste şi ziare din Israel. A publicat patru cărţi de poezie. (R.S.M. şi M.F.)
Vor mai fi zile
Toate semnele arată că vara
S-a trezit.
O lume este pe moarte
Şi lumea nouă s-a născut îmbrăcată
În jeans şi T-shirts pe care stă scris:
„Vor mai fi zile“
Casa abia construită,
Iarba cea verde a vecinului,
Familia cea nouă aşteptând
Şi viaţa furată
Care aparţinea odată
Altcuiva.
Nu mă apropii de Staţia Centrală
Nu mă apropii de Staţia Centrală.
Acolo
Toţi vin şi pleacă.
Pleacă şi vin.
Nu poţi şti încotro.
Firmele sunt scrise în limbi africane.
Muzica – în ritm de continent negru –
Şuieră între cafenele
Şi se prelinge în spuma de bere.
În casa de bătrâni
Eritreul îl hrănea pe tata în zilele
Demenţei sale.
Şi ochii calzi ai îngrijitorului
Erau auriţi de milă.
El umplea pipa de lemn a tatălui
Cu tabac Captain Black
Şi i-o dădea să o sugă.
Tata se sprijinea plin de încredere
De umărul lui în timp ce mergea
Cu paşi mărunţi spre balcon
Să expire fumul pipei spre soare.
Ieri
Eritreul a fost dat dispărut.
Nu se mai ştie dacă revine.
Tata
Merge şovăielnic de la camera sa până la balcon,
De la balcon la camera sa
Ca o pasăre care se menţine
În ciuda vântului puternic
Pe o ramură de pom.
Toţi pleacă şi vin.
Toţi vin şi pleacă.
Nu poţi şti încotro.
Mărturisire
„Te-ai trezit ca să te rogi?“ – întreb.
„Iţi mărturisesc că da!“ – îmi răspunzi surâzând.
„Piciorul meu paralizat a început să mişte!“
Fiecare dintre noi
Îşi bea cafeaua sa.
Fiecare se-nvârteşte
În cercurile gândirii proprii,
Tu în cercul tău,
Eu – în balconul meu
Şi cu toate acestea
Cercurile se ating uşurel
Unul de celălalt.
Dincolo de perete
Stau vecinii noştri îndoliaţi.
Asigurări nu există.
Să luăm aer în piept pentru încă o respiraţie,
Să mâncăm încă un prânz
Şi în fiecare moment
Să mai vină clipa următoare.
.
„Când vei avea nevoie de mine
Voi fi aici!“
Veritabila frică
De fiecare dată când vreau să îmi schimb viaţa
Care şi aşa s-a schimbat
Mor de frică!
Frică fără o cauză reală
Dar reală.
Ce pot să îţi spun?
Toţi îşi dau aerul că ştiu
Lumea merge după obiceiul ei de lume.
Soarele răsare,
Soarele apune,
Mingea de foc se micşorează zilnic.
Vreau să mă îmbrăţişezi
Fără explicaţii!
Nelinişte
Aş vrea să primesc asigurări:
Dacă ne vom îndepărta
Totuşi
Vom putea să rămânem legaţi
Unul de celălalt?
Nu ne pot ajuta:
Ferestrele cu vitralii colorate,
Covoarele persane,
Lumânările aromatice de pe sobă.
Nimic nu ne poate îndepărta neliniştea.
Un oarecare răspuns:
E din ce în ce mai greu
Să te prefaci
Că acel fapt nu există.
Poeme traduse din ebraică
de Riri Sylvia Manor şi Menachem Falik