a35

Robert Şerban

Citesc cu plăcere jurnale. Mai ales când descopăr în ele acea intensitate a scriiturii pe care ţi-o dă sinceritatea dusă până la ultima consecinţă. Îi admir pe cei care se livrează astfel în scris, mai ales când reuşesc să iasă din propria biografie, mai mult sau mai puţin spectaculoasă, şi dau seama, crud şi surprinzător, despre lumea în care trăiesc şi cu care intră în fel de fel de tangenţe. Citesc paginile de jurnal din revistele literare ale domnului Gheorghe Grigurcu şi le recomand, cum recomand Jurnal, de Jules Renard, o carte mi-nu-na-tă!, plină de reflecţii şi însemnări care-ţi taie aerul datorită tensiunii intelectuale de zile mari a unui scriitor cu o minte brici. Ca să dau o cheie de lectură acestei cărţi apărută demult, la editura Univers, în traducerea domnului Modest Morariu, iată o însemnare a autorului ei: „M-am obişnuit să scriu tot ce-mi trece prin minte. Un gând îl notez în zbor, fie şi nesănătos sau criminal. Este limpede că aceste însemnări n-ar reda totdeauna omul care sunt în realitate. Suntem iresponsabili de bizareriile minţii noastre. Putem izgoni doar imoralul şi ilogicul, dar nu să le şi împiedicăm să vină“. Chiar acum citesc un alt jurnal, O femeie din Berlin, carte apărută recent la Humanitas, care conţine însemnările din perioada 20 aprilie – 22 iunie 1945 ale unei tinere anonime din capitala Germaniei, ocupată chiar atunci de armata sovietică. E acolo o scriitură rece, aş zice obiectivă, ca de ziarist, a unei femei-martor la un fragment absolut sinistru din istoria păcii. E musai de citit, inclusiv pentru valoarea istorică a lui.

Nu scriu jurnal, ci doar poezie, un fel de rudă camuflată a jurnalului.